Concert pascal
MOPAN Suceava

Potrivit celor stabilite de deputaţii din Comisia de buget in decembrie 2013, aceste despăgubiri se vor acorda atât pentru perioada depozitului constituit la CEC, cât şi pentru perioada depozitului constituit la BRD. Astfel, pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la data de 1 ianuarie 1990, până la data de 31 decembrie 2013, iar pentru persoanele care au depus la CEC după data de 1 ianuarie 1990, calculul se va face cu raportare la data efectuării depunerii la CEC până la data de 31 decembrie 2013.

Membrii comisiei de buget au mai decis că modul de calcul al valorii totale a despăgubirilor se va stabili prin hotărâre de Guvern în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei legi.

Depozitele de la CEC la BRD au fost transferate în perioada 1990-1992

În baza prevederilor unei ordonanţe de urgenţă aprobate în timpul Guvernului Tăriceanu, „persoanele fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme au beneficiat, la sfârşitul anului 2008, de acordarea efectivă a despăgubirilor constând în indexarea sumelor existente în conturile active cu indicii preţurilor de consum, calculată până la data de 31 iulie 2007”.

În anul 2008, Parlamentul a aprobat un amendament la ordonanţa respectivă, pentru ca legea să se aplice şi în cazul persoanelor care „după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la CEC, în vederea achiziţionării de autoturisme, la BRD, cu acelaşi scop”. De atunci însă, problema a fost amânată din diferite motive. În 2011, de exemplu, Ministerul de Finanţe propunea ca „despăgubirea persoanelor care şi-au transferat depozitele la BRD să se facă în urma hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti, iar calcului sumei indexate să se facă de la data transferului depozitului la BRD şi până la data hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile”.

Beneficiarii legii

Ce a fost până acum:
Solicitanţii trebuie să meargă la CEC cu carnetul, cartea de identitate sau paşaportul în original. În cazul în care există doi titulari, va trebui să se prezinte doar unul, cu condiţia să deţină asupra sa o procura specială autentificată din partea celuilalt. Acesta mai trebuie să aibă asupra sa şi o copie de pe actul de identitate al acestuia.

Cei care nu se pot prezenta personal pot fi reprezentaţi de alte persoane doar în anumite condiţii şi trebuie să aibă următoarele documente în original: CEC-ul cu limita de sumă, cartea de identitate, paşaport al împuternicitului, precum şi cópii după documentele de identitate ale
moştenitorilor, declaraţie pe proprie răspundere autentificată la orice birou, procura specială autentificată şi certificatul de moştenitor.

În 2014, pentru a beneficia de aceste despăgubiri trebuie să există o hotărâre judecătorească dată în acest sens.

Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av.COLTUC MARIUS
0745150894

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic

Av. Coltuc Marius
Fondator Casa de avocatură Coltuc - www.coltuc.ro
Tel. 0745150894
Partener www.licitatiijuridice.ro

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava