Concert pascal
MOPAN Suceava

Pentru că nu a avut solicitări, în decembrie anul trecut Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava nu a organizat nici un curs gratuit pentru șomeri. Pentru ianuarie, înscrierile sunt în derulare și vor fi ținute numai dacă se fac grupe de cel puțin 14 șomeri. Anul trecut, cele mai căutate programe de formare profesională au fost cele pentru resurse umane, coafor, bucătar și ospătar. AJOFM Suceava și-a propus, anul trecut, să organizeze 55 de cursuri pentru 1.000 de șomeri. Însă, instituția nu a reuşit să-şi ducă la îndeplinire planul de formare profesională a şomerilor pe anul 2016. „Dacă planul nostru de formare profesională era de 1.000 de şomeri care trebuiau să urmeze şi să absolve cursurile, am reuşit să formăm doar 705”, a declarat directorul executiv Mirela Adomnicăi. Cauza o reprezintă lipsa de interes din partea şomerilor. Aceasta şi ca o consecinţă a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), în baza căruia au fost organizate şi ţinute cursuri de formare profesională cu finanţare europeană nerambursabilă. Proiectele în cauză asigurau gratuitatea formării, pe deasupra şomerii bucurându-se şi de o subvenţie de înlocuire a venitului care putea fi realizat în perioada cursului. Potrivit directorul executiv al AJOFM, cu toate că la cursurile gratuite organizate de instituţia pe care o conduce se acordă bani pentru decontarea navetei, precum şi pentru analize medicale, lipsa subvenţiei a dus la scăderea atracţiei acestei posibilităţi de formare cu bani din bugetul asigurărilor sociale de şomaj.

„Bine intenţionată iniţial, subvenţia creştea interesul şomerilor pentru cursurile de formare profesională, însă iată că atunci când trebuie să le realizăm din bugetul asigurărilor sociale, se pare că nu se mai manifestă determinare. Este o problemă care trebuie abordată şi găsite soluţii, printr-o strategie la nivel naţional. Aceasta deoarece aceste cursuri au drept scop creşterea şanselor de ocupare pentru persoanele în cazul cărora specializarea pe care au absolvit-o nu le oferă şanse de angajare” a declarat Mirela Adomnicăi.

Cele mai căutate cursuri în 2016 au fost: inspector resurse umane, agent de securitate, coafor , bucătar, competențe antreprenoriale, manichiurist-pedichiurist și ospătar.

Pentru 2017, AJOFM Suceava și-a propus să califice șomeri prin cursuri noi, cum ar fi cel pentru cameriste. La finalul anului trecut, a fost testat interesul pentru cursul de comunicare în limba engleză și cel de antreprenoriat. ”Încercăm să încurajăm antreprenoriatul, de aceia avem un curs pe această temă. Cursul de comunicare în limba engleză stîrnește interes pentru că este o bună oportunitate de angajare, mai ales în străinătate”, declarat directorul instituției, Mirela Adomnicăi.

ANOFM a informat că, la nivel național, în ianuarie vor începe 67 de programe de formare profesională. La cursuri vor participa 1.314 persoane. Conform ultimelor statistici, în județul Suceava sînt 14.762 de șomeri, dintre care peste 10.000 neindemnizați.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava