Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 150 de organizații neguvernamentale active la nivel național semnalează modalitatea defectuoasă în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (M.M.F.P.S.P.V.) a evaluat şi acordat finanţările pentru subvenţionarea serviciilor sociale în anul 2015.

Organizaţiile semnalează de asemenea, birocrația inutilă și viciile de procedură ale mecanismului de utilizare și raportare a subvenției aprobate dar mai ales lipsa de transparentă privind modul de acordare a subvenţionării.

De asemenea, ONG-urile atrag atenția asupra următoarelor aspecte:

–          Menţinerea aceluiaşi cuantum al nivelului mediu al subvenţiei lunare, în contextul în care cheltuielile au crescut constant în ultimii cinci ani

–          Diminuarea numărului de beneficiari pentru care se acordă subvenţia, sau a cuantumului alocat per beneficiar, fără precizarea criteriilor care au stat la baza acestor decizii

–          Lipsa consultării cu asociaţiile şi fundaţiile în vederea stabilirii liniilor prioritare de subvenţionare a serviciilor sociale la nivel naţional

–          Criteriile pentru calculul cuantumului efectiv al subvenţiei nu sunt publice

–          Obligativitatea ca beneficiarii să primească servicii timp de 8 ore zilnic, pentru ca furnizorii să devină eligibili la subvenţie, este o solicitare care nu respectă nevoile specifice şi drepturile beneficiarilor.

–          Aplicarea neuniformă, la nivelul judeţelor, a procedurilor de subvenţionare.

Luând în considerare faptul că sistemul serviciilor sociale din România se află în condiții cronice de sub finanţare, în anul 2015 Ministerul Muncii a redus cu peste 1.5 milioane de euro (24%) bugetul folosit pentru finanțarea serviciilor adresate persoanelor în nevoie comparativ cu anul 2014. Decizia M.M.F.P.S.P.V. afectează în mod direct sute de beneficiari în nevoie, cum sunt bătrânii și copiii separați sau cu risc de separare de familie. Aceştia se vor confrunta cu dispariţia sau închiderea unor unităţi de asistenţă socială ca urmare a obstacolelor de ordin financiar întâmpinate de ONG-uri.

Organizațiile neguvernamentale solicită Ministerului Muncii tratarea cu responsabilitate a problemelor semnalate și își exprimă de asemenea deschiderea şi disponibilitatea unui dialog privind perspectiva finanţării serviciilor sociale. Pentru mai multe detalii despre puteţi consulta Scrisoarea Deschisă disponibila la următorul link: http://www.seniorinet.ro/library/files/nr._1573_16012015_depus_scrisoare_finala_ref_subventii_min_muncii.pdf.

Pentru mai multe detalii vă rugăm contactaţi: Doina Crângașu – Confederația Caritas România, București, Str. Washington, 38, sector 1, e-mail: doina.crangasu@caritas.org.ro, ţel. 0756 042 801.

Poziţia comunicată în Scrisoarea Deschisă este asumată de peste 150 de ONG-uri active în domeniul social şi membre ale reţelelor:

Confederaţia Caritas România www.caritas.org.roorganizaţie neguvernamentală de tip reţea cu o istorie de 20 ani, are rolul de a reprezenta la nivel naţional şi internaţional cele 10 organizaţii Caritas active în România. Caritas abordează sistematic şi structurat problemele sociale ale comunităţilor răspunzând nevoilor persoanelor aflate în dificultate. La nivel naţional, organizaţiile Caritas derulează programe de asistenţă socială complexă: îngrijire socio medicală la domiciliu, pentru bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, asistenţă directă şi consiliere pentru familii aflate în dificultate, centre de zi pentru copii şi tineri în risc, activităţi de integrare comunitară şi profesională pentru persoane defavorizate social, educaţie pentru prevenirea dezastrelor naturale, intervenţie directă în caz de calamităţi. Confederaţia Caritas România este membră în reţelele internaţionale şi naţionale: Caritas Internationalis, Caritas Europa şi FOND.

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) www.fonpc.ro, este o organizaţie neguvernamentală de tip reţea/federaţie, numărând în prezent 78 de membrii, ONG active în domeniul protecţiei copilului, din Bucureşti şi peste 25 de judeţe din România. De la momentul înfiinţării (1997) şi până în prezent, FONPC a acţionat ca interlocutor de referinţă al autorităţilor publice centrale şi locale în vederea elaborării şi implementării politicilor publice privind promovarea, protecţia şi respectarea drepturilor copilului în România, utilizând şi dezvoltând, într-un cadru coerent şi comprehensiv, experienţa şi expertiza membrilor săi

Direcţiile strategice prioritare ale Federaţiei înglobează următoarele arii de acţiune: promovarea drepturilor copilului prin aducerea Drepturilor Copilului pe agenda politică şi publică din România; implicarea în elaborarea de proiecte de politici publice prin garantarea includerii Drepturilor Copilului în totalitatea politicilor publice; monitorizarea drepturilor copilului prin crearea şi implementarea unui mecanism naţional de monitorizare a drepturilor copilului; întărirea capacităţii organizaţionale a Federaţiei de a-şi îndeplini misiunea prin consolidarea capacităţii, expertizei şi experienţei Federaţiei pentru promovarea şi monitorizarea drepturilor copilului.

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS www.fonss.roreprezintă o platformă de lobby şi advocacy, care şi-a propus ca misiune implicarea în schimbarea politicilor şi dezvoltarea sustenabilă a serviciilor sociale. Federaţia reuneşte 10 organizaţii cu activitatea relevantă în domeniu:Fundaţia  “Alături de Voi” România, Asociaţia Alternative Sociale, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, Centrul de Dezvoltare Sociala, Centrul Diecezan Caritas, Fundaţia COTE, Fundaţia Iosif, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, Fundaţia Star of Hope si Fundaţia World Vision România. În anul 2013, cele 10 ONG care fac parte din federaţie au raportat un număr de peste 5000 de beneficiari deserviţi, 547 de persoane angajate, 14,4 mil euro atraşi şi investiţi în comunitate, din care finanţarea din fonduri publice a reprezentant doar 1,78%, foarte puţin comparativ cu implicarea de peste 60% a statului în finanţarea serviciilor sociale oferite de către ONG-uri în alte state europene.

Dizabnet – Reţeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilităţi www.disabnet.ro a fost înfiinţată în 2006 şi acţionează ca o platformă de comunicare şi reprezentare pentru prestatorii de servicii sociale în domeniul dizabilităţii, în complementaritate cu organizaţiile care reprezintă interesele şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi în acord cu documentele internaţionale din acest domeniu (Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Planul de Acţiune în domeniul Dizabilităţii al Consiliului Europei etc.) În prezent, reţeaua are 91 de organizaţii membre din România, cu caracter public şi privat.

SenioriNET www.seniorinet.ro este o reţea informală care reuneşte 52 de ONGuri furnizoare de servicii sociale şi medicale dedicate persoanelor vârstnice, cu precădere îngrijiri la domiciliu. Reţeaua îşi propune să coalizeze într-o singura voce organizaţiile active in domeniu la nivel naţional, de a consolida capacitatea organizaţiilor neguvernamentale din sectorul social de a raspunde nevoilor vârstnicilor şi de a participa activ la îmbunătăţirea strategiilor si politicilor privind asistenţa persoanelor vârstnice. SenioriNET a fost creată printr-un grant co-finanţat din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeana extinsa, in cadrul Schemei de Grant pentru ONG-uri, Fondul Tematic pentru Participarea Societăţii Civile – Programul de Cooperare Elveţiano-român.

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) www.fdsc.ro este o organizaţie neguvernamentala, independenta, înfiinţata in anul 1994 a cărei viziune este aceea a unei societăţi civile puternice si influente, cu cetăţenii responsabili, implicaţi, care îşi promovează interesele si valorile pentru binele comunităţilor. Printre obiectivele strategice pentru 2011-2015 se află: furnizarea serviciilor de asistenta tehnica, consultanta si instruire, advocacy, informare, cercetare la standarde înalte de calitate, adaptate permanent nevoilor organizaţiilor societăţii civile, pentru a creste impactul acţiunilor lor in comunitate şi reprezentarea intereselor sectorului neguvernamental către celelalte sectoare ale societăţii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava