Concert pascal
MOPAN Suceava

Victoria Beckham s-a clasat pe locul întâi în topul celor mai de succes 100 de antreprenori din Marea Britanie din 2014, într-un clasament realizat de revista britanică de afaceri Management Today. Vedeta în vârstă de 40 de ani a reușit acest lucru după ce afacerea pe care o conduce a reușit să înregistreze un profit de 30 de milioane de lire sterline în doar cinci ani (după un de la lansarea în 2008, afacerea Victoriei a înregistrat 1 milion de lire sterline), potrivit contactmusic.com.

„Victoria Beckham are o afacere bună, ceva talent de desingner şi câteva cunoştinţe de business. Este destul de des criticată pentru că este o celebritate implicată în modă, dar nu cred că este corect. A construit ceva puternic pe baza celebrităţii sale şi acesta este un lucru foarte important. Merită să fie apreciată”, a declarat Andrew Saunders, redactor-şef adjunct al revistei Management Today, potrivit sursei citate.

Potrivit Management Today, și averea personală a Victoriei, care a ajuns la 210 milioane de lire sterline, a fost unul dintre factorii care au ajutat-o să se claseze pe prima poziție în top. De asemenea, la realizarea clasamentului s-a mai luat în calcul, numărul de locuri de muncă create de un antreprenor şi cifrele de vânzări ale companiei acestuia.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava