MOPAN Suceava

Astăzi, Biroul Electoral Judeţean Suceava, a admis plângerea Alianţei Creştin Liberale privind pliantele electorale PSD cu propagandă mincinoasă,  transmise prin intermediul Poştei Române, ataşate talonului de pensie şi prin care era transmis mesajul „Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia”.

Alianța Creştin Liberală  a apreciat că prin distribuirea acestui pliant către pensionari, prin procedee de intimidare şi șantaj emoţional, se aduc grave prejudicii candidatului Klaus Iohannis.

Afirmaţiile mincinoase, folosite de Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, inoculează ideea că în eventualitatea alegerii în funcţia de preşedinte a candidatului ACL, Klaus Iohannis, acesta va proceda la tăieri de pensii şi salarii, va creşte taxele şi va contracta noi datorii pentru generaţiile următoare.

Programul prezidenţiabilului ACL nu conţine nicio referire la scăderi de venituri pentru români.

Mai mult decât atât, Klaus Iohannis a declarat public că, în calitate de preşedinte, nu va promulga nicio lege prin care se taie salarii sau pensii. Obiectivul declarat al prezidenţiabilului ACL este, dimpotrivă, mărirea veniturilor românilor.

Campania electorală a lui Victor Ponta se bazează din ce în ce mai mult pe dezinformare şi înşelarea alegătorilor. Victor Ponta şi portavocile sale mint cu neruşinare încercând să-i sperie pe oameni că, odată ajuns preşedinte, Klaus Iohannis va gira tăieri de pensii şi salarii. Este extrem de grav că PSD se foloseşte de o instituţie de stat, Poşta Română, ai cărei angajaţi sunt obligaţi ca, odată cu pensia, să le distribuie persoanelor vârstnice şi pliante cu aceste informaţii false

În urma analizării sesizării depuse de ACL, BEJ Suceava a dispus interzicerea distribuirii si recuperarea acestor pliante, pe raza judeţului şi a municipiului Suceava.

ACL Suceava salută decizia BEJ Suceava, pe care o consider o revenire la un climat de corectitudine în campania electorală.

Biroul de presa al ACL Suceava

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava