Concert pascal
MOPAN Suceava

Secretarul general al organizaţiei judeţene a PDL, deputatul Ioan Bălan, consideră că Guvernul Ponta trebuie să-şi asume răspunderea pentru creşterea preţurilor şi depăşirea ţintelor de inflaţie. El a arătat că sub actualul guvern au crescut toate preţurile în România, în special preţurile la alimente şi că operaţiunea “întregirea salariilor pe jumătate” la bugetari din luna iunie a fost deja înghiţită de inflaţie. „Sub guvernul Ponta, viaţa devine din ce în ce mai grea pentru omul obişnuit. Toate promisiunile USL din opoziţie au picat testul guvernării, iar guvernarea USL nu a adus nimic pozitiv pentru românul simplu. Mai mult, i-a luat şi din ceea ce avea. Inflaţia în acest an a depăşit 5%, cu mult peste ţinta de 3% stabilită de Banca Naţională a României. Ce înseamnă acest lucru? Că banii pe care românii îi au în buzunar valorează din ce în ce mai puţin şi cumpără din ce în ce mai puţin. BNR nu poate face minuni atunci când trebuie să lucreze cu un guvern incompetent şi iresponsabil”, a spus Bălan.

 

„Guvernarea USL nu a adus nimic pozitiv pentru românul simplu”

El a subliniat că joaca de-a referendumul a prăbuşit leul, iar lipsa măsurilor de reformă reală a dus la revenirea inflaţiei. „Oamenii obişnuiţi au văzut cum s-au scumpit toate produsele alimentare de bază, cum au crescut preţurile la energie electrică şi la combustibili, cum s-au anunţat reduceri de subvenţii la încălzire şi creşterea impozitelor şi taxelor. Pentru români, guvernul Ponta a devenit deja guvernul care scumpeşte tot, vrea să taxeze tot şi minte tot timpul”, a a declarat parlamentarul democrat liberal. În opinia lui Bălan, creşterea preţurilor reprezintă o măsură de austeritate practicată pe tăcute de guvernul Ponta, care dă cu o mână şi ia înapoi cu două. „Întregirea salariilor pentru bugetari din luna iunie a fost deja anulată de scumpirile din ultimele luni, iar majorarea salariilor din decembrie va avea aceeaşi soartă dacă Ponta şi guvernul său rămân la putere”, a conchis deputatul Ioan Bălan.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava