Concert pascal
MOPAN Suceava

Cea de-a patra ediție a festivalului de jazz de la Timișoara se transformă într-un eveniment cu scene multiple, pe care vor urca atât artiști înternaționali, cât și artiști români apreciați și cunoscuți de public. Astfel, pe lângă scena din Piața Victoriei, vor fi adăugate scene în Parcul Justiției și Parcul Civic, pentru o sărbătoare muzicală de trei zile care va întregi oferta unuia dintre cele mai apreciate festivaluri din România.

BadBadNotGood, una dintre cele mai valoroase trupe de jazz din Toronto, aduce la Timișoara muzică de avangardă cu influențe hip-hop. Tinerii îndrăzneți, inspirați de clasici ai genului, fragmentează melodiile până la elementele de bază și apoi le reconstruiesc în stilul propriu, proaspăt și original.

Matthew Tavares (clape), Chester Hansen (bass) și Alexander Sowinski (tobe) s-au împrietenit prin intermediul muzicii încă din 2010, în timpul facultății, iar de atunci au urcat împreună pe scena unor festivaluri precum Coachella, Sing Jazz și Nujazz Festival. Începând din 2016, trupa are un nou membru, Leland Whitty (saxofon).

Una dintre primele lor colaborări a fost pentru cover-ul piesei ”Lemonade”, a lui Gucci Mane. Aceasta a atras atenția rapper-ului Tyler, The Creator, care a ajutat ca videoclipul să devină viral. Au cântat împreună cu Tyler și au reinterpretat piese ale unor alți artiști precum: Earl Sweatshirt, Danny Brown, Frank Ocean, Ghostface Killah, Kanye West, My Bloody Valentine, James Blake și Feist.

BadBadNotGood vor urca pe scena festivalului JazzTM duminică, 3 iulie 2016.

Videoclipuri:

„Can’t leave the night”:  https://www.youtube.com/watch?v=2pREWCA9FYg

„Fish”, ft. Tyler, The Creator: https://www.youtube.com/watch?v=o7PEnj-8NHw

Poze oficiale: www.JazzTM.ro

Pagina oficială a artiștilor: www.badbadnotgood.com

Generale: JAZZ™ se va desfăşura la Timişoara în perioada 1-3 iulie 2016. Cea de-a patra ediție a festivalului va avea trei scene: în Piața Victoriei, în Parcul Justiției și în Parcul Civic.

Accesul la JAZZ™ este gratuit. La primele 3 ediții, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar,  Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, o parte dintre aceştia în premieră în România.

 

Mai multe detalii despre festival pe: www.JazzTM.ro | www.facebook.com/JAZZtmOfficial

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava