MOPAN Suceava

În urma celor 368 de acțiuni de control desfășurate luna trecută inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au aplicat un număr de 128 de amenzi în valoare totală de 195.950 de lei, informează șeful instituției, Vasile Latiș. Cele mai multe sancțiuni contravenționale în număr de 41 cu o valoare de 23.500 de lei au fost aplicate unor operatori economici din mediul rural care comercializează produse alimentare și nealimentare. ”În mediul rural au fost depistate mai multe deficiențe precum existența de produse expirate, lipsa orarului de funcționare și a firmei, vânzarea de băuturi la pahar și țigări la bucată și lipsa prețurilor. De asemenea, au fost oprite de la comercializare produse în valoare de 549 lei”, a declarat Latiș. El a adăugat că 8 amenzi în valoare de 11.500 lei au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legale privind comercializarea apelor minerale atât la producători cât și la distribuitori. În acest caz, deficiențele constatate au vizat lipsa prețurilor și existența etichetelor scrise cu caractere mai mici dacât prevăd normativele în vigoare. Alte 7 amenzi în valoare de 20.000 au fost date pentru încălcarea legislației privind comercializarea echipamentelor de uz casnic. ” Ca nereguli au fost depistate lipsa instrucțiunilor de utilizare traduse în limba română, neindicarea pe produs a producătorului sau importatorului și lipsa prețurilor. Până la remedierea deficiențelor s-au oprit temporar de la comercializare produse în valoare de 22.986,55 lei”, a spus Vasile Latiș. Tot luna trecută la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor s-au înregistrat 1069 reclamații.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava