MOPAN Suceava

Autorităţile judeţene sucevene se vor întâlni la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Consiliului Regional Schwaben, Jurgen Reichardt. Acesta va efectua de Paşti o vizită oficială în judeţul Suceava, în cadrul parteneriatului încheiat între cele două zone în mai 1997. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că delegaţia germană va ajunge în Suceava luni, 21 aprilie şi va pleca joi 24 aprilie. Programul prevede întâlniri cu primarii şi şefii de instituţii la Palatului Administrativ, precum şi deplasări în teren, la Dumbrăveni pentru a vizita spitalul din localitate şi la Păltinoasa pentru a viziona locaţia viitorului Safari Adventure Park. Nechifor a precizat că în cadrul întâlnirilor se va face bilanţul parteneriatului cu regiunea Schwaben şi se va pune bazele proiectelor viitoare. El a ţinut să sublinieze că parteneriatul cu Schwaben este cel mai fructuos dintre parteneriatele încheiate de Consiliul Judeţean cu regiuni externe. „Am purtat discuţii cu preşedintele Reichardt şi vom organiza o vizită o de documentare în Germania pentru primarii suceveni care va avea loc în iunie ocazie cu are aleşii  locali vor putea să se întâlnească cu primari din Schwaben  să identifice proiectele care s-au dezvoltat acolo şi sper să putem încheia parteneriate directe între localităţi de acolo şi de la noi. Pe lângă protocolul de colaborare cu Schwaben este important să mergem mai departe pe nivel administrativ astfel încât primarii să beneficieze de experienţa comună. Este esenţial pentru că va începe noul cadru multianual de finanţare european 2014- 2020 şi sunt posibilităţi de a depune proiecte interregionale iar pentru noi va reprezenta un avantaj parteneriatul cu regiunea Schwaben”, a spus şeful administraţiei judeţene.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava