MOPAN Suceava

Două tronsoane de drum în lungime de 6,6 kilometri, care fuseseră distruse de inundaţiile din 2010 în comuna suceveană Iaslovăţ au fost reparate, iar astăzi au fost inaugurate. La recepţia lucrărilor executate de firmele „Conbucovina” Suceava şi „Calcarul” Pojorîta au participat ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, prefectul Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. Aceştia au fost întîmpinaţi de oameni îmbrăcaţi în costume populare. Investiţia de la Iaslovăţ a costat aproximativ 1,5 milioane de euro şi a fost finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Înainte de tăierea panglicii inaugurale, ministrul pentru Ape şi Păduri, Doina Pană, a fost întâmpinată cu pâine şi sare, după care toţi cei prezenţi au asistat la o slujbă religioasă oficiată de preoţii din comuna. Panglica Inaugurală a fost tăiată de primarul din Iaslovăţ, de ministrul pentru Ape şi Păduri, împreună cu o fată şi un băiat din comună îmbrăcaţi în costume populare.

După acest moment festiv, Doina Pană a declarat în faţa celor prezenţi că pentru ea, astfel de momente reprezintă o bucurie, având în vedere că întreaga comunitate din Iaslovăţ se va folosi de acest drum. „Este o vorbă care spune că omul sfinţeşte locul. Eu aş spune că aici echipa sfinţeşte locul, pentru că aşa cum spunea şi domnul primar a existat o foarte bună colaborare între toţi factorii implicaţi în realizarea acestei investiţii. Sunt aici în judeţul Suceava pentru a vizita locuri care mai au nevoie de finanţare, şi domnul primar de aici mi-a spus că şi dumnealui are nevoie de fonduri pentru lucrări de regularizare de maluri. Şi de asta vrem să facem o prioritizare a investiţiilor, pentru că vine şi bugetul pe anul viitor şi vrem să vedem cum alocăm fondurile”, a spus Doina Pană. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor a ţinut să remarce faptul că aceasta investiţie este extrem de importantă nu doar pentru comuna Iaslovăţ, ci pentru întreaga zonă. Nechifor a arătat că modul în care au fost realizate aceste lucrări pentru refacerea unui drum calamitat în anul 2010 au demonstrat colaborarea bună existentă dintre Primăria şi Consiliul Local Iaslovăţ şi Guvernul României. „Anul trecut am venit aici pentru a deschide un drum marginal, foarte important pentru legătura între comunităţi, şi iată că acum inaugurăm un drum central din comună care face legătura cu drumul naţional. Iar comuna Iaslovăţ nu este doar o zonă de legătură între mănăstirea din Arbore şi zona Milişăuţi, este şi o zonă cu foarte mulţi gospodari, dar şi cu o tradiţie pe ceea ce înseamnă o industrie locală a murăturilor”, a spus Nechifor. El a apreciat că proiectul pentru modernizarea acestui drum a fost unul de calitate, care va satisface nevoile de trafic din această comună.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava