Concert pascal
MOPAN Suceava

Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava va beneficia în curând de un spaţiu mai mare şi implicit de condiţii mai bune pentru primirea bolnavilor şi de un flux de lucru mai facil. Noul spaţiu va fi realizat prin construirea unei noi structuri lipite de partea frontală a clădirii Spitalului Judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat luni că investiţia se află în stadiul de proiectare şi că acum se caută cea mai bună soluţie tehnică. El a subliniat că pentru ambulanţe se va crea o zonă închisă. „Mai mult această reorganizare a sistemului UPU presupune şi crearea de spaţii noi pentru zona de intervenţie primară. Vrem să separăm fluxurile să facem UPU pentru copii pe o latură a acestei construcţii şi partea pentru persoane adulte în altă locaţie precum şi zona tehnică pentru birouri şi pentru personalul care deserveşte sistemul de urgenţe”, a spus Nechifor. Şeful administraţiei judeţene a precizat că pe acoperişul noii construcţii UPU vor fi montate panouri fotovoltaice care să producă energie electrică pentru folosinţa Spitalul Judeţean. „Anul trecut am terminat anveloparea termică a Spitalului şi am redus substanţial factura la energia termică. Vrem să produce şi curent electric ca să reducem şi factura la electricitate. Estimăm că în trei ani vom amortiza investiţia în panourile fotovoltaice”, a declarat Nechifor. Singura problemă la care autorităţile judeţene caută încă o soluţie este amenajarea unui heliport cât mai aproape de zona de primire a urgenţelor. Intenţia a fost aceea de a se construi acest punct de aterizare a elicopterelor în parcul din faţa Spitalului Judeţean însă acest lucru nu se poate întrucât parcul a fost modernizat cu fonduri europene şi cinci ani de zile nu se pot face modificări. Rămâne ca soluţie construirea heliportului pe clădirea Spitalului Judeţean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava