MOPAN Suceava

În ultimele luni s-a constat o creştere a numărului de turişti care a vizitat judeţul Suceava. Cel puţin aşa reieşe din ultimul buletin prezentat de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, în care se precizează că în structurile de primire turistică care au funcţionat în judeţul Suceava în luna mai 2015 au fost cazaţi 26.756 turişti, numărul lor fiind mai mare cu 28,1% faţă de luna aprilie 2015; faţă de perioada similară din anul 2014 numărul sosirilor a crescut cu 14,5%.
Din numărul total al turiştilor, 64,5% au preferat să fie cazaţi în hoteluri, 15,0% în pensiuni agroturistice, 12,4% în pensiuni turistice, şi 8,1% în celelalte tipuri de structuri de primire turistică (moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice). Cele mai căutate au fost structurile de cazare din localităţile din zona montană a judeţului Suceava. Astfel, pe zone turistice, cel mai mare număr de sosiri au înregistrat structurile din zona montană cu 41,4%, fiind urmate de structurile situate în municipiul Suceava cu 30,1%, zona ”alte localităţi şi trasee turistice” cu 15,6% şi zona staţiunii balneare Vatra Dornei cu 12,9%.
Potrivit Direcţiei de Statistică, din numărul total al turiştilor, 79,9% au fost turişti români şi 20,1% turişti străini. Din total turişti străini cazaţi în structurile de primire turistică în luna mai 2015, 89,5% provin din Europa, iar dintre aceştia, 86,3% aparţin ţărilor din Uniunea Europeană.
Pe ţări de provenienţă, cei mai mulţi turişti străini cazaţi în mai 2015 au fost din: Germania (19,6%), Italia (11,8%), Franţa (8,7%), Austria (7,1%), Spania (6,8%), Republica Moldova (6,5 %), Polonia (5,0%), ş.a.
„În mai 2015, în judeţul Suceava, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost de 25,5%, mai mare cu 3,2 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2015; faţă de perioada similară din anul 2014 indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a crescut cu 5,2 puncte procentuale”, se precizează în raportul Direcţiei Judeţene de Statistică.

Creşte numărul turiştilor care vizitează judeţul Suceava, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava