Forumul economic regional Moldova
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava a aprobat participarea la organizarea Forumului Economic Regional Moldova ediția 2024, la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, în perioada 04 – 06 iulie, în colaborare cu Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), în calitate de inițiator al evenimentului, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est, Camera de Comerț și Industrie a Județului Suceava, Municipiul Vatra Dornei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Județul Suceava, Orașul Siret, Orașul Gura Humorului și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.

Evenimentul este axat pe mai multe subiecte concentrate în trei paneluri principale, respectiv investiții, sănătate și turism și reunește oameni de afaceri, experți,  factori de decizie de la nivel național și internațional, reprezentanți diplomatici acreditați în România, pentru a discuta despre provocările și oportunitățile economice specifice Europei de Sud-Est, evidențiind avantajele și oportunitățile economice ale județului Suceava și Regiunii Moldova (Nord Estul României și Republica Moldova).

Pe lângă discuțiile din cadrul celor 3 paneluri, programul evenimentului cuprinde și un tur ghidat al stațiunii Vatra Dornei, precum și vizite la obiective investiționale din județ. Mai multe informații se pot accesa pe www.CAPDR.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava