MOPAN Suceava

Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Grădiniţa cu Program Normal „VOINICELUL” Fălticeni, Grădiniţa cu Program Prelungit  „PINOCCHIO” Fălticeni, Grădiniţa cu Program Prelungit„SFÂNTUL IOAN CEL NOU” Suceava şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 5 Suceava derulează în anul şcolar 2015-2016 (octombrie 2015 – iunie 2016) proiectul „De mici, să preţuim sănătatea şi siguranţa!

Proiectul se desfăşoară în conformitate cu Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog în perioada 2014-2016 (cap.I.A.A1, Ob. specific 1, activitatea 1.3.) în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce revin instituţiilor partenere şi CRPECA Suceava, în implementarea politicilor publice în domeniul drogurilor prin implementarea de proiecte pilot, la nivel local, de intervenţie timpurie în mediul preşcolar, prin creşterea influenţei factorilor de protecţie şi scăderea factorilor de risc.

Proiectul urmăreşte informarea, familiarizarea şi conştientizarea a 250 de copii preşcolari cu vârste cuprinse între 5 – 6 ani de la grupele mari din cadrul grădiniţelor de pe raza municipiilor Suceava şi Fălticeni, din judeţul Suceava, cu privire la consecinţele utilizării substanţelor periculoase pentru sănătate (tutun, alcool şi medicamente), precum şi promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi încurajarea menţinerii şi extinderii unui cadru de existenţă sănătos şi sigur.

Specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava susţin, la fiecare grupă selectată, câte 2 activităţi de informare-conştientizare-educare cu tema „Alegerile bune se învaţă”, în cadrul cărora se urmăreşte educarea abilităţii copiilor de a alege între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, promovarea importanţei unui stil de viaţă sănătos, sublinierea consecinţelor utilizării substanţelor periculoase pentru sănătate (tutun, alcool şi medicamente), precum şi transmiterea prin intermediul unei metafore terapeutice a unor modele comportamentale şi valori morale ce se constituie în factori de protecţie semnificativi în  prevenirea consumului de substanţe.

Specialiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Suceava au realizat activităţi constând în formarea unor abilităţi de securitate personală şi dezvoltarea unor comportamente care să favorizeze adoptarea unui stil de viaţă sigur şi sănătos.

La activităţile desfăşurate în perioada octombrie 2015 – mai 2016, au participat 256 de copii şi 18 cadre didactice şi au fost distribuite 250 de kit-uri de învăţare, oferite în mod gratuit de St. RCHF (Fundaţia Umanitară a Copiilor din România), material dezvoltat pentru a stimula copiii în timpul procesului de învăţare şi dezvoltare şi agreat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

Activităţile viitoare vizează informarea şi conştientizarea unui număr de 100 de copii de la Grădiniţa cu Program Normal „VOINICELUL” Fălticeni, prin activităţi organizate şi derulate de către specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava şi ai partenerilor cu responsabilităţi pentru acest tip de activităţi în cadrul proiectului. De asemenea, în perioada următoare se vor desfăşura ateliere de creativitate cu privire la subiectele dezbătute de către fiecare grupă de copii beneficiari.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava