Campania OFSD Suceava “Lumină pentru Iustin”. Eveniment caritabil Câmpulung Moldovenesc
Duminică, 13 iulie 2014, ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc, OFSD Suceava vă invită să luați parte la un spectacol caritabil intitulat „Lumea e plină de culoare. Ajută-l și pe el să o vadă”, organizat în cadrul Campaniei “Lumină pentru Iustin”.
OFSD Suceava mulţumeşte interpreților de muzică populară care au acceptat să ofere un moment artistic în sprijinul lui Iustin Gigica şi anume:
Ansamblul „Piatra Şoimului” – Municipiul Câmpulung Moldovenesc
Ansamblul Plaiurile Pojorâtei – Comuna Pojorâta
Geta Zbranca – Comuna Sadova
Gigica Iustin Matei are 2 ani și a fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate (dezlipire de retină) care odată cu trecerea timpului duce la orbire completă. În România niciun medic nu și-a asumat riscul unei operații atât de dificile, motiv pentru care părinții lui Iustin au contactat Spitalul „William Beaumort”, situat în orașul Detroit, SUA. Pentru a putea ajunge să fie operat are nevoie de ajutorul nostru, a tuturor.
Prețul unei astfel de intervenții costă 16.800 de dolari pe un singur ochi. Precizăm că familia a reușit să strângă deja 12.000 de dolari însă nu mai poate face rost de restul sumei și ne-a solicitat ajutorul în acest sens.
Pentru donaţii vă putem oferi următoarele informaţii:
Titular cont: Gigica Liliana Tel: 0746 427 940 (mama)
Cod IBAN:
RON RO73BRDE340SV52228293400
EURO RO69BRDE340SV52228373400
USD RO65BRDE340SV52228453400
COD SWIFT: BRDEROBU
Biroul de Presă al PSD Suceava