Concert pascal
MOPAN Suceava

Campania “Un gest pentru o viaţă” a debutat în noiembrie 2014 şi îşi propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale a 15 maternități din România.

În județul Suceava, campania se derulează în beneficiul copiilor din Câmpulung Moldovenesc, vizând dotarea maternității din cadrul Spitalului municipal, cu un echipament medical performant, care să asigure intervenția într-un termen cât mai scurt și în condiții sigure pentru copiii născuți prematur sau cu probleme de sănătate.

Salvați Copiii filiala Suceava a derulat simultan, în Suceava și Câmpulung Moldovenesc, în zilele de 6 și 7 decembrie 2014, campanii de strângere de fonduri.

În Campulung Moldovenesc s-a derulat o campanie stradală cu sprijinul a peste 20 de voluntari de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” și cu suportul Primăriei.

În Suceava, campania s-a organizat în incinta Shopping City.

Partener în cadrul acestei campanii a fost și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” care a asigurat câte un echipaj SMURD în cele două locații.

Prin bunăvoința locuitorilor din Câmpulung Moldovenesc și Suceava, în cele două zile de campanie, a fost colectată suma de 10.527,85 lei (4.509,25 lei la Câmpulung Moldovenesc și 6.018,60 lei la Suceava).

Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit să putem realiza această campanie și tuturor celor care au donat.

Contribuţii în bani se mai pot face trimiţând SMS la numărul 8833 (2 Euro) până la încheierea campaniei, în 15 ianuarie 2015 sau pe site-ul http://salvaticopiii.ro/?id2=doneaza.


Informații despre campanie

România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă.

* Cea mai ridicată rată de decese în rândul copiilor mai mici de 1 an: 8,5‰, în condițiile în care rata medie a mortalităţii infantile în UE este de  3,8 ‰.

În România, un copil mai mic de 1 an moare la fiecare 5 ore (1.678 cazuri în 2013). 33% din aceste decese ar fi putut fi prevenite.

Reducerea cu 40% între anii 2002 și 2015 a mortalităţii infantile, este un obiectiv asumat de România.

Principalele CAUZE de deces ale copiilor sub 1 an

Prematuritatea şi cauzele perinatale (legate de patologia înregistrata la naştere) – 34,4% (1 din 10 copii se naște prematur în ţara noastră, aproximativ  20 000 de cazuri pe an).

Cause ale decesului:

  • Afecţiunile respiratorii – 29%;
  • Anomaliile congenitale – 24,8 %;
  • Accidente,  leziuni traumatice, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor externe – 4%;
  • Alte boli – 7, 8%.

FACTORI care sporesc riscul mortalităţii infantile:

  • Lipsa echipamentelor specifice din spitale;
  • Acces redus la servicii medicale al gravidelor şi copiilor din mediul rural;
  • Greutatea mică la naştere, din cauza subnutriţiei mamei;
  • Mame cu un nivel scăzut de educaţie, fără cunoştinţe despre creşterea şi îngrijirea copilului (nevoi,  simptome);
  • Sărăcia extremă (lipsa veniturilor, lipsa igienei, condiţii de locuit precare, familii numeroase etc.)

PRIORITĂŢI  Salvaţi Copiii

Reducerea cu 15% a mortalităţii infantile şi a morbidităţii copiilor sub 5 ani, în perioada 2010 – 2015.

Înainte de proiectul iniţiat de Salvaţi Copiii, în 2009, rata mortalităţii infantile în România era de 10,1 ‰ (cu 2.660 de decese în rândul copiilor mai mici de 1 an). Ultimele cifre, pentru anul 2013, arată o rată a mortalităţii de 8,5 ‰. (cu aproape 1.700 de decese).

În urma consultaţiilor cu Ministerul Sănătăţii, Asociaţia Română de Neonatologie şi cu alţi specialişti,  Salvaţi Copiii a stabilit următoarele priorităţi:

  • Dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente performante necesare supravieţuirii copiilor;
  • Dezvoltarea de servicii suport pentru gravide, mame şi copii din comunităţile rurale defavorizate;
  • Cursuri de pregătire organizate împreună cu Asociaţia Română de Neontalogie pentru echipele medicale de neonatologie din sudul ţării.

Descriere campanie

Campania “Un gest pentru o viaţă” a debutat în noiembrie 2014 şi îşi propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale a 15 maternități din România.

Prin campanie va fi promovat numărul de SMS 8833 pentru donaţii de 2 euro.

De asemenea, companiile au posibilitatea de a susţine această campanie prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit datorat statului către cauza noastră.

Salvati Copiii va organiza evenimente de found raising la nivelul filialelor și a secretariatului general.

Rezultatele programului de reducere a mortalităţii infantile (2012-2014)

  • 4.800.000 de lei colectaţi cu ajutorul companiilor şi donatorilor individuali;
  • 54 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din întreaga ţară dotate cu echipamente performante;
  • 5908 gravide, mame tinere şi copii 0-5 ani din 15 comunitati defavorizate au beneficiat de sprijin;
  • Peste 10 000 de copii au fost ajutați să trăiască.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava