Concert pascal
MOPAN Suceava

Vicepreşedintele comisiei juridice a Senatului României, senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, a înregistrat prima iniţiativă legislativă de anul acesta, care prevede reducerea numărul de parlamentari. Ovidiu Donţu a declarat că proiectul prevede, de asemenea, şi modificarea normei de reprezentare pentru la 80.000 de locuitori, pentru Camera Deputaţilor, şi la 190.000 de locuitori, pentru Senat. Donţu a arătat că 380 de parlamentari, în care sunt incluşi şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, este suficient pentru o bună reprezentare a populaţiei în Parlamentul României. Senatorul sucevean a spus că la o populaţie stabilă a României de 20,1 milioane de persoane, cu noua reprezentare se poate estima că în Camera Deputaţilor vor fi 255 de reprezentanţi, Senatul va avea 105 de reprezentanţi, la aceştia adăugându-se deputaţii minorităţilor naţional, dar şi patru senatori şi doi deputaţi din diaspora. Ovidiu Donţu a mai precizat că în propunerea legislativă se mai prevede faptul că în circumscripţiile electorale în care populaţia este mai redusă numărul mandatelor să nu fie mai mic de patru deputaţi şi două de senator. Donţu, care este şi vicepreşeditne al Comisiei Juridice a Senatului, a spus că legislaţia actuală a făcut ca numărul parlamentarilor să crească în urma ultimelor alegeri, de la 476 în legislatura 2008 – 2014, la 583

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava