MOPAN Suceava

Primarul Sucevei Ion Lungu speră ca, pînă la sfîrşitul săptămînii, să fie încheiată operaţiunea de repoziţionare a chioşcurilor din bazar care îngreunează accesul maşinilor de pompieri. El a afirmat că din cele 150 de chioşcuri vizate 100 au fost deja mutate, între care 86 în hala din spate. De asemenea, primarul crede că în scurt timp va fi gata expertiza la foc pentru autorizarea finală a halelor din complexul comercial. Ion Lungu a adăugat că, ulterior, va merge la ISU pentru a solicita redeschiderea bazarului. El a amintit că va propune Consiliului Local un proiect de hotărîre privind scutirea bazariştilor de la plata chiriei, pentru perioada în care obiectivul are activitatea suspendată. În centrul comercial al primăriei vor mai trebui luate şi alte măsuri, pentru eliminarea instalaţiilor improvizate de alimentare cu energie electrică a unor chioşcuri, respectarea locurilor pentru fumat şi asigurarea funcţionării hidranţilor. Bazarul din Lunca Sucevei este închis din 9 noiembrie, din cauză că nu are avizul de la pompieri. În bazarul municipalităţii sînt aproximativ 1.800 de chioşcuri.

Bazarul din Lunca Sucevei s-ar putea redeschide în câteva zile, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava