MOPAN Suceava

Guvernul a decis acordarea cetățeniei române sportivilor de înaltă performanță Walker Ashley Janeen și Simone Tempestini,  ceea ce va permite includerea lor în lotul național feminin de baschet, respectiv în lotul național de automobilism, în vederea participării la competiții internaționale.

Sportiva din Statele Unite ale Americii, Walker Ashley Janeen Albert, a solicitat dobândirea cetățeniei române în data de 25.07.2016, iar sportivul din Italia, Simone Tempestini, în data de 27.04.2016. Solicitările au primit raport favorabil din partea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, constatându-se astfel îndeplinirea condițiilor legale. În acest context, potrivit legii, Ministerul Tineretului și Sportului a inițiat Hotărârile pentru acordarea cetățeniei române celor doi sportivi, adoptate astăzi în ședința de Guvern.

Cetățenia română a fost acordată celor două persoane în temeiul prevederilor Legii cetățeniei române, modificată și completată prin OUG 37 din 2015.

Informații suplimentare

Potrivit modificărilor adoptate anul trecut, cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care au contribuit în mod semnificativ la promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești vor putea dobândi cetățenia română în condiții mai facile, decât cele reglementate în prezent. A fost reglementat, de asemenea, un regim derogatoriu și în ceea ce  privește obținerea cetățeniei române de către persoanele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, prin reprezentarea țării noastre în loturile naționale, și care își exprimă atașamentul față de România și față de sistemul de valori românesc.

În cazul persoanelor care ar putea contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, cetățenia română se acordă prin Hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Tineretului și Sportului, pe baza avizului Autorității Naționale pentru Cetățenie, care verifică îndeplinirea de către solicitanți a următoarelor condiții stipulate în legislația în vigoare:

  • Dovedesc, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprind sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu au întreprins asemenea acțiuni;
  • Au împlinit vârsta de 18 ani;
  • Sunt cunoscute cu o bună comportare și nu au fost condamnate în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care să le facă nedemne de a fi cetățeni români.

Federațiile sportive internaționale, ținând cont de specificul fiecărei ramuri de sport, permit naturalizarea sportivilor, stabilind pentru aceștia criteriile de participare în competiții și conferindu-le dreptul de a reprezenta un alt stat, în condiții specifice, de la caz la caz.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava