MOPAN Suceava

Elevii sucevenii cu medii mari au ales anul acesta specializările ştiinţele naturii-engleză şi matematică-informatică – bilingv limba engleză, la liceu. În topul liceelor din judeţ, în funcţie de mediile de admitere, pe primele locuri se află Colegiile Naţionale „Petru Rareş” şi „Ştefan Cel Mare”. Marţi, pe 14 iulie, a avut loc prima repartizare computerizată la liceu. 12 elevi suceveni au fost admişi cu medii de 10.
Cinci dintre admişii cu 10 pe linie au ales Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, patru Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, doi Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi unul a fost admis la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus.
Pe de altă parte, 324 de absolvenţi de clasa a VIII-a au fost admişi la liceu cu medii mai mici de 5. Cea mai mică medie de admitere din judeţ a fost anul acesta 2,48. Elevul a terminat Şcoalia Gimnazială „Theodor Stefanelli” Câmpulung Moldovenesc şi a intrat la Liceul Tehnologic Nr. 1 din aceiaşi localitate.
Într-un clasament al celor mai bune 50 de specializări din ţară, realizat de Ministerul Educaţiei în funcţie de ultimele medii cu care absolvenţii au fost admişi, specializarea ştiinţe ale naturii, engleză, de la „Petru Rareş”, apare pe locul 23, cu ultima medie de admitere de 9,71, iar Colegiul „Ştefan Cel Mare” mate-info, engleză, cu ultima medie de admitere 9,70, pe locul 26.
Cea de a doua repartizare computerizată va avea loc pe 23 iulie. La această etapă vor participa 88 de elevi suceveni. Între aceştia se află şi unul de la Liceul Teoretic „Filadelfia”, din Suceava, care a rămas nerepartizat cu cea mai mare medie din judeţ: 9, 03. Potrivit purtătorului de cuvînt al IŞJ, Mariana Drumea, elevul se află în această situaţie pentru că a bifat prea puţine opţiuni şi coduri în fişa de înscriere, în vreme ce la cele pentru care a optat s-a intrat cu medii mai mari decît a lui. În liceele din judeţul Suceava au rămas neocupate 653 de locuri, majoritatea la unităţi cu profil tehnologic.

12 elevi suceveni, admişi la liceu cu medii de 10. 9,03 cea mai mare medie cu care s-a picat, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava