MOPAN Suceava

Deputatul PNL din colegiul Vatra Dornei, Dumitru Pardău, care candidează din partea USL pentru un nou mandat, consideră că prin întreaga sa activitate ca parlamentar a demonstrat că a fost întotdeauna alături de locuitorii din zona de munte a judeţului. Dumitru Pardău a subliniat faptul că fiind „un om al locului” cunoaşte toate problemele pe care le au atât primăriile din colegiul în care candidează, cât şi populaţia din localităţile pe care le reprezintă în Parlamentul României. Pardău a arătat că în ultimii patru ani a reuşit să-i sprijine pe primarii care au promovat proiecte pentru dezvoltarea localităţilor pe care le conduc. „Activitatea de parlamentar presupune legiferare, şi dacă se caută sunt unul cu o prezenţă foarte bună în plenul Parlamentului. Dar în acelaşi timp activitatea de parlamentar presupune şi activitate în teritoriu, care înseamnă discuţii cu oamenii şi sprijinirea primarilor şi a primăriilor pentru realizarea proiectelor pentru fiecare localitate. Toţi trebuie să tragem în aceeaşi direcţie. Şi vreau să fac în continuare echipă cu primarii, viceprimarii, consilieri locali, indiferent de culoarea politică a acestora. Iar acum sunt motivat parcă mai mult decât oricând. Voi lucra şi voi sprijini toţi primarii, şi repet, nu am ţinut şi nu voi ţine cont din ce partid sunt aceştia. Iar un ultim exemplu este alocarea sumei de 1,5 milioane de lei pentru municipiul Vatra Dornei, pentru sistemul de termoficare”, a declarat Dumitru Pardău. El a subliniat că pe perioada celui de-al doilea mandat de deputat, în fiecare localitate a colegiului Vatra Dornei au fost realizate sau sunt în curs de implementare proiecte pentru dezvoltare. Dumitru Pardău spune că oricine poate să vadă aceste proiecte, care sunt realizate în colaborare cu primarii. „Tot ce am am reuşit, am reuşit împreună cu primarii. Sunt adeptul ideii că nimic nu poţi să faci singur. Am şansa ca toţi primarii din colegiul nr. 9 să fie foarte buni, existând chiar o anumită concurenţă între ei, pentru că toţi vor să facă cât mai multe lucruri bune pentru localitatea pe care o conduc. Iar acest lucru mă obligă şi pe mine la aceeaşi atitudine. Şi vreau să subiniez că nu am de gând să plec din zonă. Aici vreau să rămân şi vreau să rămână ceva după mine. Atunci când vorbesc de realizări, acestea pot fi confirmate de primarii localităţilor, de oamenii, iar ele pot fi văzute cu ochiul liber de oricine vrea, fiind fie finalizate fie în curs de realizare. Şi în toate proiectele cu care m-am identificat am urmărit bunăstarea oamenilor din zona de munte. Dacă cineva ar vrea să facă o comparaţie pentru fiecare localitate, s-ar putea compara care era situaţia în 2004, când am obţinut primul mandat de deputat, ţi care este situaţia în momentul de faţă. Sunt localităţi în care schimbarea este radicală”, a mai spus deputatul PNL.

El a amintit că în localităţile colegiului său au fost realizate proiecte pentru asfaltări şi betonări de drumuri, reţele de apă şi canalizare, staţii de epurare, parcuri , baze sportive, modenizarea şi dotarea şcolilor, la acestea adăugându-se sprijinul acordat pentru biserici şi pentru primării. „nu trebuie uitate nici investiţiile în reabilitarea spitalului şi în modernizarea maternităţii din Vatra Dornei, precum şi dotarea acestei unităţi spitaliceşti cu un lift pentru bolnavi. Am ţinut să sprijin toate aceste proiecte pentru că sunt investiţii care odată realizate au ca finalitate creşterea confortului şi a bunăstării oamenilor din localităţile colegiului”, a spus Pardău, care a precizat că valoarea totală a sumelor atrase în colegiul Vatra Dornei în periaoda celui de-al doilea mandat de deputat se ridică la suma de aproximativ 36 de milioane de euro.

 

Mina Crucea, salvată printr-un amendament al deputatului Pardău

Dumitru Pardău a ţinut să precizeze că în ultima perioadă a observat că unii contracandidaţi de-ai săi folosesc exploatarea de uraniu de la Crucea ca şi subiect politic împotriva lui. Dumitru Pardău a subliniat faptul că o menţinerea activităţii la mina de la Crucea a fost una dintre priorităţile sale de bază, lucru demonstrat şi prin faptul că în anul 2011 a reuşit să salveze această exploatare, care era în pericol să fie închisă. „Un aspect special în activitatea din ultimul meu mandat l-a reprezentat obţinerea unui buget corespunzător pentru Compania Naţională a Uraniului Crucea, ştiut fiind faptul că în zona Dornelor există singura exploatare de uraniu din ţară. În urma explicării importanţei acestei activităţi am reuşit să obţin bugetul necesar funcţionării în anul 2012 a acestei companiei. A fost dificil pentru că în luna octombrie a anului 2011 Guvernul, fără să cunoască situaţia reală a hotărât să aloce un buget zero pentru CNU Crucea pentru anul 2012. Acesta este adevărul. Asta însemna să nu mai fie asigurată nici un fel de finanţare, ceea ce presupunea închiderea exploatării de uraniu din Crucea. În cele din urmă am reuşit să-i fac pe cei de la Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei să înţeleagă importanţa acestei exploatări”, a declarat deputatul PNL. Dumitru Pardău a mai spus că cei care îl critică în legătură cu exploatarea minieră de la Crucea nu ar trebui să folosească din punct de vedere politic acest subiect. „Cei care mă critică în zona aceea nu cunosc că dacă nu interveneam şi nu mă implicam, în 2012 mina de la Crucea era închisă. În 2008 am promis că mă voi sprijini această exploatare mineră, m-am ţinut şi mă voi ţine în continuare de cuvânt”, a declarat Dumitru Pardău.

El a făcut un apel către contracandidaţii săi din colegiul Vatra Dornei să participe la o competiţie electorală corectă. „Urez succes tuturor candidaţilor şi sper să fie o competiţie corectă. În ceea ce mă priveşte, nu am fost şi nu voi fi adeptul jignirilor şi a atacurilor la persoană”, a încheiat Dumitru Pardău.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava