MOPAN Suceava

Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița a ajuns la cea de-a XI-a ediție. Manifestarea organizată de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Primăria Moldovița și Muzeul Ouălor Încondeiate Lucia Condrea în cadrul proiectului ”Paștele în Bucovina”, a avut lor duminică, 9 aprilie, și a adunat zeci de meșteri locali dar și copii de la școlile din comună toți îmbrăcați în port popular. Festivalul a fost unul plin de culoare și parfum în care vedetele au fost ouăle încondeiate cu mare măiestrie dar și cei care vor duce mai departe această tradiție, copiii, care s-au întrecut în cadrul unui concurs de închistrit ouă. Preotul Aurel Goraș de la protopopiatul din Câmpulung Moldovenesc, a efectuat o rugăciune de binecuvântare a meșteșugarilor și a stropit cu agheasmă standurile acestora.

Traian Iliesi: ”Remarc că prezența la acest festival este mai mare de la an la an”

Primarul de Moldovița, Traian Iliesi, a arătat că prin astfel de acțiuni se păstrează și se valorifică tradițiile, se stimulează meșterii populari în producerea și valorificarea obiectelor meșteșugărești autentice. ”Este o mare sărbătoare pentru comuna noastră. Mulțumesc tuturor celor prezenți pentru că nu e ușor să vii îmbrăcat în costum popular. Important este că tineretul iubește acest port și aceste obiceiuri specifice zonei noastre huțule dar și județului nostru. Remarc că prezența la acest festival este mai mare de la an la an și mă bucură mult acest lucru pentru că se fac eforturi mari și din partea noastră dar și din partea copiilor și părinților. De fapt toți acționăm ca o echipă care încearcă să clădească ceva pentru această zonă. Avem convingerea că tânăra generație va duce mai departe cu succes aceste tradiții, ceea ce am construit noi cărămidă cu cărămidă”, a declarat Iliese.

Senatorul  Cadariu susține că Moldovița poate fi dată ca exemplu la nivel național

Prezent la manifestare senatorul PNL de Suceava, Daniel Cadariu, a ținut să-i felicite pe meșteșugari pentru ceea ce fac și a arătat că Moldovița poate fi dată ca exemplu la nivel național. ”Mă uitam zilele acestea la televizor și am văzut că din păcate în mai toată țara sărbătorile de Paști au căzut în derizoriu. Te uiți în aceste zile ce se întâmplă în București cât plastic, fibră de sticlă, luminițe găsești în preajma Sărbătorilor Pascale. Domnule primar Iliesi poate că nu ar fi rău să faceți o invitație primarilor din marile municipii și în special din București să participe la Moldovița la acest festival pentru că au ce învăța”, a spus Cadariu.

Vicele Gheorghe Niță reîmprospătează memoria ”moldovițenilor”

La rândul său vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Niță, a transmis mesajul șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, precizând că este onorat că participă la o astfel de manifestare de mare calitate. ”Vă transmit salutul președintelui Gheorghe Flutur care este alături de dumneavoastră și vă felicit în numele lui pentru organizare, pentru acest eveniment deosebit cu o culoare frumoasă și port popular frumos. Aș vrea să vă mai spun ceva. Așa cum filmele sunt premiate cu premiul Oscar așa și în turism sunt premiile Mărul de Aur care sunt acordate de Federația Internațională a Scriitorilor și Ziariștilor. Știați că în 1975 primul premiu Mărul de Aur a fost atribuit Mănăstirii Moldovița? Un lucru nemapomenit. Din cele 41 de premii acordate până acum România este singura țară cu 4 premii. Primul acordat Mănăstirii Moldovița apoi în 2009 au fost trei premii pentru Mărginimea Sibiului, Delta Dunării și compania Blue Air”, a spus Niță. Având ca zi de desfășurare Duminica Floriilor, festivalul tinde să ocupe un loc important între manifestările tradiționale pre-pascale din Bucovina şi din ţară.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava