CSU Suceava a făcut tot posibilul în disputa cu Poli Timişoara
Atmosferă frumoasă din nou în sala LPS la al doilea meci acasă pentru CSU Suceava. Dacă în primele trei runde handbaliştii suceveni nu s-au putut compara cu cei de la Ştiinţa Bacău, HC Odorhei sau Potaissa...
Victorie cu emoţii pentru Bradul Putna în disputa cu Avântul Volovăţ în runda a VII-a
Bradul Putna şi-a păstrat invincibilitatea şi după etapa a VII-a a Ligii a IV-a. Gruparea din Putna a câştigat cu ceva emoţii partida cu Avântul Volovăţ, scorul final fiind 4-3. Pe locul doi în clasament...
Rezultate remarcabile pentru sportivii de la CSTA Suceava la Campionatul Mondial de Telegrafie Viteză
La finele lunii septembrie, la Baroveţ în Bulgaria a avut loc Campionatul Mondial de Telegrafie Viteză. Din echipa naţională a României au făcut parte şi sportivi din cadrul clubului CSTA-Suceava, Alexandru...
Acţiune umanitară a femeilor din PNL în comuna Cornu Luncii
Organizația județeană a femeilor liberale (OFL) din cadrul Partidului Național Liberal filiala Suceava a organizat la sfârșiul săptămânii trecute o acțiune de ajutorare a două familii din comuna Cornu...
Social democrații suceveni și-au întărit organizația de pensionari
Organizația de Pensionari din cadrul PSD Suceava are începând de duminică un nou președinte în peroana lui Dumitru Ibănescu. La alegerile care au avut loc la Hotel Imperium au participat preşedintele PSD...
Dosar penal pentru un bărbat beat care conducea un ATV
Un bărbat de 45 de ani, din Cîmpulung Moldovenesc, a fost prins cînd conducea băut un ATV. El a fost oprit pentru control, aseară, de un echipaj de poliţie, pe o stradă din Cîmpulung. Bărbatul avea o alcoolemie...
Au furat din casa unui bărbat plecat la muncă în Spania
La sfîrşitul săptămînii trecute, autori necunoscuţi au furat un aparat de sudură şi o pompă de apă dintr-o locuinţă în construcţie de pe raza satului sucevean Praxia, comuna Fîntîna Mare. Prejudiciul este...
Dan Cuşnir a fost validat consilier judeţean
Vicepreşedintele PSD Suceava, omul de afaceri Dan Ioan Cuşnir, a devenit consilier judeţean. El a fost validat în şedinţa de astăzi a deliberativului judeţean. Dan Cuşnir a preluat mandatul colegei sale...
Bani de la Consiliul Judeţean pentru aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Universităţii Suceava
Consiliul Judeţean Suceava va contribui cu 11.500 de lei la organizarea manifestărilor dedicate împlinirii a 50 de ani de învăţămînt superior în Suceava. Hotărîrea a fost aprobată în şedinţa de astăzi...
Oana Pintilei este a preluat conducerea Organizaţiei Judeţene de Femei din PSD Suceava
Oana Pintilei este noua preşedintă a Organizaţiei Judeţene de Femei din PSD Suceava. Ea nu a avut contracandidat la alegerile din 29 septembrie. Mandatul său este de patru ani. Oana Pintilei îi succede...
Ansamblul „Strauss Festival Orchestra” din Viena va susţine un concert de Crăciun la Casa de Cultură
În data de 15 decembrie, Ansamblul „Strauss Festival Orchestra” din Viena va susţine un concert de Crăciun la Casa de Cultură din Suceava. Spectacolul va începe la ora 19.30, iar invitatul special va fi...
Lungu anunţă că autobuzele TPL ar trebui casate
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că autobuzele societăţii de Transport Public Local-TPL ar trebui casate, pentru că au mai mult de 600.000 de kilometri parcurşi în cei aproape opt ani de folosinţă....
190 de caricaturişti s-au înscris la expoziţia internaţională de grafică satirică de la Suceava
Conducerea Muzeului Bucovinei anunţă că 190 de caricaturişti din 50 de ţări s-au înscris cu aproximativ 600 de lucrări la cea de-a VII-a ediţie a expoziţiei internaţionale de grafică satirică de la Suceava....
Un angajat al CSM Suceava a intrat în greva foamei în faţa sediului clubului
Astăzi, un angajat al CSM Suceava a intrat în greva foamei în faţa sediului clubului, care este situat în incinta Stadionului „Areni”. Este vorba despre un paznic pe nume Vasile Varasciuc. El a spus că...
Patrimoniul Muzeului Bucovinei va fi mutat la Centrul Economic Bucovina din Salcea
Obiectele din patrimoniul Muzeului Bucovinei vor fi mutate temporar la Centrul Economic Bucovina din vecinătatea Aeroportului Suceava. În acest sens, consilierii judeţeni au aprobat, astăzi, transferul...
Abonamentele TPL Suceava s-au scumpit cu 10%
Începînd cu 1 octombrie, costul unui abonament pe mijloacele de transport ale TPL Suceava va creşte cu 10%, de la 60 la 66 de lei. Decizia a fost luată, astăzi, de plenul Consiliului Local, cu 12 voturi...
Nechifor i-a îndemnat pe studenţii suceveni să facă practică la Consiliul Judeţean
Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava sînt aşteptaţi să facă practică la Consiliul Judeţean. Anunţul a fost făcut de...
Nechifor a lansat conceptul pentru promovarea turistică a judeţului intitulat „Lada de zestre”
Astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a lansat conceptul „Lada de zestre”, care se referă la promovarea turistică a zonei. „Lada de zestre” conţine un borcănel cu dulceaţă...
Nechifor vrea un hotel de cinci stele în judeţul Suceava
Şeful administraţiei judeţene a declarat că îşi doreşte ca în judeţul Suceva să se construiască un hotel de cinci stele. În acest sens, Nechifor, a lansat o provocarea mediului de afaceri naţional şi internaţional...
Miley Cyrus recunoaște că adoră să fie mereu în centrul atenției
Miley Cyrus a mărturisit în cadrul unui interviu recent că adoră să se afle mereu în centru atenției. ”Spuneam că voi lua o pauză după ce îmi voi lansa acest nou album. Dar este atât de greu să te retragi...
Lucian Mândruţă sare la gâtul lui Arşinel: «A decedat în mintea mea»
Alexandru Arşinel este din ce în ce mai des criticat în ultima perioadă, datorită scandalului în care este implicat după transplantul de rinichi, scrie click.ro. După ce actorul a fost atacat dur de Mihai...
Katy Perry speră să devină o legendă a muzicii precum idolul ei, Sir Elton John
Katy Perry a mărturisit că își dorește să devină o legendă a muzicii, să rămână în istorie, precum idolul ei, Sir Elton John, potrivit showbizspy.com. ”Elton John este un om care spune lucrurilor pe nume....
A uitat-o pe Mantea? Ştefan Stan, în tandreţuri cu o brunetă
A stat singur câteva luni de când s-a separat de fosta iubită, Andreea Mantea, însă se pare că Vocea României nu a rezistat prea mult timp fără să se afişeze în compania altei femei. Ştefan Stan a fost...
Brad Pitt, cadou de 300.000 de dolari pentru Angelina
Brad Pitt știe, cu siguranță, cum să se comporte cu femeia iubită. Potrivit showbizspy.com, actorul i-a cumpărat iubitei sale, Angelina Jolie, un lănțișor cu diamant, în valoare de 300,000 de dolari. Angelina...
Marcel Toader, noul «Burlac» de la Antena 1?
Fostul soţ al Gabrielei Cristea a reuşit să devină celebru după despărţirea de vedeta de la Kanal D. Se aude că Antena 1 i-ar fi propus să fie noul „Burlac” în cel de-al cincilea sezon al show-ului...
Gwyneth Paltrow și-ar ierta soțul dacă acesta ar înșela-o
Gwyneth Paltrow spune că și-ar ierta soțul dacă acesta ar înșela-o vreodată și speră că el ar face același lucru. Actrița este căsătorită cu rocker-ul Chris Martin, care face parte din trupa Coldplay...
Rapid Suceava a fost învinsă clar de Gloria Buzău
În etapa a V-a a seriei I a Ligii a II-a, Rapid Suceava a evoluat pe terenul formației Gloria Buzău. ”Apăsați” de problemele cu care se confruntă, jucătorii suceveni au jucat modest și au pierdut clar...
CSM Bucovina Suceava a pierdut pe terenul celor de la CSUAV Arad
În runda a V-a a Diviziei Naționale de Rugby, CSM Bucovina Suceava a întâlnit la finele săptămânii trecute în deplasare gruparea CSUAV Arad. La capătul unui meci aprig disputat, gazdele s-au impus cu 26-10...
Cristina Casandra, a urcat pe podiumul de premiere la Crosul Loteriei
Cristina Casandra a participat la Crosul Loteriei care s-a desfășurat la finele săptămânii trecute la București. Cursa a avut loc pe distanța a 5,6 kilometri și s-a disputat pe o vreme potrivnică. Multipla...
Sporting Suceava s-a impus în derbiul cu Bucovina Rădăuți
Sporting Suceava s-a impus în derbiul cu Bucovina Rădăuți într-un meci din etapa a V-a a seriei I a Ligii a III-a, la capătul unei partide care a avut de toate, goluri multe, ratări incredibile și dueluri...
Bucovina Pojorâta, la primul eșec pe propriul teren
Din nou lume multă și atmosferă special la un meci al ehipei Bucovina Pojorâta pe propriul teren. Iubitorii fotbalului din zonă au venit în număr mare, mai ales dacă ne gândim că gruparea pregătită de...
SYMMETRICA: Cererea pentru pavelele ecologice s-a dublat în ultimii doi ani
Românii se arată din ce în ce mai interesaţi de pavarea ecologică, în ultimii doi ani cererea de pavele ce asigură şi creşterea vegetaţiei dublându-se, potrivit datelor Symmetrica, principalul producător...
Asociaţia Deschide Inima lansează programul de responsabilitate şi conştientizare socială „Împarte cu mine”
Pe 25 septembrie Asociaţia Deschide Inima a lansat programul de responsabilitate şi conştientizare socială “Împarte cu mine” dedicat copiilor defavorizaţi, care nu au niciun viitor, dar şi celor ce pot...
Cătălin Ivan: Liviu Dragnea are dreptate când se revoltă la adresa liberalilor. Suntem alături de el
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a avut dreptate atunci când s-a revoltat faţă de PNL şi faţă de iniţiativa unor parlamentari liberali de a modifica legea administraţiei publice locale. Purtătorul...