Facos Suceava Romania
SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat
Biroul Francez din Suceava îşi reîncepe activitatea cu proiecţia filmului „Les choristes”

Biroul Francez din Suceava anunță reînceperea activităților săptămânale dedicate francofonilor și francofililor suceveni, miercuri, 15 februarie a.c., ora 18:00.

Programul evenimentelor debutează cu proiecția filmului Les choristes și va continua pe parcursul întregului semestru școlar cu dezbateri, conferințe, audiții de muzică franceză, expoziții tematice, momente artistice, etc. Nu vor lipsi acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Francofoniei, Zilei Europei, dar și activități prilejuite de desfășurarea la Suceava a Adunării Internaționale a coordonatorilor concursului Mathématiques sans frontières 2017.

Și în acest an, evenimentele organizate în cadrul Biroului Francez se realizează cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu și a prof. gr. I Tamara Sabin, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Filmul propus pentru această săptămână, Les Choristes (Corul), regizat de Christophe Barratier și având în palmaresul său 2 nominalizări la premiile Oscar, un premiu la Globurile de Aur şi 2 nominalizări la premiile Academiei Europene de Film, prezintă povestea lui Clement Mathieu (interpretat de Gérard Jugnot), un profesor de muzică șomer. El acceptă slujba de supraveghetor într-un internat, “Le fond de l’Etang”, unde învață baieții dificili. Sistemul represiv aplicat de director copiilor îl șochează pe Mathieu. Inițiindu-i pe acești copii cu probleme în muzică și cor, Mathieu va reuși să le transforme viața de zi cu zi.

Intrarea este liberă.

Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook special creată: www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava