15 amenzi aplicate în trei ore de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor
Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor au dat 15 amenzi în cuantum de 56.500 de lei, în cadrul unor acţiuni pe linie economică derulate ieri, timp de trei ore, pe raza Sucevei. Toate amenzile au fost aplicate în baza legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de peste 2.100 de lei şi au ridicat pentru continuarea cercetărilor articole de îmbrăcăminte în valoare de aproximativ 1.200 de lei, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute. Ei au făcut verificări la 11 societăţi comerciale, 10 întreprinderi familiale, 10 întreprinderi individuale şi 9 persoane fizice autorizate.