MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, şi fostul ministru al finanţelor din Guvernul Victor Ponta, Eugen Teodorovici, au fost prezenţi în Vatra Dornei pentru a susţine candidatura lui Cezar Ioja pentru funcţia de primar al acestui municipiu. La întâlnirea electorală de la Vatra Dornei au participat peste 100 de persoane, oameni de afaceri şi primari din zona Dornelor, precum şi vicepreşedintele PSD, Roman Boca şi candidatul pentru Consiliul Judeţean Suceava, Gheorghe Apetrii. Prezent în oraşul în care s-a născut, Cătălin Nechifor, i-a îndemnat pe dorneni să-l voteze pe Cezar Ioja ca primar al acestui municipiu, pentru ca a avea un parteneriat real cu administraţia judeţeană. Cătălin Nechifor le-a amintit dornenilor de faptul că în timpul guvernării PSD condusă de Victor Ponta au fost reparate toate nedreptăţile din perioada în care Guvernul a fost condus de PDL. „Victor Ponta chiar a făcut ceva pentru ţara asta. Şi vă spun că în scurt timp va trebui să punem la loc Guvernarea PSD, pentru că vedeţi cum guvernează actualul Guvern, care e limpede pentru toţi ne-a dezamăgit profund”, a spus Nechifor. În ceea ce-l priveşte pe candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Cezar Ioja, acesta a ţinut să-i mulţumească preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, pentru sprijinul dat municipiului Vatra Dornei în ultimii patru ani. „Cât a fost preşedinte al Consiliul Judeţean, Cătălin Nechifor nu a ţinut cont de culoarea politică şi a ajutat municipiul nostru, iar 20 de milioane de euro nu sunt bani puţini. Din păcate, dacă nu a avut corespondent la nivel local, e foarte greu şi nu poţi face mai mult. Îi mulţumesc că a avut şi are încredere în noi, iubeşte localitatea în care s-a născut şi sunt convins că în această formulă, şi alături de încă un om drag nouă, cu care am avut o discuţie la Suceava. domnul Victor Ponta, Vatra Dornei poate redeveni localitatea pe care toţi o iubim, Vrem să fim iarăşi mândri atunci când spunem că suntem dorneni şi eu vă asigur că putem face acest lucru”, a spus Cezar Ioja.

Candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei a adăugat că în discuţiile pe care le-a avut cu fostul ministru al finanţelor, Eugen Teodorovici, i-a prezentat acestuia problemele municipiului, dar şi proiectele pe care el şi echipa PSD le are pentru dezvoltare. „Avem opt proiecte cu finanţare europeană care vor duce la reabilitarea infrastructurii municipiului Vatra Dornei, şi vrem să facem inclusiv un parc industrial pentru a creşte numărului locurilor de muncă. Mai mult, ne dorim, şi vom realiza acest lucru, să administrăm municipiul Vatra Dornei ca un resort turistic”, a mai precizat Cezar Ioja.

În discursul său, fostul ministru Eugen Teodorovici a declarat că Cezar Ioja are tot ceea ce îi trebuie pentru a deveni primarul municipiului Vatra Dornei. „Sunt convins că veţi avea şi votul cetăţenilor”, i-a transmis Eugen Teodorovici lui Cezar Ioja. Fostul ministru din Guvernul condus de Victor Ponta a ţinut să sublinieze că în mai multe localităţi din ţară în care au fost conduceri de dreapta „lucrurile nu stau bine”, aşa cum se întâmplă şi în Vatra Dornei, unde nu au existat proiecte pentru pentru reabilitarea de blocuri, chiar şi a cazinoului, sau pentru infrastructură. „Lucrurile se pot face dacă există voinţă şi e importantă echipa la nivel loca, dar şi la nivel de judeţ, pentru a avea un sprijin. La nivel naţional sper că aţi simţit şi simţiti că lucrurile au început să se mişte în direcţia pe care aţi dorit-o atunci când PSD a fost la guvernare. Chiar dacă a fost o guvernare de stânga, am avut în atenţie oamenii cărora li s-a luat anii trecuţi ce era mai important, o partea de venituri, dar şi mediul economic a avut de suferit cu măsuri care de care mai ciudate”, a spus Teodorovici, care a mai adăugat că fosta guvernare PSD a „dat înapoi românilor ceea ce li s-a luat”. El a subliniat că actualul Guvern parcă nici nu există, având în vedere că nu se întâmplă nimic în domenii precum sănătatea, fondurile europene, transporturi sau justiţie. „Vedem că lucrurile stagnează şi parcă cineva face lucrurile împotriva noastră ca şi ţară”, a subliniat Teodorovici. El a mai spus că după alegerile locale îşi doreşte ca PSD să depună o moţiune de cenzură împotriva actualului Guvern.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava