MOPAN Suceava

Selgros Cash&Carry România susţine tradiţiile româneşti şi lansează o colecţie de reţete de drob de Paşti realizată împreună cu Chef Cezar. Broşura conţine reţete de drob de miel, secrete şi sfaturi de gătit, astfel încât prepararea acestuia să fie accesibilă şi uşoară. Colecţia de reţete face parte din campania Selgros „Păstrează tradiţiile în felul tău”, care încurajează menţinerea obiceiurilor culinare şi a sărbătorilor româneşti în forme autentic tradiţionale sau adaptate unui stil de viaţă modern, preferinţelor gastronomice sau principiilor dietetice.

„Oricât de ocupaţi sau de împovăraţi de griji am fi, tradiţiile mesei de Paşti rămân „sfinte”. Indiferent de alegerile culinare, de restricţiile alimentare sau bugetare, avem nevoie să ne ancorăm în tradiţii. În cele mai conservatoare forme sau în altele noi, adaptate după preferinţe sau nevoi, tradiţiile culinare sunt reconfortante, ne reapropiem de familie şi prieteni, care ne redau firescul şi căldura umană. Oricum alegi să păstrezi obiceiurile şi indiferent cum arată şi ce gust are drobul tău, e suficient doar un singur drum la Selgros pentru a-ţi pregăti masa de Paşti”, declară Pia Krauss, Marketing Manager, Selgros Cash&Carry România.

“Iubesc drobul de primăvară, gustul este inegalabil! Bucuraţi-vă de aceste reţete minunate din diferite zone ale ţării şi pentru toate gusturile! Indiferent de locul fiecăruia, bucatele de Paşti şi simplul drob devin în aceasta perioadă prilej de a aduce familia în bucătărie şi în jurul mesei. Şi indiferent de gusturi, tradiţiile ne aduc împreună. Vă doresc sărbători liniştite alături de famiile voastre!”, spune Chef Cezar, Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumanie, Senior Lecturer in Gastronomy şi fondator al „Asociaţiei Chef Cezar pentru un stil de viaţă sănătos”.

Broşura este disponibilă gratuit pe http://www.selgros.ro/catalog/brosura-drob?id=76.

Despre Selgros România

Selgros Cash&Carry România este una dintre cele mai importante companii din comerţul românesc, deschizând aici 19 magazine începând cu anul 2001, când s-a lansat în România.

 Curiozităţi despre drob

Drobul de miel este un preparat culinar tradițional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorii de Paşti. Ingredientele principale sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă și rinichi), verdețuri (ceapă verdemărarpătrunjel,usturoileuștean), ouă (crude și fierte). Măruntaiele fierte și tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente și condimente (sare, piper). Prapurul mielului este așezat într-o tavă, peste care se pune amestecul de carne și verdețuri. Drobul de miel este unul dintre cele mai apreciate mâncăruri tradiționale, existând o serie de variații ale rețetei. Una dintre acestea este utilizarea unei foi de aluat în locul prapurului. În majoritatea variantelor se așază ouă fierte în centrul acestuia.

Cum alegem carnea de miel

–          Carnea de miel este apreciată pentru că nu are foarte mult colesterol în comparaţie cu alte tipuri de carne şi este o sursă bună de proteine, fier, seleniu, zinc şi vitamina B12.

–          Când mergi la cumpărături alege bucăţi de carne slabă, fără prea multă grăsime din care îţi va fi uşor să pregăteşti tot ce îţi doreşti pentru masa de Paşti. Carnea trebuie să fie fermă la atingere, să aibă un miros specific de oaie, o culoare rozalie şi să nu fie lipicioasă. Atenţie la organele de miel pentru drob să nu aibă pete sau noduli.

Cum se prepară

–          Intestinele de miel se spală foarte bine în mai multe ape şi se freacă cu sare grunjoasă, astfel: se freacă cu sare, se clătesc cu apă caldă, iar se freacă cu sare, apoi se clătesc, şi tot aşa, de 3-4 ori. Apoi, cu ajutorul unui băţ rotund din lemn se întorc intestinele pe dos şi se repetă tot procesul cu sarea grunjoasă şi apă. Se adună toate intestinele într-un mănunchi sau două şi se înnoadă la mijloc, apoi se pun la fiert într-o cratiţă cu apă, până când se înmoaie.

–          Măruntaiele de miel se spală bine şi se pun şi ele la fiert într-o cratiţă cu apă şi cu o linguriţă de sare. Se spumează din când în când şi se lasă să fiarbă până când s-au înmuiat.

Condimente pentru carnea de miel

–          Condimentele potrivite pentru carnea de miel sunt: usturoi, boia dulce, seminţe de muştar, cimbru, rozmarin, piper, ceapă verde, ardei, mentă, foi de dafin şi curry. Carnea se lasă la marinat câteva ore în frigider.

Calorii

–          100 de grame de ficat de miel au 101 kcal.

–          100 de grame plămâni de miel au 104 kcal.

–          100 de grame rinichi de miel au 136 de kcal.

–          100 de grame de inima de miel au 185 de kcal.

–          100 de grame de măruntaie de miel au 174 de kcal.

–          Drobul de miel are un conţinut caloric redus şi poate constitui un aperitivul perfect, o porţie de drob având 80 de kilocalorii.

Drobul în alte ţări:

–          Scoţia: Haggis-ul este un fel de drob din măruntaie de oaie, dar mai condimentat decât drobul românesc şi fiert în stomac de oaie (şi nu copt). Se serveşte cu cartofi şi/sau alte rădăcinoase făcute piure.

–          Italia: drobul se găteste şi în Italia, unde are denumirea de “polpettone” şi poate fi gătit în orice zi a anului. Reteţa este cu carne tocată de vită şi porc plus ricotta (sau branza de vaci), toate puse în aluat foietaj. Timpul de preparare este de 60 de minute.

Drobul de Paşti – aceeaşi tradiţie în gusturi diferite, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava