MOPAN Suceava

Conferențiarul universitar doctor Vasile Mihăescu cere în instanță UMF Iași suma de 100.000 de lei pentru prejudiciile morale suportate ca urmare a acțiunilor ce au avut drept consecință decredibilizarea publică, nesocotirea demnității, onoarei și  reputației profesionale.

                Vasile Mihăescu (cunoscut drept Bebe Sexologul) susține că este primul caz din mediul academic românesc de hărțuire morală (mobbing) a unui profesor Bologna, acțiune ce se definește printr-o serie de măsuri pe care angajatorul le ia abuziv și care, prin caracterul lor continuu, urmăresc un singur scop: eliminarea salariatului incomod.

„Precizez că nu sunt pentru prima oară expus comportamentului hărțuitor al angajatorului care, în pofida sancțiunilor primite de Statul Român, recidivează în acțiunea sa discreționară de negare a demnității subsemnatului. Dovadă în acest sens decizia din 2-X-2006 a CEDO prin care a fost condamnat Statul Român la plata a 3000 de euro pentru refuzul punerii în practică a sentinței de reintegrare și plata drepturilor cuvenite, situație oarecum similară cu circumstanțele relatate”, declară conf. univ. dr. Vasile Mihăescu.

Profesorul Mihăescu este de părere că a început să fie hărțuit moral de conducerea UMF Iași din momentul în care acesta a dezvăluit prezumtive fapte de corupție comise de șefii instituției de învățământ superior. „Pentru că am fluierat în Biserică, adică am adus la cunoștință publică prin conferințe de presă fapte de corupție, și pentru că Biserica acestor candidați la pușcărie Rector DNA Vasile Astărăstoae și Decan Doina Azoicăi (împotriva căreia s-a început urmărirea pentru infracțiuni de corupție, aflându-se sub control judiciar fiindu-i ridicate atribuțiile de conducere a Facultății de Medicină) trebuia să funcționeze așa cum au organizat-o mai sus menționații, au reușit: să fiu eliminat din funcția de Șef de Catedră, să mi se acorde un calificativ incompatibil cu nivelul de competență dovedit și recunoscut public, să mi se reducă salariul în mod abuziv, si, în final, să fiu concediat. În scopul decredibilizării mele (fără ca această măsură să privească spațiul public) angajatorul a adus la cunoștință publică măsurile dispuse, subsemnatul aflând din presă că sunt concediat”, continuă profesorul Bebe Mihăescu.

Prin sentința civilă 2225/23 iunie 2014 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosar 5994/99/2013 și rămasă definitivă prin respingerea ambelor apeluri, s-a dispus anularea deciziei de concediere și reintegrarea profesorului Vasile Mihăescu pe postul deținut anterior, respectiv conferențiar în cadrul facultății de Medicină Generală la Disciplina Științele Comportamentului.

Acțiunile care pot dovedi mobbing-ul practicat de UMF Iași împotriva profesorului Bebe Mihăescu și pe care acesta din urmă dorește să le invoce în instanță, sunt următoarele:

  • reintegrarea fără a fi adusă la cunoștința angajatului sau a instanței de judecată în fața căreia în paralel cu pretinsa reintegrare, UMF Iasi susținea acuze nejustificate, continuând denigrarea publică în cadrul apelului declarat de aceasta;
  • UMF Iași a nesocotit statutul profesional al angajatului, constituindu-i o normă didactică după bunul plac, ajungând sa predea la alte facultăți și colegii;
  • i s-au încălcat libertatea muncii și a fost obligat la muncă forțată, nefiind consultat și neavându-se acordul pentru stabilirea activităților didactice și a modului de desfășurarea a acestora;
  • prin comportamentul discreționar a fost împiedicat în exercitarea legitimă a profesiei, angajatorul practicând în mod deliberat izolarea angajatului de comunitatea academică în scopul decredibilizării mele publice;
  • deși a pretins îndeplinirea obligației de reintegrare, angajatorul nu a asigurat spațiul necesar de desfășurare a activității, angajatul prezentându-se la facultate și neavând acces în sediul alocat până la desfacerea contractului de muncă;
  • instigarea studenților de a depune plângeri împotriva angajatului pentru pretinsele absențe de la orele de curs;
  • instigarea studenților de a nu se prezenta la orele de curs, în dorința discreditării publice;
  • introducerea în programa universitară a unor cursuri noi fără ca asupra acestora să fiu consultat sau informat;
  • în dorința alterării notorietății publice de care se bucură, angajatorul a adus la cunoștință publică măsura concedierii (ulterior desființată de instanță) înainte de a i se comunica decizia de concediere! (angajatul aflând din ziarele locale măsura dispusă de angajator);
  • angajatorul a refuzat să aducă la cunoștință publică obținerea de către angajat a calității de profesor Bologna, în condițiile în care pentru alte cadre didactice a fost făcută publică pe site-ul universității;
  • deși e cadru didactic titular cu funcția de conferențiar, numele său nu apare menționat în colectivul didactic al Facultății de Medicină în scopul dispariției imaginii sale profesionale și negării notorietății profesionale;
  • aplicarea unui comportament discriminatoriu, deși licențiat a trei facultăți, având funcția didactică de conferențiar, este obligat să predea la Colegii și la Facultatea de Bioinginerie Medicală, în timp ce unui lector (specialist în psihopedagogie specială care vizează persoane cu dizabilități, nu activitatea didactică), Iorga Magdalena îi sunt incluse în norma didactică disciplinele la care conferentiarul Vasile Mihăescu este titular.

Vasile Mihăescu este conferențiar universitar, triplu licențiat (psihologie, drept și medicină), doctor în psihologie, autor a mai multor lucrări de specialitate, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava