Show total la ”Suceava Airshow 2014”
Mii de suceveni au participat în acest week-end la spectacolele aviatice care au avut loc la Centrul Economic Bucovina, aflat în vecinătatea Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea în cadrul ediției de anul acesta a ”Suceava Airshow 2014”. Și nu au avut ce regreta.
Ore întregi ei au stat cu ochii pe cer asistând la evoluţiile paraşutiştilor, zboruri în formaţie ale unor aeronave uşoare şi ultrauşoare, acrobaţii aeriene oferite de „Iacării Acrobaţi”, dar şi evoluţiile elicopterului BELL.
Pe lângă Iacării Acrobaţi, spectacolele au fost oferite şi de piloţii de la Bucovina Fly Club, Aeroclubul României şi Sanero. Ca și la edițiile precedente ”stăpânii aerului” au fost cei de la „Iacării Acrobaţi” care au evoluat atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte în cadrul unui spectacol aerian de excepție în care s-au folosit elemente pirotehnice.
În semn de dragoste pentru publicul sucevean piloții au desenat cu dâre de fum pe cer o inimă străpunsă de o săgeată. În debutul spectacolului aviatic și-a făcut apariția din înaltul cerului și drapelul național adus la sol cu mare măiestrie de trei parașutiști.
De la ”Suceava Airshow” nu a lipsit distracția la sol acolo unde cei prezenți s-au putut răcori cu bere și s-au putut bucura de spectacolele folclorice oferite de Ansamblul Ciprian Porumbescu.
Show total la ”Suceava Airshow 2014”,