Concert pascal
MOPAN Suceava

Cea de-a IX-a ediție a Memorialului ”Mihai Mironiuc” s-a încheiat la finele săptămânii trecute în sala LPS, formația suceveană având un bilanț de două victorii și o înfrângere. La această ediția a turneului handbalistic sucevean au fost prezente formațiile Potaissa Turda, CSM Focșani, Farul Constanța și gruparea gazdă, CSU.
În primul meci CSU Suceava a învins formația de Ligă Națională CSM Focșani cu 27-19. Acesta a fost cel de-al treilea succes al elevilor antrenorilor Adrian Chiruț și Iulian Andrei în fața vrâncenilor după victoriile din urmă cu o săptămână.
În al doilea joc al lor la Memorialul ”Mihai Mironiuc”, CSU Suceava a întâlnit cea mai bine cotată echipă prezentă la competiție, Potaiss Turda. La capătul unei dispute aprige, clujenii s-au impus cu 27-19. Diferența de scor a fost puțin cam mare față de realitatea din teren, însă oaspeții au arătat o mai bună omogenitate a lotului și au greșit mai puțin.
În ultima lor partidă la Memorialul ”Mihai Mironiuc”, CSU Suceava a trecut de Farul Constanța cu 32-23.

Rezultate consemnate la Memorialul ”Mihai Mironiuc”:
Potaissa Turda – Farul Constanța 37-25 (21-15)
CSU Suceava – CSM Focșani 27-19 (12-9)
CSM Focșani – Farul Constanța 32-25
CSU Suceava – Potaissa Turda 19-27
Potaissa Turda – CSM Focșani 30-36 (18-15)
CSU Suceava – Farul Constanța 32-23 (15-13)

”Este bine că am înregistrat și o înfrângere și ea a venit la momentul potrivit. Mai avem mult de lucrat la relațiile de joc, însă mai avem destul timp. Potaissa Turda este o echipă bună care s-a văzut că are un lot omogen cu jucători care evoluează de mult timp împreună. Echipa noastră este una mult schimbată față de sezonul precedent și este nevoie de puțin timp pentru ca handbaliștii noștri să se acomodeze unul cu altul.
La sfârșitul acestei săptămâni vom participa la un puternic turneu la Vaslui, la competiție urmând a întâlni grupări de calibru din Liga Națională ca CSM București, HC Dobrogea Constanța și HC Vaslui. După acest turneu vom vedea exact cum stăm și vom încerca să vedem unde am făcut bine și unde am greșit. Apoi treptat vom crește nivelul de pregătire pentru ca să prindem forma maximă la începutul campionatului care va avea loc pe 31 august” a declarat antrenorul principal al echipei CSU Suceava, Adrian Chiruț.
În primul meci oficial al sezonului competițional 2016-2017 al Ligii Naționale de handbal masculin, CSU Suceava va primi vizita echipei CSM Făgăraș.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava