MOPAN Suceava
Galerie foto18 poze în acest set

Locuitorii comunei Şcheia vor beneficia de servicii medicale moderne, după ce în cursul zilei de luni a fost dat în folosinţă un nou centru medical. Acesta funcţionează în clădirea fostului dispensar medical al comunei, imobil care a fost reabilitat şi modernizat în totalitate cu fonduri de la bugetul local. Înainte de tăierea panglicii noului centru medical, un grup de elevi din localitate au interpretat imnul naţional la vioară, după care un sobor de preoţi au oficiat slujba de sfinţire.
Centrul medical din Şcheia se află în apropierea primăriei comunei, iar potrivit primarului Vasile Andriciuc noua unitate sanitare dispune de o farmacie, de un cabinet stomatologic şi un laborator de tehnică dentară, de două cabinete de medicină generală, în imobil fiind amenajat şi un apartament de serviciu pentru medici.
Andriciuc a spus că în perioada imediat următoare, în aceeaşi clădire va fi deschis şi un al treilea cabinet de medicină generală. Până în prezent, în noul centru medical din Şcheia a fost investită suma de aproape 5 miliarde de lei vechi. Vasile Andriciuc a mai precizat că din această vară, într-o clădire construită în apropierea centrului medical, vor funcţiona şase cabinete medicale de specialitate.
„Această investiţie este pentru cetăţenii comunei Şcheia, pentru că am considerat, împreună cu cei din Consiliul Local, că este necesară şi utilă această investiţie. În calitate de primar nu doresc altceva decât ca serviciul medical să se desfăşoare în conformitate cu investiţia pe care am făcut-o, iar toate problemele cetăţenilor din punctul de vedere al sănătăţii să fie rezolvate. Mulţumim Consiliului Judeţean de sprijinul acordat şi în acelaşi timp cerem sprijinul Guvernului pentru ca aceste cabinete de medicină de specialitate să le putem dota cu aparatură”, a spus Vasile Andriciuc. La inaugurarea centrului medical au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie, deputatul Dan Gabriel Gospodaru şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică, Ludovic Abiţei. Lucrările la noul centru comercial au fost realizate de firmele Hidroterra, Art Peisaj, Ritmic şi Civica, toate din comuna Şcheia .

Doctorul comunei spune că în fostul dispensar condiţiile erau improprii pentru actul medical

La deschiderea centrului medical a fost prezentă şi doctoriţa Olga Finiş, care a subliniat faptul că modernizarea fostului dispensar este una dintre investiţiile care se impuneau a se realiza de urgenţă. „Eu lucrez din 1971 aici. Şi sunt foarte bucuroasă că apuc spre final de carieră investiţia asta, pe care o aşteptam de multă vreme. Înainte condiţiile erau sub orice critică. Parcă aşteptam ca plafonul să ne cadă în cap din moment în moment. Acum avem şi centrale, şi apă curentă, şi canalizare, lucruri care nu erau înainte. Şi de fiecare dată aveam emoţii dacă o să fie sau nu acreditate cabinetele medicale. Iar acum avem condiţii cum nu ştiu dacă au multe cabinete în oraş”, a spus Olga Finiş.
Vasile Andriciuc a mai amintit că pe lângă inaugurarea centrului medical, pe data de 20 iulie a.c., în satul Sf. Ilie va fi deschis un centru sportiv nou, care va dispune, printre altele, de un teren de fotbal, unul de tenis de câmp şi o sală de forţă. Andriciuc a adăugat că la începutul lunii iulie vor începe lucrările la proiectul cu finanţare europeană prin care se vor moderniza 9,7 kilometri de drumuri din Şcheia, Sf. Ilie şi Mihoveni, va fi construită o unitate „after-school”, iar la căminele culturale vor fi achiziţionate instrumente muzicale şi costume populare.

Flutur: „Vă felicit pentru ce aţi făcut în comuna dumneavoastră”

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a apreciat investiţia făcută în modernizarea fostului dispensar medical, precizând că în condiţiile în care în ultima perioadă de timp se discută extrem de mult despre închiderea unor spitale, la Şcheia se întâmplă exact invers, adică se deschide o nouă unitate sanitară.
„Domnul Andriciuc este unul dintre cei mai gospodari primari din judeţul Suceava. Şi putem aminti şi de modernizarea primăriei, despre şcoli, străzi şi trotuare modernizate. Sunt lucruri pe care primarul le face în fiecare an, cu echipa lui de aici. Şi este de remarcat că şi gospodarii de aici, şi agenţii economici sunt alături de primar. Vreau să-i felicit pe locuitorii din Şcheia, pentru că aveţi o comună de cinste pentru noi. Sunteţi în apropierea oraşului, dar aproape concuraţi cu Suceava, la modul cum arată comuna, la curăţenie şi civilizaţie”, a mai spus Flutur. El a adăugat că pe lângă aceste investiţii, în Şcheia ar putea fi dezvoltate mai multe centre de colectare şi prelucrare a produselor agricole pentru a fi vândute pe piaţa din Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava