Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipa de handbal masculin CSU Suceava a ajuns la faza meciurilor de pregătire, etapă esenţială înaintea debutului sezonului oficial. Prima adversară a grupării sucevene va fi revelaţia ediţiei trecute a Ligii Naţionale, Potaissa Turda, elevii antrenorului Răzvan Bernicu urmând să dispute două amicale pe terenul formaţiei clujene.
Tehnicianul sucevean vede în aceste două jocuri o bună oportunitate de a testa noile achiziţii ale “studenţilor”, iar noutăţile din vestiar nu sunt deloc puţine. Cu prilejul amicalelor de la Turda, în tricoul echipei sucevene vor debuta nu mai puţin de nouă jucători: Maxim Beleaev, Tiberiu Popovici, Lucian Preda, Cătălin Costea, Iulian Alexa şi sârbii Srdan Gavrilovici, Marko Davidovic, Daniel Miatovic şi Dusan Trifkovic, doar ultimii trei neavând încă înţelegeri semnate cu CSU.
“În primul rând, în aceste două meciuri, urmărim să realizăm primele relaţii de joc, foarte importante pentru omogenitatea echipei. Avem foarte mulţi jucători noi în lot şi vrem să-i vedem la lucru pe toţi, să vedem evoluţia fiecăruia în fata unui adversar puternic precum Potaissa Turda”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Din lotul deplasat la Turda lipsesc Gabriel Burlacu, accidentat, şi Mihai Sandu, convocat la lotul naţional pentru CM Universitar.
Săptămâna viitoare, echipa suceveană se va întoarce în Ardeal, mai exact la Sighişoara, pentru un turneu amical la care va mai lua parte echipa naţională de juniori, precum şi selecţionatele universitare ale României şi Mexicului. În perioada 7-9 august, CSU va organiza Memorialul “Mihai Mironiuc”, la ediţia din acest urmând să vină la Suceava formaţiile Dinamo Bucureşti, HC Vaslui şi CSM Bucureşti. Până la startul viitorul sezon al Ligii Naţionale de handbal masculin, programat pe data de 30 august, CSU Suceava va mai participa la două turnee amicale la Vaslui şi Bacău.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava