MOPAN Suceava

Organizaţia Femneilor Social – Democrate Suceava au premiat la sfârşitul săptămânii trecute câştigătorii concursului „Colţul meu de Rai”. Preşedinta femeilor din PSD Suceava, Oana Pintilei, a explicat că acest concurs a fost organizat începând din luna mai pentru pentru locuitorii oraşului Gura Humorului. Oana Pintilei a explicat că prin acest concurs s-a dorit punerea în valoare priceperea participanţilor în a aduce un plus de farmec grădinilor lor. Concursul s-a desfăşurat până la data de 13 iulie 2014, iar odată cu organizarea „Zilelor Humorului” a avut loc evidenţierea celor mai frumoase grădini, foişoare, balcoane şi terase, urmată de premierea celor 17  participanţi înscrişi în concurs. Oana Pintilei a precizat că premiul întâi a fost obţinut de Marcela Gavrilean, pe locul doi s-a clasat Teodora Zofota, locul al treilea a fost primit de  Elena Ilaş şi Elena Onişoru, iar ceilalţi participanţi au primit menţiuni. „Mulţumim preşedintei OFSD Gura Humorului, doamnei Mariana Radu, pentru iniţiativă şi ne dorim ca acest proiect să continue, astfel încât, în 2015, să pregătim cea de a II-a ediţie la un nivel mai amplu”, a ţinut să precizeze preşedintele Organizaţiei Femeilor Social Democrate Suceava.

Femeile din PSD Suceava au acordat premiile în cadrul concursului „Colţul meu de Rai”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava