Concert pascal
MOPAN Suceava

Cei doi co-preşedinţi ai PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au fost prezenţi astăzi după amiază la lansarea candidaţilor acestui partid pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi pentru 113 de primării din judeţ.

Evenimentul a avut loc în sala mare a Casei de Cultură din Suceava. Cel care a deschis evenimentul de lansare a candidaţilor a fost liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, cel care la alegerile din 5 iunie va candida pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Gheorghe Flutur a precizat că cei 113 candidaţi, la care se va adăuga şi candidatul din Rădăuţi, reprezintă „armata” cu care PNL Suceava va câştiga alegerile locale din acest an.


Înainte de a da cuvântul invitaţilor, Gheorghe Flutur i s-a adresat primarului Sucevei, Ion Lungu, spunându-i acestuia „Ioane, ne trebuie o sală mai mare. A rămas mică Casa de Cultură pentru PNL!”.

Primul invitat să se adreseze liberalilor a fost co-preşedintele coordonator al PNL Suceava, deputatul Dumitru Pardău. Acesta i-a asigurat pe cei doi co-preşedinţi ai liberalilor că au venit într-un judeţ în care PNL va avea majoritatea în Consiliul Judeţean, preşedintele şi vicepreşedinţii acestei instituţii. „Vă asigur că după 5 iunie vom avea şi primar în majoritatea comunelor, în principalele oraşe, astfel încât să se întâmple din nou ceea ce îşi doresc sucevenii, şi anume ca după patru ani să continuăm dezvoltarea acestui judeţ şi să să implementăm proiecte pentru bunăstarea locuitorilor”, a spus Pardău. El a subliniat că PNL prezintă pentru aceste alegeri locale cei mai buni candidaţi pentru funcţiile de primar şi cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, „iar acest lucru îl spun oamenii”. Dumitru Pardău i-a îndemnat pe liberalii suceveni să fie uniţi pentru că doar în acest fel PNL va conduce din nou judeţul Suceava. Pardău a adresat rugămintea către candidaţi „să împrospăteze partidul”, prin listele de consilieri locali pe care le vor prezenta, dar în mod special să ducă la capăt procesul de fuziune între fostele PNL şi PDL.

Apoi, Gheorghe Flutur l-a invitat să ia cuvântul pe „camaradul său de cursă lungă”, deputatul Ioan Balan. În cuvântul său, Ioan Balan le-a explicat tuturor celor prezenţi de ce s-a retras din competiţia pentru funcţia de primar al Sucevei. El a subliniat că a făcut acest pas spre binele partidului şi pentru ca munca echipei pe care a format-o la Organizaţia Municipală pentru câştigarea Primăriei Suceava să nu fi fost în zadar. „Doi candidaţi pe dreapta, Ioan Balan, din partea PNL, şi Ion Lungu, independent, deschideau calea candidatului PSD. Am făcut un pas înapoi pentru ca PNL să câştige alegerile. Vreau ca pe 5 iunie să avem primar liberal la Suceava şi preşedinte la Consiliul Judeţean”, a subliniat Ioan Balan. El a adăugat că un politician trebuie să poată să lase deoparte orgoliile proprii atunci când binele partiduliu o cere. Ioan Balan a spus că echipa pe care a avut-o la Organizaţia Municipală Suceava va continua să lupte pentru PNL şi pentru câştigarea funcţiei de primar, şi le-a transmis liberalilor să nu creadă zvonurile la adresa sa din ultima perioadă. „Restul poveştilor pe care le mai auziţi, că aş vrea să mai fac, să mai dreg ceva în afara partidului rămân poveşti. Nu voi candida nici la Consiliul Judeţean şi nici la Consiliul Local. Sunt într-o echipă de care sunt mândru, merg mai departe cu această echipă şi pe 6 iunie vreau să sărbătoresc victoria cu această echipă”, a spus Ioan Balan.


În discursul său în faţa liberalilor, primarul Sucevei, Ion Lungu, le-a mulţumit liberalilor şi tuturor sucevenilor pentru privilegiul de a candida pentru un nou mandat de primar al Sucevei. „Datorită vouă am această onoare mare să fiu candidatul PNL pentru Primăria Suceava”, a spus Ion Lungu. Făcând referire la municipiul Suceava, el a spus că îşi doreşte continuitate pentru modernizarea oraşului. „Suntem în a doua etapă de modernizare a Sucevei, modernizare care a început în anul 2004. An de an s-au întâmplat lucruri bune pentru Suceava. Iar pentru mine, acest lucru este demonstrat când sucevenii plecaţi de foarte mulţi ani din ţară vin înapoi acasă, vin în audienţă la mine şi îmi mulţumesc pentru cum s-a schimbat oraşul. De asemenea, pentru mine cel mai important lucru este acela că peste 50% dintre suceveni apreciază că lucrurile la Primăria Suceava merg într-o direcţia foarte bună, lucru care pe mine mă onorează”, a spus Ion Lungu. El a subliniat că având în vedere aceste aspecte, dar şi realizările din ultimi 12 ani şi programul politic pentru viitor îl fac să ceară „cu respect” un nou mandat de primar al Sucevei. În finalul discursului său, Ion Lungu i-a oferit un buchet de flori Alinei Gorghiu, precizând că aceasta este pe jumătate suceveancă, având în vedere că soţul acesteia este din Suceava.


Candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a arătat că PNL „pleacă la drum” în aceste alegeri cu 53 de primari în funcţie, din care trei de municipii, şase de oraşe şi 44 de comune. „Plecăm la drum cu Doamne ajută! Mai sunt 107 de zile şi trebuie să privim foarte serios şi pracmatic această campanie”, a spus Flutur. El a subliniat că PNL Suceava trebuie să câştige 50% +1 din numărul de voturi pentru a guverna singuri judeţul şi pentru a obţine preşedinţia Consiliului Judeţeană „fără cârje”. Gheorghe Flutur a precizat că ar fi preferat o competiţie directă pentru câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean, şi nu actuala formulă, în care şeful administraţiei judeţene este ales prin votul indirect al consilierilor. Flutur le-a cerut liberalilor să-şi apere liderii atunci când aceştia sunt atacaţi de adversari. ”Trebuie să facem un efort uriaş ca să câştigăm”, a declarat liderul PNL Suceava, care a mai adăugat că în această campanie electorală trebuie să se implice şi viitorii canidaţi ai PNL pentru alegerile parlamentare.
Flutur a spus că îşi doreşte preşedinţia CJ Suceava pentru a relansa dezvoltarea judeţului, „care a stagnat mult în ultimii patru ani”.


El şi-a prezentat principalel obiective, vorbind despre continuarea dezvoltării infrastructurii judeţului, atragerea de investitori, „valorificarea inteligentă” a potenţialului judeţului, şi de promovarea intensă a brandului Bucovina.
„Invit primarii cu raniţa în spate să plecăm după investitori”, a spus Flutur.
Liderul PNL Suceava a amintit şi de faptul că în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean, valoarea investiţiilor din judeţ au fost de un miliard de euro.

În discursul său, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, i-a felicitat în mod special pe liberalii suceveni pentru că au o organizaţie „cu mentalitate de partid mare”. Alina Gorghiu a subliniat faptul că PNL este în momentul de faţă cel mai mare partid din România, adăugând că o bucură faptul că aici la Suceava vede „oameni mândri că sunt membri ai acestui partid”. Gorghiu a arătat că în noul PNL s-a reuşit să se treacă peste toate orgoliile care au existat şi peste incompatibilităţile între persoane, şi că „oamenii înţelepţi” au putut să privească spre viitor fără a repeta greşelile din trecut. Ea a precizat că alegerile prezidenţiale au constituit o primă provocare pentru „acest partid mare”, însă validarea de facto a PNL va veni după alegerile locale din acest an. Alina Gorghiu le-a transmis liberalilor să nu asculte „defăimările” făcute la adresa PNL, cum ar fi că partidul „e rupt în şapte bucăţi”, că PNL scade în sondaje câte 10% pe zi sau că nu are şanse să câştige alegerile. „Nici una dintre aceste afirmaţii nu pot să prindă contur într-o comunitate de dreapta cum este judeţul Suceava”, a spus Gorghiu, care a a amintit că soţul ei este din Suceava şi că prin aceasta va aduce cel puţin 30 de voturi, în municipiu, pentru PNL şi pentru funcţia de primar. Nu în ultimul rând, Alina Gorghiu i-a rugat pe Gheorghe Flutur şi pe Ion Lungu să ţină cont de propunerea făcută de ea, şi anume ca 30% din locurile eligibile de pe listele pentru Consiliul Judeţen şi Consiliul Local Suceava să fie ocupate de femei.

În ceea ce-l priveşte pe Vasile Blaga, acesta a ţinut să le mulţumească în primul rând primarilor liberali suceveni pentru că „nu s-au lăsat cumpăraţi pe bani publici” de către actualul lider al PSD, Liviu Dragnea. Vasile Blaga l-a criticat dur pe Liviu Dragnea spunând că acesta „şatajează la vedere” actualul Guvern. El a apreciat în mod special faptul că premierul Dacian Cioloş a început să-i schimbe din funcţii pe prefecţii numiţi în funcţie de PSD. „Să schimbe toţi prefecţii, nu doar pe zece! Sper să continue acţiunea în ritm accelerat. Cum poţi să ai încredere în prefecţi puşi de Ponta? Şi cum poţi să fii cu şi cu slănina în pod şi cu sufletul în Rai?”, a spus Vasile Blaga.


Vasile Blaga a avut un mesaj şi pentru cei care nu au fost la lansarea candidaţilor PNL, fără doar şi poate făcând referire la deputatul Alexandru Băişanu, cel care a lipist de la evenimentul liberalilor. „Am un mesaj pentru cei care nu sunt astăzi aici şi mai cred că pot face valuri în PNL Suceava: Să stea acasă”, a spus Blaga.


Printre primarii liberali care au luat cuvântul s-a numărat şi cel din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, acesta ţinând să le transmită membrilor PNL că deşi a fost unul dintre liberalii sceptici cu privire la posibilitatea formării „marelui PNL”, acum poate să spună că s-a înşelat în această privinţă. „Acum aveţi în faţa dumneavoastră o echipă de oameni hotărâţi să facă mai mult şi mai bine pentru localităţile lor. Şi sunt convins că vom trimite în Consiliul Judeţean Suceava suficienţi consilieri PNL pentru a avea preşedinte liberal şi pentru a avea o guvernare liberală în judeţul Suceava care să aducă sucevenilor mai mult bine”, a spus Ursaciuc. El a adăugat că România merită normalitate şi bunăstare, motiv pentru la alegerile generale din toamnă, liberalii vor trimite suficienţi reprezentanţi în Parlamentul României pentru ca ţara să fie condusă de un Guvern liberal, care să aducă normalitate şi prosperitate pentru români.


Prezentat ca „un alt stâlp al liberalismului” din judeţ, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură a făcut un apel la unitate „în jurul preşedintelui Gheorghe Flutur” pentru ca acesta să câştige şefia Consiliului Judeţean. Negură a amintit de numărul mare de proiecte pe care Gheorghe Flutur le-a realizat în mandatul său de preşedinte al CJ Suceava, adăugând că nu acelaşi lucru se poate spune şi despre ceea ce s-a realizat în actualul mandat.


„Trebuie să reamintim de proiectele pentru aeroport, de continuarea lucrărilor la centura Sucevei dar şi de pârtia de schi pe Rarău, toate acestea fiind la nivel de conservare în actualul mandat. De patru ani nu s-a mişcat nimic, şi vorbesc de investiţii şi de noi locuri de muncă”, a precizat Negură. El i-a îndemnat pe liberali să meargă din casă în casă pentru a le explica sucevenilor ce s-a întâmplat în mandatul de preşedinte al CJ al lui Gheorghe Flutur şi ceea ce s-a întâmplat în judeţ în ultimii patru ani. „Trebuie să fim uniţi, să lăsăm orgoliile şi sunt sigur că vom câştiga şi alegerile locale şi pe cele parlamentare”, a spus Mihăiţă Negură. Dintre primarii PNL care au mai luat cuvântul a fost şi cel din Vatra Dornei, despre care Gheorghe Flutur a spus că a revenit în echipa liberală, aceasta după ce îşi declarase independenţa politică.
Ilie Boncheş a promis că va fi alături de dorneni şi în viitorul mandat, subliniind că principalul proiect al său va fi aducerea gazului în municipiul Vatra Dornei. „pentru aceasta trebuie să fim sprijiniţi pentru că e problema cea mai mare a dornenilor. Promit că voi fi alături de ei, iar împreună suntem o forţă”, a spus Boncheş, declaraţia acestuia făcându-l pe Gheorghe Flutur să spună „ administraţia PSD a ars gazul degeaba în ultimii patru ani”.


În ceea ce-l priveşte pe preotul Liviu Mihăilă, candidatul PNL pentru Primăria Fălticeni, acesta a afirmat că este pregătit să se suspende din preoţie pentru ca timp de patru ani să fie în slujba fălticenenilor. „Ne pregătim să luptăm cu cei din PSD. Eu nu voi veni cu jigniri, cum vor face ei, şi voi răspunde răului cu binele”, a spus Liviu Mihăilă, care a adăugat că Fălticeniul trebuie să devină un oraş puternic, dezvoltat din punct de vedere cultural. Printre primarii care au luat cuvântul a fost şi cel din Fălticeni, Angelica Fădor, acesta că echipa de candidaţi PNL are ceea ce îşi doresc sucevenii. „Oamenii vor fapte şi nu vorbe, hărnicie, modestie şi să fie ascultaţi de noi”, a spus Angelica Fădor.

Eveniment de amploare pentru lansarea candidaţilor PNL Suceava pentru alegerile locale, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava