MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat vineri că Ministerul Sănătăţii a alocat fondurile necesare pentru achiziţionarea unui computer tomograf ultraperformant la Spitalul Judeţean Sf. Ioan cel Nou Suceava. Cătălin Nechifor a precizat că în perioada următoare se va face şi achiziţia acestui tomograf, ministerul având alocarea bugetară aprobată. Nechifor a anunţat la mijlocul lunii septembrie că firma Firma GE Medical Systems România SRL va furniza Spitalului Judeţean de Urgenţe „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava un computer tomograf de ultimă generație produs de General Electric. Noul computer tomograf care-l va înlocui pe cel vechi, uzat moral, va fi livrat Spitalului Judeţean la preţul de 2,095 de milioane de lei. Banii provin în proporţie de 90% de la Ministerul Sănătăţii, diferenţa de 10% fiind contribuţia Consiliului Judeţean. De precizat că noul computer tomograf are 64 de slide-uri, faţă de doar 8 la cel vechi, şi în consecință investigațiile vor avea o acurateţe mai mare, iar diagnosticul va fi mult mai exact. În acelaşi timp, doza de radiaţii încasată de pacient va fi mai redusă cu până la 80% faţă de vechiul aparat, întrucât bolnavul va sta mai puţin în tubul tomografului.

Cătălin Nechifor a mai declarat că administraţia judeţeană caută soluţii în vederea asigurării finanţării pentru modernizarea şi extinderea Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Suceava. Nechifor a explicat că pentru această investiţie ar fi necesară o sumă de aproximativ două milioane de euro. El a spus că primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat deja că Primăria va asigura o sumă de 500.000 de euro pentru această investiţie. Cătălin Nechifor a declarat că le-a propus consilierilor judeţeni din comisiile de sănătate şi de buget să vină cu o propunere legată de modul în care s-ar putea asigura diferenţa de fonduri necesare, fiind luată în calcul şi contractarea unui credit de către Consiliul Judeţean. „Le-am spus şi consilierilor judeţeni să discute în comisiile de specialitate formule prin care să putem face acestă investiţie cât mai repede, chiar dacă va fi nevoie să facem un împrumut. Consiliul Judeţean nu are un grad de îndatorare foarte ridicat, şi asta înseamnă că ne permitem să luăm un împrumut. Sigur, va trebui să-l rambursăm în timp, dar ceea ce este foarte important este să furnizăm servicii medicale de calitate cât mai repede”, a precizat preşedintele CJ Suceava. El a afirmat că în actuala structură, Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Suceava nu mai poate să facă faţă solicitărilor, motiv pentru care este nevoie de modernizarea şi extinderea acestei unităţi. Nechifor a mai spus că proiectul de modernizare presupune şi modernizarea fluxurilor de triaj, unul pentru copii şi unul pentru adulţi.

De asemenea, după finalizarea acestui proiect, suprafaţa Unităţii de Primire a Urgenţelor va creşte de la 890 la 1.900 de metri pătraţi, urmând să fie înfiinţat şi un laborator de radiologie şi imagistică.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava