MOPAN Suceava
Galerie foto147 poze în acest set

Sub sloganul „Cu inima alături de tine”, deputatul PDL din colegiul uninominal 2 Suceava, Ioan Bălan, şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie din partea Alianţei România Dreaptă, formaţiune politică din care mai fac parte Forţa Civică şi PNŢCD. Evenimentul a avut loc vineri seara în cartierul Burdujeni, în clădirea în care omul de afaceri Ioan Iftode vrea să facă un centru comercial, în prezența a peste 1.500 de delegați. Alături de Ioan Bălan s-au aflat prietenii săi, membri ai familiei, primarii din cele șase localităţi componente ale colegiului nr. 2 Suceava, colegii săi de deputăție Dan Gabriel Gospodaru și Sanda Maria Ardeleanu dar și colegii săi din conducerea centrală a PDL, prim vicepreședintele Cezar Preda care a transmis mesajul liderului național al PDL, Vasile Blaga, și secretarul general Gheorghe Flutur- liderul județean al democrat liberalilor, care candidează în colegiul 2 Suceava pentru Senat.

Lansare ”de povestit nepoților”

Lansarea candidaturii deputatului Bălan a fost una impresionantă ”de povestit nepoților” în care discursurile bine articulate au fost completate în mod fericit cu momente artistice susținute de nume mari ale scenei precum Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa sau Aurel Tămaș. Alături de aceștia s-a aflat și mult mai tânărul artist fălticenean Valentin Bertea care a cântat în deschidere. Evenimentul a fost organizat până în cele mai mici detalii știut fiind faptul că Ioan Bălan este recunoscut ca un organizator redutabil. Delegații au purtat fulare albastre cu sigla ARD, membrii stuuf-ului de campanie au venit dotați cu steaguri în noile culori ale alianţei, iar sala în care a avut loc lansarea a fost decorată cu afişele lui Ioan Bălan şi ale preşedintelui PDL Suceava, Gheorghe Flutur. Acestea au fost completate de ecranul imens pe care au rulat în permanență imagini din sală și pe care inițial a fost proiectat un film despre activitatea deputatului Ioan Bălan în primul său mandat de parlamentar din care a reieșit modul în care s-a implicat, alături de Gheorghe Flutur, în sprijinirea comunităţilor locale din colegiul pe care îl reprezintă.

Vasile Blaga, mesaj de susținere pentru Ioan Bălan

Amfitrionul evenimentului a fost senatorul PDL Orest Onofrei, acesta fiind cel care i-a introdus în scenă pe toți vorbitorii pentru fiecare având pregătite texte în care a injectat o mare doză de umor. Primarii din localitățile colegiului 2 Suceava pentru Camera Deputaților, Ion Lungu (cartierul Burdujeni- Suceava), Viorel Cucu (Adâncata), Ilie Lungu (Salcea), Dănuţ Solcan (Mitocu Dragomirnei), Dumitru Corjuc (Ipotești) și Vasile Breabăn (Pătrăuți) şi-au declarat susţinerea pentru Ioan Bălan, amintind în discursurile lor despre sprijinul pe care deputatul PDL l-a acordat comunităţilor pe care le reprezintă. Mesajul liderului Vasile Blaga a fost citit de prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda. Blaga le-a transmis democrat liberalilor suceveni că fac parte din una dintre cele mai puternice organizaţii ale PDL din ţară. „Aţi fost şi veţi fi o redută importantă a PDL în zona Moldovei, un model de eficienţă şi combativitate politică pentru organizaţiile noastră din ţară”, le-a transmis Vasile Blaga membrilor PDL. El le-a urat succes tuturor candidaţilor PDL şi ARD din judeţul Suceava, subliniind că cei care sunt deja parlamentari şi-au îndeplinit mandatul „cu cinste”, şi merită din nou încrederea sucevenilor. Un alt discurs apreciat de public a fost cel al senatorului Orest Onofrei, cel care a făcut o scurtă caracterizare a lui Ioan Bălan, spunând despre acesta că este „corect, exigent, drept şi că iubeşte mai mult adevărul decât perfecţiunea”. Orest Onofrei i-a oferit un cadou lui Ioan Bălan, o caricatură cu mesajul de campanie, „Cu inima alături de tine”.

Bălan: „ De când am fost ales deputat s-a creat un puternic parteneriat între mine, primari şi dumneavoastră”

În debutul discursului său, Ioan Bălan, a ţinut să le mulţumească alegătorilor din colegiul pe care îl reprezintă pentru votul primit din partea acestora la alegerile din 2012. „Din 2008 când am fost ales parlamentar s-a creat un puternic parteneriat între mine, primari şi dumneavoastră. Acest parteneriat a izvorât din nevoia de a vă reprezenta cu mândrie. Vreau să vă mulţumesc în seara aceasta pentru faptul că sunteţi acei oameni care începând cu alegerile locale din 2008 şi terminând cu referendumul din această vară aţi fost cea mai importantă forţă politică a judeţului Suceavai. Şi vreau să vă mulţumesc în mod special pentru alegerile din această vară la nivel de judeţ. Colegiul nr. 2 Suceava a obţinut cel mai mare scor politic din Suceava. Colegiul nr. 2 a obţinut pentru preşedintele CJ Suceava peste 50% din voturi, iar pentru primari peste 52%”, a spus Ioan Bălan. El a ţinut să-i felicite pe toţi primarii din colegiul său, subliniind că aceştia, împreună cu el şi cu Gheorghe Flutur, au reuşit să demonstreze că pot să-şi ţină promisiunile făcute oamenilor. Deputatul PDL a amintit câteva din realizările din primul său mandat de parlamentar, printre care implicarea în autorizarea aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea în regim de aeroport internaţional şi sprijinnirea proeictului de dezvoltare a acestuia; sprijinirea proiectului rutei ocolitoare a Sucevei, Moara – Mihoveni – Pătrăuţi, realizat în proporţie de 90%, sprijinul acordat pentru implementarea programelor de apă şi canalizare în majoritatea localităţilor din Colegiul nr. 2. la acestea se mai adăugă şi crearea de infrastructură pentru şcoli, grădiniţe, cămine culturale şi dispensare medicale în toate localităţile colegiului şi extinderea spaţiilor verzi în cartierul Burdujeni, prin crearea a trei parcuri noi. La capitolul obiective pentru mandatul 2012 – 2016, Ioan Bălan a amintit de urmărirea în continuare a dezvoltării proiectului de modernizare a aeroportului „Ştefan cel Mare”, dezvoltarea proiectului „Zona metropolitană a Sucevei”, închiderea inelului de centură a Sucevei, prin dezvoltarea proiectului rutei ocolitoare Bosanci – Ipoteşti – Salcea, şi sprijinirea proeictului „Agrement pe râul Suceava”. Nu în ultimul rând, Ioan Bălan a subliniat că se va implica în menţinerea şi înfiinţarea locurilor de muncă, prin promovarea de proiecte legislative care să vină în ajutorul întreprinzătorilor. „Voi continua să am o colaborare permanentă cu primarii şi cetăţenii din colegiu, pentru identificarea necesităţilor fiecărei localităţi şi a soluţiilor pentru atragerea de noi investitori, precum şi pentru a susţine iniţiativele locale”, a mai spus deputatul PDL.

Bunica şi două fine i-au fost alături lui Ioan Bălan la lansarea candidaturii

Un moment special la lansarea candiadaturii a fost atunci când Ioan Bălan a prezentat-o pe bunica sa în vârstă de 86 de ani, despre care a spus că „ a fost şi m-a susţinut şi la alegerile din 2008. A crezut în mine de mic, şi mi-a spus mereu că pot şi că pot mult. Pentru aceasta îţi mulţumesc”. Apoi, deputatul PDL le-a chemat alături de el pe cele două fine ale sale, Bianca şi Alexandra, despre care a spus că sunt cei mai tineri susţinători ai săi. Ajunsă pe scenă, alături de naşul său, Bianca a ţinut să-i transmită acestuia că „Eu te susţin şi sper din tot sufletul să câştigi alegerile, pentru că ştiu că tu îţi doreşti foarte mult acest lucru, şi la rândul meu şi eu îmi doresc asta şi sper să fii învingător”.

”O lecție în manualul candidatului la Parlamentul României”

Nu în ultimul rând, prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a definit cel mai bine evenimentul lansării candidaturii lui Ioan Bălan, despre care a spus că este cel mai bun prieten al său din Parlament. „Ce s-a întâmplat în seara aceasta este o lecţie în manualul candidatului la Parlamentul României. Nimeni nu va trebui să candideze pentru înalta demnitate de deputat sau senator dacă nu a făcut ceea ce a făcut Ioan Bălan sau Gheorghe Flutur”, a spus Cezar Preda.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava