Descoperire arheologică la Baia
Arheologii suceveni în colaborare cu colegii lor din Republica Moldova şi Ucraina au făcut o nouă descoperire în situl precucuteni I de la Baia. Aceştia au scos la iveală capătul locuinţei descoperită în urma săpăturilor de anul trecut.
Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, cel care conduce cercetările în situl de la Baia a declarat că locuinţa datează din anii 5000 înainte de Hristos aceasta fiind cea mai mare locuinţă din Europa pe acest nivel cronologic. El a ţinut să precizeze că descoperirea este una din cele mai importante descoperiri făcute în ultimii 40 de ani în arealul Precucuteni-Cucuteni- Tripolie adică România-Republica Moldova-Ucraina.