Ghid de negociere cu banca (CHF, euro, lei) şi procedura de judecată în 2015
Sunt două forme de a “discuta” cu banca: negocierea individuala sau colectiva si chemarea in judecata, ca forma cea mai energica.
Cum a inceput scandalul?
In anul 2010, consumatorul a inceput sa “deschida ochii” si sa citeasca contractele de credit.
BNR ne expunea si un ghid.
Studierea Contractului Existent
• Subliniati text cu creionul fiecare fraza in care apar cuvintele (in orice forma): dobanda, comision, taxa, cost, rata.
• Aflati care sunt valorile indicilor de referenta (EURIBOR/ROBOR/LIBOR pentru CHF sau USD) valabile la data semnarii contractului pentru a putea identifica marja in cazul contractelor care nu specifica in mod clar care este valoarea marjei*.
* Marja, conform legilor in vigoare, nu se poate modifica pe intreg parcursul contractului decat in cazul diminuarii acesteia din initiative Creditorului. Pentru a stabili marja unica si fixa a contractului, aceasta trebuie identificata de la momentul semnarii contractului pentru a ne asigura ca marja nu s-a schimbat in perioada derularii contractului.
Cazul 1: credite pe care consumatorii le stiau ca fiind cu dobanda fixa (chiar daca rata lunara le-a crescut sau NU de la acordare si pana in prezent);
• Daca in contract se mentioneaza faptul ca dobanda este fixa, atunci:
o poate actiona in judecata Banca pentru recuperarea sumelor pe care le-a platit in plus;
o solicita Bancii in scris cu numar de inregistrare de la registratura Sucursalei conformarea contractului prevederilor OUG 50/2010;
• Daca in contract nu se mentioneaza faptul ca dobanda este fixa, atunci:
o poate depune reclamatie (cu numar de inregistrare luat de la registratura sucursalei + numele reprezentantului bancii cu care a stat de vorba) pentru ca a fost inselat la semnarea contractului de credit; copia impreuna cu detaliile se trimit si catre ANPC pentru sanctionarea Bancii;
o trece la calcularea dobanzii variabile (marja + indice):
identifica marja = din dobanda inscrisa in contract scade valoarea indicelui de referinta (EURIBOR/ROBOR/LIBOR) valabila la data semnarii contractului initial; la marja astfel calculata se va adauga valoarea indicelui (EURIBOR/ROBOR/LIBOR) valabila la data semnarii actului aditional;
Cazul 2: credite cu dobanda variabila, dar care nu au precizat cum anume variaza (“dobanda de referinta a bancii”);
• Daca exista precizata in contract o parte fixa (“dobanda de referinta a bancii la care se adauga un procent fix”)
o Noua rata a dobanzii este formata din Marja + Indice (EURIBOR/ROBOR/LIBOR); marja reprezinta partea fixa mentionata in contract, astfel ca se va considera marja bancii ca fiind procentul fix mentionat in contract + valoarea indicelui corespunzator monedei creditului valabila la data semnarii actului aditional;
• Daca nu exista in contract nici o alta precizare in afara de “dobanda de referinta a bancii”:
Se identifica valoarea initiala a ratei dobanzii inscrisa in contract (inclusiv din graficul de rambursare atasat contractului); apoi se cauta valoare indicelui in functie de moneda creditului (EURIBOR/ROBOR/LIBOR) si se scade din valoarea dobanzii; astfel rezulta marja fixa ce trebuie inscrisa in contract;
Cazul 3: credite cu dobanda fixa pe perioada determinate si apoi variabila;
• Din momentul in care dobanda a devenit variabila se procedeaza ca si in cazurile 1 si 2; se identifica fraza care se refera la cum anume se determina variabilitatea dobanzii si se aplica formulele de calcul mentionate si mai sus:
1. “dobanda de referinta bancii de la momentul intrarii pe dobanda variabila”:
Interpretare 1: marja = 0% (nu este specificata dar OUG 50/2010 impune exprimarea variabilitatii dobanzii in functie de marja; daca aceasta nu este precizata in contract, inseamna ca are valoare zero);
Interpretare 2: marja = dobanda de referinta a bancii la momentul la care aceasta devenea variabila din care se scade valoarea indicelui de referinta a monedei creditului (EURIBOR/ROBOR/LIBOR) la momentul intrarii dobanzii in perioda de variabilitate;
2. “dobanda de referinta a bancii la care se adauga X puncte procentuale”:
X puncte procentuale reprezinta “marja fixa”/”marja bancii” (partea fixa a dobanzii variabile care nu se poate modifica pe parcursul rambursarii creditului – conform Legii); la aceasta se adauga exclusiv valoarea indicelui de referinta in functie de moneda creditului din prezent (EURIBOR/ROBOR/LIBOR);
Cazul 4: credite cu dobanda variabila care au o formula vaga de calcul a dobanzii (“marja fixa + indicele de referinta al bancii”)
• Indicele de referinta al bancii se transforma in indicele de referinta in functie de moneda creditului (EURIBOR/ROBOR/LIBOR). OUG 50 /2010 (Cele mai Importante Elementele).
Ghidul de negociere cu banca. Sfaturi de la BNR, MFP şi ANPC
MFP, BNR şi ANPC au elaborat in 2010 un ghid care stabileşte principiile pentru derularea negocierilor dintre persoanele fizice aflate în dificultate financiară şi creditorii acestora în scopul restructurării extrajudiciare a împrumuturilor garantate cu ipoteci.
• Principiul 1
Este in interesul imprumutatului sa contacteze imprumutatorul in cel mai scurt timp posibil de la intervenirea situatiei de dificultate financiara, pentru a angaja discutii privind problemele pe care le intampina in achitarea ratelor si gasirea unei solutii de rezolvare in interesul comun al partilor.
Cu toate ca imprumutatorii transmit, de regula, imprumutatilor notificari in cazul neindeplinirii obligatiei de plata, se recomanda ca imprumutatii sa se adreseze imprumutatorilor inainte de intervenirea unei asemenea situatii. imprumutatorii pot fi mai deschisi sa discute o solutie care sa fie de asemenea favorabila imprumutatilor de vreme ce acestia arata responsabilitate si angajament in rambursarea imprumutului in ciuda situatiei de dificultate financiara cu care se confrunta.
Discutiile angajate din timp ofera imprumutatului si imprumutatorului ocazia de a ajunge la o solutie rapida in scopul de a evita executarea silita. Executarea obligatiilor imprumutatului in cadrul unui contract de imprumut presupune plata unor rate periodice in vederea restituirii sumei totale imprumutate. in cazul in care, pe parcursul executarii obligatiilor contractuale, imprumutatul intampina dificultati in achitarea ratelor, se recomanda ca imprumutatul sa contacteze de indata imprumutatorul pentru a-i aduce la cunostinta dificultatile financiare cu care se confrunta, in vederea identificarii de comun acord a unor solutii rezonabile.
Imprumutatul si imprumutatorul vor discuta direct sau prin reprezentantii autorizati cauzele intarzierilor la plata, situatia financiara a imprumutatului, precum si orice propuneri de achitare a sumelor restante (de exemplu, partile vor lua in considerare natura temporara sau pe termen lung a cauzelor neachitarii la timp a ratelor, precum si capacitatea imprumutatului de a achita sumele restante intr-un orizont de timp rezonabil).
• Principiul 2
Imprumutatorul va explica in mod clar imprumutatului situatia integrala a obligatiilor ce ii revin in baza contractului de imprumut cu garantie ipotecara.
Odata ce discutiile cu privire la platile intarziate au demarat, se recomanda ca imprumutatorul sa furnizeze imprumutatului informatii detaliate in scris privind platile aferente contractului de imprumut cu garantie ipotecara, cuprinzand cel putin urmatoarele informatii:
a) Valoarea totala a sumelor restante, numarul de zile de intarziere pentru cea mai veche suma datorata si neachitata;
b) Suma ramasa de plata din imprumutul cu garantie ipotecara, perioada de timp ramasa pana la achitarea integrala a acestuia;
c) Daca se vor adauga dobanzi sau penalitati pentru intarzierea la plata.
• Principiul 3
Restructurarile imprumuturilor cu garantii ipotecare reprezinta o concesie, ci nu un drept.
Imprumutatorul decide daca va restructura sau nu un imprumut cu garantie ipotecara, in conditiile in care apreciaza ca imprumutatul se afla in situatia de dificultate financiara. Acesta nu este un drept al imprumutatului, ci reprezinta un acord de vointa din partea ambelor parti.
Imprumutatorul va decide incheierea unui acord extrajudiciar de restructurare a imprumutului cu luarea in considerare a circumstantelor in care se gaseste imprumutatul aflat in dificultate financiara si a posibilitatilor de solutionare a acestor dificultati in vederea stabilirii unui grafic de rambursare sustenabil si pe care sa si-l poata asuma atat imprumutatul cat si imprumutatorul.
• Principiul 4
Buna credinta: Orice negocieri intre imprumutator si imprumutat se vor desfasura cu buna credinta, in scopul identificarii unei solutii constructive.
• Principiul 5
Comunicare clara: Se recomanda ca partile sa comunice si sa se informeze reciproc cu privire la orice aspect relevante. Fiecare parte va urmari sa realizeze o comunicare clara, echitabila si care sa nu induca in eroare pe cealalta parte. La cererea imprumutatorului, imprumutatul va prezenta documentele necesare in sustinerea solicitarilor sale.
Acordurile cu privire la modificarile aduse graficului de rambursare sau altor termeni si conditii in legatura cu modalitatea de rambursare a imprumutului vor fi mentionate in mod expres in documentele puse la dispozitia imprumutatului sau in actele aditionale incheiate de parti. In masura in care este posibil, imprumutatorul va pastra toate documentele in cauza.
• Principiul 6
Imprumutatul va furniza imprumutatorului toate informatiile necesare, inclusiv informa sai si/sau documente justificative legate de venituri sau orice alte active financiare in timp util si cu exactitate, pentru a permite acestuia evaluarea corecta a situatiei sale financiare.
Imprumutatul trebuie sa furnizeze imprumutatorului, intr-un termen stabilit de comun acord, toate informatiile necesare evaluarii de catre imprumutator a posibilitatilor reale de rambursare a imprumutului. Aceste informatii includ veniturile sale periodice si alte surse financiare, conturi de economii, investitii si altele, conditiile actuale de angajare profesionala surse de venituri ale gospodariei, perspective de angajare etc., pentru a permite o evaluare corespunzatoare a situatiei sale financiare. imprumutatul va informa imprumutatorul cu privire la orice alte imprumuturi contractate sau orice alte obligatii de plata.
• Principiul 7
Partile vor lua in considerare si vor discuta, inainte de luarea oricaror masuri de executare silita a ipotecii si a altor garantii, orice solutii posibile de restructurare a imprumutului.
1. Inainte de a initia masurile de executare silita a garantiei ipotecare, partile contractante vor lua in considerare si vor pune in discutie orice solutie posibila de restructurare a imprumutului.
2. Se recomanda ca imprumutatorul sa nu demareze proceduri de executare silita atata timp cat partile sunt angajate in discutii avand ca scop identificarea unor solutii de restructurare a imprumutului, cu exceptia cazului in care impotriva imprumutatului este deja initiata de un alt imprumutator aceasta procedura.
3. Partile contractante vor discuta cu precadere posibilitatea de modificare a termenilor si conditiilor imprumutului cu garantie ipotecara. Planul final de restructurare va fi stabilit in functie de circumstantele fiecarui caz in parte si pornind de la normele interne ale imprumutatorului. De asemenea , fara a se limita la acestea, imprumutatorul poate face referire la urmatoarele solutii:
a) imprumutatorul convine cu imprumutatul modificarea scadentei si/sau a sumei de plata a uneia/mai multor rate de imprumut in sold fara a se depasi durata initiala de acordare a imprumutului.
Imprumutatului i se permite, pentru o anumita perioada de timp, sa faca plati lunare intr-un cuantum mai mic, urmand ca in perioada urmatoare imprumutatul sa efectueze plati intr-un cuantum sporit.
Aceasta optiune de restructurare poate fi utilizata in cazul imprumutatilor care se confrunta cu o reducere temporara a veniturilor, insa, pe termen lung, exista perspective de crestere a veniturilor, astfel incat sa isi poata executa in continuare obligatiile rezultate din contractul de imprumut.
b) imprumutatorul convine cu imprumutatul cu privire la capitalizarea dobanzii sau a restantelor. Aceasta optiune implica de regula o prelungire a scadentei initiale a imprumutului.
Aceste modificari pot fi utilizate in cazul imprumutatilor care intampina o situatie de reducere a veniturilor pe termen lung, dar care isi pot indeplini obligatiile aferente contactului de imprumut daca ar trebui sa achite rate cu un nivel mai scazut.
O alta modificare a conditiilor contractuale o poate constitui modificarea tipului ratei dobanzii sau a cuantumului ratei dobanzii in sensul reducerii ratei lunare, pe o perioada limitata de timp sau pe intreaga perioada de creditare.
c) imprumutatorul convine cu imprumutatul cu privire la refinantarea imprumutului care inregistreaza sume neachitate la scadenta printr-un alt imprumut. Contractul initial de imprumut va fi rambursat in baza unui nou contract de imprumut. Aceasta optiune permite imprumutatului de exemplu sa inlocuiasca un imprumut exprimat in euro cu un imprumut exprimat in lei sau pe o perioada extinsa daca politica de creditare a imprumutatorului o permite.
• Principiul 8
Este recomandat ca imprumutatorul sa raspunda cu promptitudine la orice modalitate de solutionare formulat de catre imprumutat. Imprumutatorul ar trebui sa raspunda oricaror propuneri formulate in scris de catre imprumutat cu privire la efectuarea platilor.
• Principiul 9
Acordarea unei perioade de reflectie cu privire la orice propuneri noi.
1. imprumutatorul ar trebui sa acorde imprumutatului o perioada suficienta de timp, determinat de catre imprumutator in functie de situatia contului respectiv, pentru a reflecta cu privire la orice propuneri de restructurare a imprumutului.
2. O propunere de restructurare a imprumutului trebuie sa fie elaborata in mod clar si fara ambiguitati, astfel incat imprumutatul sa poata intelege pe deplin efectele care decurg din aceasta.
• Principiul 10
Restructurare realizabila si rezonabila.
Propunerea de restructurare trebuie sa aiba la baza un grafic de rambursare realizabil si rezonabil, conform metodei de restructurare agreata cu imprumutatul si prevazuta in normele interne ale imprumutatorului.
• Principiul 11
Imprumutatorul nu va initia sau continua proceduri judiciare atata timp cat imprumutatul respecta conditiile convenite pentru restructurarea imprumutului.
In cazul in care imprumutatul si imprumutatorul au convenit asupra unei solutii de restructurare a imprumutului, iar imprumutatul respecta in intregime termenii si conditiile acestui acord, imprumutatorul nu va initia sau continua actiuni judiciare in vederea executarii silite a garantiei ipotecare, cu exceptia cazului in care impotriva imprumutatului este deja initiata de un alt creditor aceasta procedura.
• Principiul 12
Confidentialitatea: Imprumutatorul va asigura confidentialitatea informatiilor primite de la imprumutat si nu va dezvalui nici unui tert informatii si detalii cu privire la situatia imprumutatului respectiv, in lipsa unui acord scris din partea acestuia, cu exceptia cazurilor in care solicitarea este inaintat in conformitate si in temeiul prevederilor legale in vigoare.
Acest ghid s-a dovedit inutil.
Cum negociez un contract cu banca?
Clauzele „cu scrisu’ mic” pot fi, uneori, adevărate pietre de moară de gâtul clienţilor unei bănci. Eu zic că vina cea mai mare o au clienţii care nu ştiu să îşi negocieze contractele ab initio cum zic juriştii, adică de la început.
În primul rând trebuie citit contractul acasa si nu la sediul bancii. Poţi hotărî dacă, în condiţiile respective, îţi convine să mai închei contractul sau nu, pornind de la aceste constatări, deşi nu poţi schimba structura contractului, poţi negocia anumite clauze în cadrul contractului. Trebuie reţinut un aspect foarte important: când ia banii, omul nici nu se uită ce semnează; se trezeşte abia când trebuie să plătească.
Ce poti intr-adevar negocia
Poţi negocia perioada pentru care angajezi creditul, poţi să negociezi şi anumite aspecte legate de dobândă. Chiar dacă nu vor reduce dobânda la cât vrem noi, se poate obţine, totuşi, prin negociere, un nivel mai scăzut.
După aceea, sunt anumite clauze care se referă la rambursarea anticipată. Acest comision variază între 1% şi 5%. Vă daţi seamna că nu este acelaşi lucru dacă dai 1% sau 5% şi atunci începi o discuţie. Şi, dacă nu ajunge la o înţelegere cu banca respectivă se poate adresa unei alte bănci.
În general, băncile au devenit mai conştiente şi şi-au dat seamna că un client trebuie analizat sub toate aspectele. Aparent, poţi să crezi că este un client foarte bun, solvabil, dar realitatea să nu concorde cu aparenţa.
Dacă băncile nu permit negocierea tuturor clauzelor contractuale, atunci acest aspect ar putea fi văzut, în sine, ca o “clauză abuzivă”. Calificarea ca abuziv al comportamenutlui băncilor este determinată de caracterul nenegociat al contractelor de credit împreună cu lipsa de informaţii, limbajul prolix sau, şi mai grav, dezinformarea consumatorilor. Astfel, nu orice fel de comisioane sunt abuzive, ci acelea care nu sunt menţionate în contract sau sunt menţionate, însă într-un mod înşelător. Mai exact, cele care nu prevăd partea din credit sau unitatea de timp la care se raportează, precum şi cele care nu au o contraprestaţie reală din partea băncii.
A SE VEDEA SI:
1. În multe cazuri (inclusiv cele care sunt acum pe rolul instanțelor), ofertele de creditare din perioada 2005-2008 conțineau aceasta precizare: daca destinatarul ofertei ar intenționa să negocieze contractile pre-formulate, atunci trebuie să știe că va putea fi obligat la plata unui comision. În mod aparent, o astfel de precizare își gaseste o justificare în faptul că banca pregatește aceste contracte pre-formulate ca produse financiare care sunt puse pe piață numai dupa o prealabilă avizare a acestor produse de către BNR.
Odată obținută această avizare, „produsele financiare” sunt introduse în sistemul informatic al băncii, fiind imposibil de modificat în concret, fără o modificare a întregului sistem informatic al băncii. Aparent, avem de-a face cu un cost suplimentar, pe care banca trebuie să îl obțină de la cineva, mai precis, de la cel care are proasta idee de a cere negocierea contractului.
Bun, dar oare mai putem vorbi în mod serios, în aceste condiții, de proba negocierii, sarcină care revine, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, profesionistului care intenționează să răstoarne prezumția lipsei negocierii în contractele pre-formulate (adeziune)?
De remarcat aici că, în susținerea soluției din decizia citată, comentariul dnei Țăndăreanu conține și referințe la o decizie a ICCJ, irevocabilă, defavorabilă băncii (decizia din noiembrie 2012, dosar nr. 10464/799/2010). Și această speță are o soluție foarte interesantă (pe lângă multe altele) : „art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului ne-negociat al clauzelor în cazul contractelor preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului or al unor clauze ale acestuia”.
Așadar, prezumția de lipsă a negocierii nu poate fi răsturnată cu interogatoriul, martorii, expertiza etc., aceste probe fiind inadmisibile în litigiile care se poartă asupra caracterului abuziv al unor clauze inserate în contractele pre-formulate ale profesioniștilor cu consumatorii lor. Prezumția de lipsă a negocierii nu poate fi răsturnată nici cu contra-prezumții sau cu speculații la limita logicii după care, dacă un consumator a putut alege între trei oferte, înseamna că a existat negociere.
În decizia Curții de Apel Craiova se arată că „modalitatea în care banca și-a rezervat dreptul de a ajusta rata dobânzii nu poate transforma contractul de credit într-un contract aleatoriu pentru consumator”. Într-adevăr, contractul de credit bancar este un contract comutativ, în care părțile își cunosc sau își pot cunoaște cu precizie drepturile și obligațiile, de la data semnării sale și până la finalul său. Contractul de credit bancar de retail nu este un instrument financiar derivat din care partea tare sa câștige, iar partea slabă să piardă (mai mult sau mai puțin), în funcție de „evenimente semnificative ale pieței financiare” sau de „conjuncturi”. Și în orice caz, contractul nu poate fi aleatoriu pentru o parte (client) și comutativ pentru alta (bancă).
De asemenea, decizia citată mai statuează că „motivele care să îndreptățească banca să ajusteze rata dobânzii nu pot fi arătate ulterior, nici în scris, nici verbal” (ele trebuie arătate în contract, în mod clar și ușor intelegibil, n.n., Gh. P.).
2. În decizia citată s-a considerat, în argumentarea soluției de respingere a excepției de prescripție a acțiunii (N.B.: unele bănci consideră în apărările lor ca sancțiunea pentru clauzele abuzive este nulitatea relativă, prescriptibilă în 3 ani, și nu nulitatea absolută, imprescriptibilă), că aceste clauze, odată ce li s-a constatat caracterul abuziv, sunt lovite de nulitate absolută, din moment ce normele care le reglementează sunt de ordine publică. Dar, în plus, decizia citată statuează că, dacă se constată nulitatea absolută a unor clauze dintr-un contract concret, atunci soluția se impune erga omnes, tuturor contractelor pre-formulate conținând acele clauze abuzive – tip. Textul art. 13, coroborat cu art. 6 din Legea 193/2000, în forma sa inițială, duce la această concluzie.
Argumentul este sustenabil, întrucât art. 6 din Legea nr. 193/2000 dispune că, dacă o clauză este constatată ca fiind abuzivă, atunci acea clauză este lipsită de efecte față de consumator. Nu este vorba de consumatorul concret (reclamantul din acțiunea directă în instanță, consumatorul vizat de ANPC în emiterea procesului–verbal de constatare a caracterului abuziv al clauzelor din contractul punctual al consumatorului, intervenientul în procesul contravențional declanșat prin plângerea profesionistului etc.).
Este vorba de consumatorul generic, de toți consumatorii, de oricare dintre consumatori. Este normal să fie așa, întrucât suntem în prezența unor contracte pre-formulate, cu clauze-tip, introduse în circuitul juridic de profesionist, cu „adresa” la orice consumator care s-ar putea afla în relații contractuale cu profesionistul. Conceptul inițial însuși al acestei legi și al acestei reguli, concept provenit din Directiva 93/13, duce la această concluzie: odată ce o instanță s-a pronunțat în sensul că o clauză este abuzivă, toate clauzele–tip din contractele pre-formulate ale unui profesionist, clauze identice cu cea constatata ca fiind abuziva, sunt lipsite de efecte fata de consumator. Mai precis, față de toți consumatorii aflați în aceeași situație cu reclamantul câștigător.
Pozitia BNR “negociati individual” cu banca este o utopie. Niciodata banca nu a negociat nimic in perioada 2010-2015.
LUPTA JUDICIARA CU BANCA (PROCESUL)
Istoric:
Cea mai mică dobândă din România: 3,2%. Nu e în oferta băncii, se dă în instanţă.
N.M. a luat un credit de nevoi personale garantat cu ipotecă în franci elveţieni de la OTP Bank în decembrie 2007. Dobânda la acel moment era de 5,7% şi o clauză din contract dădea băncii posibilitatea să o modifice „în funcţie de politica proprie, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută – Libor – fără a exista consimţământul împrumutatului”. Şi dobânda a variat. Doar în sus, deşi dobânzile interbancare pe valute au căzut.
Intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 a adus o prevedere prin care la contractele în curs de derulare, băncile erau obligate să modifice modul de calcul al dobânzii variabile prin raportarea la un indicator independent – Libor, Euribor, Robor -, la care să se adauge o marjă fixă. Băncile au procedat la extragerea marjei fixe prin calculul diferenţei dintre aceşti indicatori şi dobânda curentă.
N.M. a primit de la OTP o marjă de 6,77% pe care a contestat-o în repetate rânduri prin adrese la bancă şi a cerut calcularea acesteia în funcţie de Libor de la momentul semnării contractului. A primit o reducere de 0,5 pp.
Clientul a ajuns să se judece cu OTP Bank în 14 martie 2011, după ce a depus o sesizare la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu în luna ianuarie. În procesul de la Judecătoria Sibiu, clientul OTP a intervenit în nume propriu şi a cerut instanţei să constate ca abuzivă clauza din contractul de credit care îi permitea băncii să modifice dobânda.
După jumătate de an, în 20 septembrie 2011, Judecătoria a considerat abuzivă clauza de la art. 8, punctul 8.1 şi a dispus eliminarea acestei. Totodată, judecătorul a hotărât ca banca să revizuiască marja de dobândă din contractul de credit, în sensul scăderii din dobânda curentă de 5,7% a indicelui Libor la trei luni din decembrie 2007 (data încheierii contractului), de aproximativ 2,8%, astfel a rezultat o nouă marjă de 2,9%. Pe 6 martie 2012, hotărârea a devenit irevocabilă cu ocazia respingerii recursului OTP de către Tribunalul Sibiu.
Instanţa a decis să se calculeze dobânda variabilă în funcţie de Libor la trei luni, care în acest moment este de 0,9%. Cum în perioada aceea OTP nu cerea alte comisioane la acest tip de credit, afară de cel de acordare, dobânda anuală efectivă este cea mai mică la creditul lui N.M. este cea mai mică din România pentru un client persoană fizică, din câte se ştie: 3%. Mai mică şi decât cea obţinută de clientul BCR de la Focşani, care are de plătit o marjă mai mică, de 1,5 pp, calculată însă de Euribor 6M şi la care se adaugă un comision de administrare de 0,05%, aplicat la sold, de unde rezultă o DAE de 3,3%. Chiar şi cu includerea comisionului de acordare a creditul OTP în calcul rezultă o DAE de 3,2%.
Cum a încercat OTP să se apere:
Banca susţinea că nu există obiect pentru acţiunea clientului, din moment ce clauzele contractuale la care se făcea referire au dispărut după ce OUG 50 a intrat în vigoare şi banca a emis noi acte, pe care clienţii, chiar dacă nu le semnau, le acceptau tacit. Banca susţine că după ce au fost emise noile acte adiţionale, clientul nu le-a reclamat. Afară de asta, OTP a susţinut că semnarea contractului în 2007 a însemnat şi acceptarea clauzelor şi că legea permite băncii să modifice dobânda. Dacă nu era de acord, susţine banca, clientul avea în orice moment posibilitatea să rezilieze contractul.
Mai mult, OTP susţine că prin faptul că acesta a plătit în continuare ratele la bancă, fără să conteste dobânda majorată, arată că nu a existat rea credinţă şi că părţile au acţionat de pe poziţie de egalitate. Instanţa a demontat toate argumentele OTP şi a ajuns la concluzia că acţiunea nu numai că are obiect, dar că forma neclară în care era făcut contractul permitea băncii să acţioneze abuziv; contractul nu a fost unul negociat, ci unul de adeziune, clauza privind dobânda era în avantajul băncii şi a profitat de ea, că rezilierea contractului nu era o soluţie reală – de unde bani pentru plata în întreg a creditului?
De asemenea, judecătorul a arătat că au fost depuse mai multe notificări de către client la emiterea noilor acte adiţionale.
Poziţia OTP Bank România
La cererea clientului, reprezentanţii OTP au oferit următoarea poziţie:
„Vă asiguram că OTP Bank analizează fiecare caz în parte şi încearcă să găsească o soluţie comună cu fiecare client. Acest lucru înseamnă că fiecare situaţie este analizată în parte, discutată cu clientul pentru a găsi cea mai buna soluţie, într-o maniera prietenoasă. În ceea ce priveste cazul expus, nu considerăm că reprezinta o practică şi o concluzie generală în cazul băncii noastre. Până în acest moment, pentru un numar mare de clienţi, banca a găsit soluţii pe care clienţii le-au agreat.”
Nu este singura decizie
Cu siguranţă nu este însă singurul caz în care OTP Bank a pierdut în instanţă pe această speţă, alte cazuri fiind prezentate şi aici. În dosarul 9297/176/2010, Tribunalul Alba a decis în octombrie 2011 să respingă recurusul formulat de OTP Bank la decizia Judecătoriei prin care dobânda unui client era stabilită la nivelul de LIBOR CHF 3M + o marjă de maximum 2,91%.
N.M.M. a câştigat în dosarul 8323/271/2009 la Oradea împotriva OTP tot pe clauza care permitea băncii să modifice dobânda. Acesta a obţinut şi anularea fără penalităţi a serviciului OTPdirekt, dar şi a comisionului de acordare a creditului de 1350 de franci elveţieni, plătit peste cel de analiză a dosarului, şi restituirea sumelor de bani plătite pe clauzele abuzive. Hotărârea a devenit definitivă din aprilie 2011 şi OTP a fost pusă să plătească cheltuieli de judecată de 1.000 de lei. În alte câteva procese, clienţii OTP au primit marje de 3%, însă banca mai mare cale de atac în recurs.
La Sibiu, B.B. Şi B.S.F. Au obţinut o sentinţă identică împotriva OTP în dosarul 11652/306/2011 în noiembrie 2011, după ce Protecţia Consumatorilor a făcut plângere contavenţională băncii în septembrie 2011. Recursul urmează să se judece în 20 aprilie.
O sentinţă favorabilă în prima instanţă a obţinut şi T.D. la Bucureşti în martie 2011 în dosarul 42837/3/2009: marjă de 3% peste Libor la trei luni şi eliminarea clauzei abuzive. OTP a făcut apel la acestă decizie, respins de Curtea de Apel Bucureşti în 23 ianuarie 2012, şi are dreptul la recurs.
Volksbank
Banca austraică Volksbank a fost dată în judecată pentru clauzele abuzive din contractele de credit încă din anul 2008, cu mult înainte ca OUG 50 – adaptarea deciziei CE 48 – să intre în atenţia autorităţilor române. Volksbank a fost obligată în mai multe rânduri, prin sentinţe definitive şi irevocabile, să restituie clienţilor banii din comisioanele considerate abuzive şi să modifice clauzele contractuale. Din informaţiile culese cu ajutorul clienţilor nemulţumiţi ai Volksbank şi prin verificarea Judecătoriilor şi Tribunalelor din ţară am identificat peste 100 de procese cu sentinţe definitive şi irevocabile împotriva Volksbank şi în favoarea clienţilor.
Beneficiarii creditelor au reclamat existenţa clauzelor abuzive în contractele de credit. Comisia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin oficiile judeţene a chemat în instanţă banca în multe cazuri în urma sesizărilor făcute de clienţi. Judecătorii au dispus eliminarea clauzelor contractuale abuzive privind perceperea comisoanelor de risc, au amendat Volksbank, de regulă cu 1.000 de lei şi au pus banca să plăteacă cheltuielile de judecată.
Mult mai bine au ieşit clienţii care au dat în judecată Volksbank pe cont propriu. Instanţele au dispus eliminarea comsioanelor ilegale, dar şi restituirea de către Volksbank a banilor pe care i-a perceput cu titlul de comision de-a lungul timpului. Şi sumele nu sunt deloc mici.
La Slatina, în dosarul 1822/207/2011, în octombrie 2011, Tribunalul Olt a hotărât să menţină decizia Judecătotiei Caracal în care Volksbank România era obligată să elimine comisionul de risc din contractul de credit şi să resituie titularilor o sumă de 12.658 de franci elveţieni, bani percepuţi în contul acestui comison între martie 2008 şi noiembrie 2010.
Instanţa a decis că este nefondată cererea clienţilor ca dobânda să rămână fixă la 3,99% pe an. Procesul a durat de la iniţiere la soluţia finală şapte luni. În alte cinci dosare identificate la Caracal, Volksbank este obligată să resituie între 3.000 şi 6.700 de franci elveţieni pentru comisionul de risc.
La Judecătoria Slatina, Volksbank a pierdut în 44 de dosare şi a fost obligată să restituie contravaloarea comisoanelor de risc, hotărârii menţinute de Tribunalul Olt. Pe 23 februarie, anul curent, Tribunalul a respins recursul Volksbank în trei cazuri. Alte şase sentinţe la care Volksbank a făcut recurs trebuiau pronunţate în 8 martie, şi încă trei la sfârşitul lunii.
În unele cazuri în acţiuni intentate împotriva Volksbank de către Protecţia Consumatorului, instanţa a permis persoanelor prejudiciate de bancă ca acestea să ceară restituirea banilor percepuţi în comisionul de risc, fără a mai fi nevoie de un nou proces.
Tot la Slatina, în dosarul 4791/311/2011, clienţii care au chemat în judecată Volksbank au obţinut eliminarea clauzelor abuzive prin care banca putea să schimbe dobânda, iar instanţa a dispus ca dobânda să fie fixă de 3,99% pe an, una dintre cele mai mici din ţară. Pe 1 martie, Tribunalul a respins recursul băncii şi a obligat-o şi la plata unor cheltuieli de judecată de 500 de lei. Titluarii contractului se mai află într-un proces cu Volksbank, şi au primit o sentinţă favorabilă pe 8 martie.
În dosarul 155/207/2011 de la Caracal s-a lăsat cu o pagubă de 3.046 de franci pentru Volksbank din restituirea comisionului de risc, în 3224/207/2011 cu 4980 CHF, în 2779/207/2011 cu 6659 CHF, în 1822/207/2011 cu 12658 CHF, în 2850/207/2011 cu 4710 CHF.
În total, din sentinţele pronunţate identificate de noi, acolo unde s-au specificat sumele, Volksbank ar fi trebuit să resituie aproximativ 100.000 de franci elveţieni, 135.000 de lei şi 22.500 euro. Afară de cele 44 de dosare cu sentinţe definitive şi irevocabile din Olt, am identificat peste 120 în restul ţării, din care peste 30 numai în Argeş.
În procesele împotriva Volksbank, care instanţa a arătat că dobânzile variabile, aşa cum erau ele reglementate de către clauzele contractuale, sunt abuzive. Aşa că aceastea au fost eliminate şi clienţii au rămas cu dobânzi fixe de 3,99% – 4,25% pe an la creditele în franci.
Raportul anual pe 2014, ultimul disponibil, arată că Volksbank era împlicată în 35.000 de litigii (nu se specifică natura lor), avea înregistrate nenumarate plângeri şi existau 3.929 de plângeri potenţiale ale clienţilor.
Banca Comercială Română
În luna ianuarie, Tribunalul Vrancea a confirmat decizia Judecătoriei Focşani şi a hotărât definitiv şi irevocabil ca dobânda clientului T.T. să fie Euribor + o marjă de 1,5 pp, instanţa declarând clauza privind dobânda de referinţă care se afişează la sediile BCR ca fiind nulă.
Acesta nu este însă primul caz în care această clauză este declarată nulă în instanţă în mod definitiv şi irevocabil. În cinci dosare din Argeş, acţiunile formulate de Protecţia Consumatorilor împotriva BCR, ca urmare a plângerilor depuse de clienţii băncii, au adus eliminarea clauzei respective, după ce clienţii implicaţi au intervenit în nume propriu. În câteva cazuri, ANPC şi clienţii au câştigat la recurs, după ce prima instanţă hotărâse în favoarea BCR.
În dosarul 14483/280/2010, Judecătoria Piteşti a decis în octombrie 2010 ca BCR să elimine clauza abuzivă prevăzută de art. 5 teza finală din Contractul de credit bancar încheiat în septembrie 2008 cu intimatul C. I, sub aspectul sintagmei „dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR”. Instanţa a aplicat şi o amendă de 200 lei BCR. A trebuit să treacă mai bine de un an pentru ca instanţa să se pronunţe şi în recursul intentat de BCR, pe care l-a respins în cele din urmă. Instanţa s-a pronunţat la fel şi în dosarul 4944/205/2010, în care clientul I.P. a intervenit în nume propriu, Tribunalul Argeş respingând recursul BCR în noiembrie 2011.
În dosarul 18603/280/2010, Tribunalul a acceptat recursul ANPC în data 28 februarie 2012 şi a dispus eliminarea clauzei de la pct. 5 din contractul de credit între BCR şi clientul B.C.M. – referitor la „dobândă de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR„ şi aclauzei de la pct. 2.10.a din condiţii generale, şi a dispus amendarea cu 200 de lei a BCR. Decizie irevocabilă.
La fel a decis, tot în recursul din 14 februarie 2012, şi în cazul dosarului 18602/280/2010 pentru clientul N.M. Decizii similare s-au luat şi în dosarele 2183/280/2011 şi 23077/280/2010. O altă mare bătălie câştigată de clienţi împotriva BCR s-a înregistrat la Bucureşti, unde instanţa a decis că sunt abuzive clauzele privind comisioanele de administrare şi cele de risc calculate la valoarea iniţială a creditului într-un proces colectiv format din 360 de clienţi cu 190 de credite. E drept, instanţa nu a satisfăcut toate cererile clienţilor, care doreau eliminarea clauzei privind „dobânda variabilă afişată la sediile BCR…” şi restituirea comisionului de acordare.
OTP Bank
La acest moment, sunt peste 14000 de procese împotriva OTP Bank, şi la majoritatea avem decizii definitive şi favorabile clienţilor.
Mai mulţi clienţi au obţinut marje de 2,92% la creditele în franci elveţieni, la care se adaugă indicatorul Libor la trei luni, aflat în acest moment la 0,09%. Asta face ca dobânda totală să fie de 3%.
Este şi cazul lui N.M. (dosar 3775/306/2011) care a acţionat ca intervenient într-un proces intentat de Protecţia Consumatorilor Sibiu împotriva OTP. Judecătoria Sibiu a dispus în septembrie 2011 ca OTP Bank să schimbe modul de calcul al dobânzii într-un contract de credit de nevoie personale garantat cu ipotecă, în sensul scăderii din dobânda curentă de 5,7% a indicelui Libor la trei luni din decembrie 2007 (data încheierii contractului), de aproximativ 2,8%. Instanţa a considerat ca abuzivă clauza de la art. 8, punctul 8.1, care permitea băncii să revizuiască dobânda curentă în funcţie de evoluţiile din piaţă şi de Libor. Pe 6 martie 2012, hotărârea a devenit irevocabilă cu ocazia respingerii recursului OTP de către Tribunalul Sibiu.
Tot la Sibiu, B.B. Şi B.S.F. Au obţinut o sentinţă identică împotriva OTP în dosarul 11652/306/2011 în noiembrie 2011, după ce Protecţia Consumatorilor a făcut plângere contavenţională băncii în septembrie 2011.
O sentinţă favorabilă în prima instanţă a obţinut şi T.D. la Bucureşti în martie 2011 în dosarul 42837/3/2009: marjă de 3% peste Libor la trei luni şi eliminarea clauzei abuzive. OTP a făcut apel la acestă decizie, respins de Curtea de Apel Bucureşti în 23 ianuarie 2012, şi are dreptul la recurs.
N.M.M. a câştigat în dosarul 8323/271/2009 la Oradea împotriva OTP tot pe clauza care permitea băncii să modifice dobânda. Acesta a obţinut şi anularea fără penalităţi a serviciului OTPdirekt, dar şi a comisionului de acordare a creditului de 1350 de franci elveţieni, plătit peste cel de analiză a dosarului, şi restituirea sumelor de bani plătite pe clauzele abuzive. Hotărârea a devenit definitivă din aprilie 2011 şi OTP a fost pusă să plătească cheltuieli de judecată de 1.000 de lei.
Piraeus Bank
În dosarul 146/196/2010, G.I. a câştigat la Brăila împotriva Piraeus Bank, ca intevenient într-un proces intentat de ANPC. Acesta a obţinut eliminarea clauzei abuzive din contract care permitea băncii să modifice dobânda unilateral, inclusiv marja. Este vorba despre un credit în franci elveţieni din ianuarie 2008, cu dobândă variabilă din primul an: Libor la trei luni şi marja băncii de 4,3 puncte procentuale, care apoi s-a dovedit a nu fi fixă, pentru că a crescut cu 2 pp, iar apoi clientul şi banca au semnat un act adiţional pentru ca marja să scadă la 5,3%. Ulterior, clientul a sesizat ANPC, care a chemat în judecată banca. Instanţa a decis să elimine clauza abuzivă care dădea dreptul băncii să modifice dobânda conform propriei decizii şi a dispus desfinţarea actului adiţional. În mai 2011, Tribunalul Brăila a respins recursul Piraeus şi decizia a devenit definitivă.
M.R.E. a câştigat împotriva băncii greceşti la Arad în dosarul 13480/55/2010, după ce instanţa a constatat că marja de dobândă a fost crescută abuziv de la 4,9% la 6,9%. Tribunalul Arad a respins recursul Piraeus la sfârşitul lunii septembrie 2011 şi a obligat-o să plătească cheltuieli de judecată de 1200 de lei.
Unicredit Ţiriac Bank
Şi UniCredit Ţiriac a pierdut în instanţă ca urmare a neregulilor din contracte. Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât că banca a procedat abuziv în anul 2008 când a modificat Condiţiile Generale de Afaceri şi a crescut comisionul de administrare lunară a creditelor în cazul clienţilor I.L.C şi I.R.O de la 0,2 la 0,5%. În iunie 2011, instanţa a decis ca UniCredit să dea înapoi reclamanţilor suma de 3230 de euro şi să plătească cheltuieli de judecată de 1860 de lei. Instanţele din judeţul Cluj-Napoca nu au înregistrată cererea de recurs a UniCredit – este foarte probabil ca aceasta să nu existe. O decizie similară s-a dat în 2009, tot la Cluj, când UniCredit a mărit comisionul de administrare unui client de la 0,1% la 0,5%.
Ce ne “rezerva” anul 2015:
Anul 2015 inceput in forta, cu o problema nationala: creditele in franci elvetieni. Negocierile cu banca nici acum nu dau roade.
Propunere-bomba a ANPC: Predam bancii casa ipotecata si scapam de toate datoriile!
Protectia Consumatorilor (ANPC) anvanseaza in proiectul de lege prin care transpune Directiva 17 privind creditele ipotecare un scenariu-bomba, care incalca prevederile directivei si ar putea avea consecinte importante pe piata bancara: clientul pune bancii in brate casa luata prin credit si scapa de datorii! Chiar daca valoarea casei nu mai acopera valoarea creditului ramas de rambursat!
Daca ne gandim ca pretul locuintelor a scazut cam cu jumatate, in medie, de la izbucnirea crizei din 2008, iar multe credite au fost luate cu un avans mic, de 25% sau chiar mai redus, atunci foarte multi oameni ar fi fericiti sa scape de datorii si sa dea bancii casa inapoi.
Pentru ca in foarte multe cazuri valoarea casei sau apartamentului a devenit mult mai mica decat valoarea creditului ramas de rambursat.
Ce vor face bancile cu milioanele de case primite de la consumatori? Ce consecinte ar putea avea aceasta prevedere? Greu de anticipat. Directiva 17 prevede posibilitatea ca vanzarea garantiei sa fie suficienta pentru rambursarea creditului doar daca partile convin in mod explicit in contract acest lucru. Ceea ce este altceva. Pentru ca, in mod normal, un credit trebuie rambursat indiferent de ceea ce se intampla cu garantiile aferente iar banca este interesata doar de recuperarea creditului, nu de ceea ce se intampla cu garantia. Atunci cand evalueaza riscurile unui client, banca se uita in primul rand la capacitatea de rambursare a creditului din veniturile clientului, nu din garantiile aduse. Tocmai pentru ca garantia ipotecara prezinta riscul de devalorizare, si atunci banca nu-si mai poate recupera creditul dat daca se bazeaza doar pe garantie.
ANPC justifica propunerea spunand ca „riscul de creditare se imparte intre creditor si consumator”, ceea ce este o aberatie, intrucat riscul de creditare nu poate sa revina decat celui care acorda un credit, cum este si logic, de altfel. O astfel de propunere ar trebui justificata prin alte argumente, precum cele de protectie sociala a consumatorilor.
In plus, ANPC ar trebui sa evalueze si consecintele unei astfel de prevederi legislative asupra pietei bancare si a contradictiei cu legislatia existenta, care obliga un debitor si inclusiv clientul unei banci sa-si achite datoria indiferent de ceea ce se intampla cu garantia.
Cu alte cuvinte, daca in urma vanzarii locuintei, sumele incasate nu acopera creditul ramas de rambursat, banca sau orice creditor poate executa silit alte bunuri ale datornicului, inclusiv veniturile sale, pana la achitrea integrala a imprumutului.
Ce prevede proiectul ANPC
Art.47. – (1) In orice situatie, riscul de creditare se imparte intre creditor si consumator iar returnarea sau transferarea catre creditor a garantiei sau a veniturilor obtinute din vanzarea garantiei este suficienta pentru rambursarea totala a creditului.
(2) In cazul in care pretul obtinut pentru bun imobil afecteaza suma datorata de catre consumator, creditorii si executorii judecatoresti depun toate eforturile in vederea obtinerii celui mai bun pret pentru bunul imobil care face obiectul executarii silite.
Ce spune Directiva nr.17
(4) Statele membre nu împiedică părțile la un contract de credit să convină în mod explicit că returnarea sau transferul către creditor al garanției sau al veniturilor obținute din vânzarea garanţiei este suficient pentru a rambursa creditul.
(5) În cazul în care prețul obținut pentru bun imobil afectează suma datorată de către consumator, statele membre instituie proceduri sau măsuri pentru a se permite depunerea tuturor eforturilor în vederea obținerii celui mai bun preț pentru bunul imobil care face obiectul executării silite.
În cazul în care rămâne datorie de rambursat în urma procedurii de executare silită, statele membre asigură instituirea de măsuri în vederea facilitării rambursării, cu scopul de a proteja consumatorii.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, ANPC a primit in 2015 un numar de 6.086 de reclamaţii despre bănci şi IFN-uri. Printre cele mai frecvente aspecte reclamate au fost:
– nerespectarea clauzelor contractuale;
– neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor;
– redactarea contractelor într-o formă necorespunzătoare;
– existenţa clauzelor abuzive;
– perceperea de comision de risc;
– modificare dată de plată scadentă;
– mărire rată lunară de credit;
Monografie scrisa de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU.
Ghid de negociere cu banca (CHF, euro, lei) şi procedura de judecată în 2015,
