Concert pascal
MOPAN Suceava

CS Universitatea Suceava a reușit să câștige cel mai tare meci amical al debutului de an 2013 în fața vicecampioanei României, Știința Bacău. Handbaliștii suceveni au condus și cu opt goluri diferență pe tabela de marcaj în partida disputată sâmbătă, 19 ianuarie în sala LPS, dar la final scorul a fost 33-32 (20-18).
Băcăuanii au deplasat la Suceava cel mai bun lot pe care-l aveau la dispoziție, lot pregătit de antrenorul Eliodor Voica, selecționerul României. În pofida valorii superioare a echipei băcăuane și a bugetului net superior al oaspeților, cei care au condus ostilitățile în teren au fost jucătorii echipei gazdă. Este adevărat faptul că ambele formații au alternat perioadele bune de joc, cu altele mai modeste, însă elevii antrenorului Răzvan Bernicu au condus în prima repriză cu cinci goluri avans, iar repriza a doua cu opt.
Debutul partidei le-a aparținut sucevenilor care au condus cu 6-3 în minutul 8 și apoi cu 10-5 în minutul 14. Din acest moment, pe fondul a două eliminări consecutive, băcăuanii și-au revenit și cu zece minute înainte de finalul primei părți a jocului au egalat la 11. Gazdele nu au renunțat la luptă și în minutul 27 erau din nou în avantaj pe tabela de marcaj, scor 18-14. La pauză avea să fie 20-18 pentru CSU Suceava în disputa cu vicecampioana României, Știința Bacău. Prima repriză a fost foarte dinamică și aprig disputată, ambele formații făcând risipă de energie. Cel mai spectaculos moment al primeleor 30 de minute de joc a fost golul marcat de portarul sucevean Șelaru cu un șut cu boltă peste portarul advers.
Handbaliștii suceveni au fost la cârma jocului și în repriza secundă a meciului cu Știința Bacău. Gazdele au condus pe rând cu 24-21 în minutul 39, cu 29-24 în minutul 46 și cu 33-25 în minutul 50. În ultimele 10 minute ale partidei, și pe fondul schimbărilor din echipă, sucevenii au scăzut ritmul de joc și au primit nu mai puțin de șapte goluri consecutive. A fost o perioadă asemănătoare cu cea din finalul disputei cu CSM București din ultima rundă a turului, atunci când sucevenii au condus cu 20-14, dar s-au impus la limită cu 21-20. Așa s-a întâmplat și acum, CSU Suceava câștigînd în final jocul cu Știința Bacău cu 33-32.
Din formația suceveană la acest meci amical au lipsit Țuțu și Cântec, ambii accidentați.
CSU Suceava aevoluat bine în întâlnirea cu Știința Bacău demonstrând o pregătire fizică bună și un tonus optim înaintea jocurilor oficiale. De reamarcat evoluția bună a portarilor suceveni Șelaru și Stănescu, dar și jocul destul de reușit a lui Amihăesi, Țigănașu, Starikov și Șoldănescu. Cel mai bun marcator al gazdelor a fost Chiruț, autor a opt goluri. Jocul său a arătat faptul că este în formă și nu mai resimte dureri la piciorul care i-a dat de furcă atât, aceasta cu toate că a încasat o căzătură urâtă în finalul jocului.
”Sunt mulțumit de modul în care s-au comportat jucătorii noștri într-un meci tare ca acesta cu Știința Bacău. Suntem pe un drum bun și sper să avem același tonus și în primele două etape de campionat care sunt foarte importante” a declarat antrenorul formației CSU Suceava, Răzvan Bernicu.
”Ambele echipe au avut perioade mai bune și mai slabe în acest joc. A fost o partidă utilă, aprig disputată și sunt staisfăcut de efortul depus de jucătorii noștri” a menționat și tehnicianul grupării Știința Bacău, dar și a naționalei, Eliodor Voica.
CSU Suceava: Șelaru (1), Stănescu – Chiruț (8), Mitrea (4), Șoldănescu (2), Țigănașu (2), Acatrinei (3), Roșu (1), Petrea, Starikov (1), Bursuc, Amihăesi (4), Târzioru, Sandu Mihai (2), Gavriloaia (5).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava