Primarul Sucevei crede că bugetul Sucevei va fi aprobat joi dacă nu vor fi „instrucţiuni politice”
Primarul Sucevei, Ion Lungu, crede că, dacă nu vor fi „instrucţiuni politice”, atunci bugetul local pe 2015 va fi aprobat chiar în şedinţa de mîine a deliberativului, cînd va fi supus votului. În opinia sa, proiectul de buget va trece, în condiţiile în care 80% din amendamentele aduse de consilieri au fost acceptate. Primarul a precizat că foarte multe amendamente au vizat unităţile şcolare care, astfel, vor primi cu un milion de lei în plus faţă de cît se prevăzuse iniţial. Ion Lungu a mai spus că, în 2015, bugetul general consolidat al Sucevei va fi de 356,11 milioane de lei, cu 19,2% mai mare comparativ cu anul trecut. 31,38% din fonduri vor fi destinate învăţămîntului, iar 22,7% străzilor şi transporturilor. Pentru dezvoltare publică sînt prevăzute 10,4 procente, pentru termoficare-8,45, pentru protecţia mediului-7,5, pentru domeniul public-6,46, pentru asistenţă socială-3,64, pentru funcţionarea Primăriei-2,94, pentru ordine publică-1,56, pentru servicii comunitare-1,53, iar pentru sănătate-1,35 procente.