MOPAN Suceava

Psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Minţii”, a avut partea de cea mai urâtă experienţă din viaţa lui, atunci când a ajuns în Germania, pentru a-şi cumpăra o maşină la mână a doua.

Am ajuns în Berlin, iar acolo am accesat site-ul mobile.de, pentru a găsi o maşină la un preţ rezonabil, mai ieftină ca în România. Am sunat un vânzător privat, după accent avea altă cetățenie, ne-am întălnit, am fost la două service-uri împreună pentru a mă asigura că maşina este în regulă, iar după mai multe teste, mecanicul-şef mi-a confirmat că o pot cumpăra. I-am achitat vânzătorului suma de 14.000 de Euro, am primit factură, nu şi chitanţă. De asemenea, am primit cartea mare şi cartea mică a maşinii. Ne-am strâns mâna şi am mers să o înregistrez, deoarece aceasta procedură trebuie să fie făcută de cumpărător. Am fost a doua zi la Registratura din Berlin, iar autorităţile mi-au comunicat că un număr de pe cartea mare nu corespunde cu unul dintre numerele de pe cartea mică. Am fost la o instituţie superioară şi aceştia au descoperit că maşina are cartea mare de identitate falsă. A fost chemată Poliţia, a confiscat maşina cu tot cu asigurarea ei, numerele de toll, mi-au făcut acte de Protocol cu toată păţania. Poliția a înțeles situația mea – că am fost furat și mi-a spus să-mi angajez avocat pentru că astfel de situații necesită unul. Am martori, există filmări de pe camere de supraveghere, mi-am angajat un avocat neamţ şi a început ancheta. Până în momentul de faţă s-a dovedit că maşina aparţine unei firme de leasing, iar persoana respectivă a vândut-o mai departe deoarece, probabil, nu a putut să-şi mai plătească ratele, ceea ce reprezintă o infracţiune. Numele vânzătorului de pe factură este fals și doar cu ajutorul camerelor de supraveghere și al martorilor îmi pun siguranța în Poliție să-l găsească. Chiar şi aşa, va trebui să mă judec, va dura mult timp, iar în toată această perioadă rămân şi fără cei 14.000 de Euro, şi fără maşină”, povesteste psihologul Alexandru Pleşea.

Sfaturi pentru cei care doresc sa cumpere masini din Germania

Pentru cei care doresc să cumpere mașini second-hand din Germania, psihologul Alexandru Plesea ne ofera câteva sfaturi utile:

  • Mergeți împreună cu o persoană vorbitoare de limbă germane;

  • Căutați pe internet recenziile casei de mașini de unde vreți să o achiziționați;

  • Dacă este vănzător privat, verificați actele mașinii la organele competente, respectiv oficiul de registratură al orașului de unde cumpărați;

  • Verificați mașina la un service autorizat unde există camere de supraveghere;

  • Evitați să cumpărați de unde se negociază ușor si de la cetateni straini, care vorbesc foarte greu limba germană;

  • Cu încredere mare apelați la firme de leasing din Germania, acestea verifică mașinile la sânge înainte de a le pune spre vânzare.

Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Un cunoscut psiholog român a fost furat ca în codru, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava