MOPAN Suceava

Românca Simona Halep a fost învinsă în două seturi, 6-3 6-0, de americanca Serena Williams în finala Turneului Campioanelor din Singapore. Duminică a avut loc în Singapore finala de la Turneul Campioanelor. În acest meci s-au întâlnit românca Simona Halep şi americanca Serena Williams. Cele două s-au mai întâlnit la acest turneu şi în faza grupelor, mai precis în runda a doua a grupei roşii. La acel meci am avut parte de o mare surpriză, românca reuşind să se impună categoric în două seturi, 6-0 6-2. A fost singura victorie obţinută de Simona împotriva Serenei Williams, americanca având trei victorii înaintea turneului din Singapore. Românca a reuşit să termine pe primul loc în grupa roşie, chiar dacă în ultimul meci a fost învinsă în trei seturi de sârboaica Ana Ivanovic. Acest meci a fost unul important şi pentru Serena deoarece dacă Ivanovic s-ar fi impus în două seturi atunci americanca nu s-ar mai fi calificat în semifinale. Românca a tratat însă serios partida şi nu a vrut să facă jocurile astfel încat să scape de Serena care a fost principala favorită la casele de pariuri sportive online la acest turneu, fiind şi jucătoarea care a câştigat precedentele două ediţii.

Finala de la Turneul Campioanelor a fost echilibrată la început. Românca a avut un start mai bun, iar după ce a ratat două mingi de break în primul game, a reuşit să facă break-ul în game-ul trei. Însă imediat Serena a făcut rebreak şi a egalat la 2-2. A fost un game foarte lung cu cinci egalităţi şi în care Halep a ratat trei mingi de 3-1. Apoi americanca a mai câştigat două game-uri şi scorul era 4-2. A urmat apoi un break al româncei, dar apoi şi-a pierdut iar serviciul şi astfel a cedat setul cu 6-3. Setul doi a început cum nu se putea mai prost pentru Simona Halep care şi-a pierdut serviciul în chiar primul game. Din acel moment Serena s-a dezlănţuit şi nu i-a mai dat nici o şansă româncei care a mai câştigat doar cinci puncte până la finalul partidei. Din păcate nu a mai luat nici un game şi astfel setul doi a fost câştigat la zero de americancă. Astfel americanca se impune în două seturi în doar 1 ora şi 11 minute. Este al 5-lea său triumf la Turneul Campioanelor.

La finalul partidei Simona Halep a mulţumit tuturor celor care au fost alături de ea la acest turneu şi a spus că nu e supărată că a pierdut. Pe americancă a felicitat-o pentru victorie şi a spus că e cea mai bună. De cealaltă parte, Serena a declarat că nu se aştepta să câştige deoarece vine după o accidentare urâtă. A ţinut să o felicite şi pe Simona pentru parcursul bun de la acest turneu, dar şi pentru că a fost fair play în grupe.

Pentru performanţa de la Turneul Campioanelor, Simona Halep a primit un cec în valoare de 971 mii de dolari, dar şi 890 puncte cu care revine pe locul 3 în clasamentul WTA. De cealaltă parte Serena Williams va încasa 2 milioane de dolari şi 1340 puncte. Astfel ea va termina încă un an pe prima poziţie în clasamentul WTA.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava