Concert pascal
MOPAN Suceava

Pregătirea de iarnă a fotbaliştilor de la Foresta a început perioada de reacomodare la effort. În pofida frigului pătrunzător, jucătorii echipei sucevene au efectuat dimineaţa alergări pe pista stadionului Areni, iar după-amiază au făcut exerciţii de forţă în sala de atletism.

În privinţa lotului de jucători, trebuie precizat că sub comanda antrenorilor Cristi Popovici, Marius Gireadă şi Marius Lup a ajuns şi atacantul Robert Marian Grumezescu, în vârstă de 23 de ani.

Grumezescu a evoluat în ultimele trei sezoane în eşalonul secund al fotbalului românesc, îmbrăcând tricoul formaţiilor FCM Dorohoi, SC Bacău şi ACS Berceni. Grumezescu este al doilea atacant care ajunge pe Areni în această iarnă, după Cătălin Vraciu (27 de ani), adus de la ACS Poli Timişoara. „Aveam nevoie de întăriri în avanposturi după ce ne-am despărţit în ultima vreme de Marius Matei şi Vlad Bujor. Vraciu şi Grumezescu sunt doi băieţi serioşi, cu care eu am lucrat foarte bine la Bacău, şi sunt sigur că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat antrenorul principal Cristi Popovici.

În afara de cei doi, în lotul de jucători al Forestei care a demarat pregătirea de iarnă au fost cooptaţi şi o serie de tineri fără prea mare experienţă. Dacă Alexandru Ivan şi Daniel Păiuş au apucat să adune câteva prezenţe la seniori evoluând pentru Bucovina Pojorâta sau Sporting Suceava, Cosmin Coroamă, Cosmin Buziuc şi Mugur Alin Florescu sunt juniori proveniţi de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Foresta se va pregăti în localitate până pe 24 ianuarie, când echipa va pleca într-un cantonament la Câmpulung Moldovenesc. După revenirea de la munte, care se va produce pe data de 4 februarie, sucevenii vor intra într-o altă etapă a pregătirii de iarnă, când se va insista pe antrenamentele cu conţinut predominant tehnico-tactic. Până la această oră oficialii clubului nu au reuşit să perfecteze decât un singur meci amical, pe 15 februarie sucevenii urmând să-şi măsoare forţele, la Piatra Neamţ, cu gruparea de Liga a II-a Sepsi Sfântu Gheorghe.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava