Forumul economic regional Moldova
MOPAN Suceava

Cea de-a treia zi de FITS (24 iunie 2024) a adus în fața publicului și trei conferințe memorabile. Prima dintre acestea a fost prijlejuită de întâlnirea dintre poetul și dramaturgul român Matei Vișniec și regizorul Łukasz Twarkowski, prezent la FITS 2024 cu „Angajații”, un spectacol-bazat pe o poveste științifico-fantastică distopică care ne invită să descoperim o experiență intensă și multisenzorială. Angajații este plasat într-un viitor apropiat nedeterminat, pe o navă spațială pe care conviețuiesc oameni și roboți umanoizi. În aceste condiții, o comunitate închisă este nevoită să confrunte chestiuni ce privesc diferențele dintre oameni și creaturile neomenești, precum și esența conștiinței.

Spectacolul este prezentat în cadrul Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025 care reprezintă un ciclu de evenimente artistice în cele două țări partenere, derulate în intervalul a optsprezece luni. Sezonul este rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Institutul Adam Mickiewicz, cu sprijinul Institutului Polonez din București, și Ministerul Culturii din România, alături de Institutul Cultural Român. Pe parcursul Sezonului vor avea loc sute de evenimente muzicale, teatrale, cinematografice, expoziționale și literare atât în România, cât și în Polonia.

„Publicul a primit foarte bine acest spectacol. Eu sunt foarte mulțumit de rezultat. Cum ne-am imaginat mereu că pe o navă este foarte cald, acum publicul a simțit căldura și în tribune. Nu știu dacă a fost plăcut, dar a fost aceeași senzație. Multe mulțumiri pentru această primire magnifică”, a declarat Twarkowski în cadrul conferinței cu privire la reacțiile stârnite de spectacolul său distopic.

Matei Vişniec: Cum ți s-au părut reprezentațiile spectacolului „Angajații” din festival?

Lukasz Twarkowski: Am venit doar la cel de-al doilea spectacol, iar primirea publicului mi s-a părut extraordinar de bucuroasă. Eu sunt foarte mulțumit de rezultat. Cum ne-am imaginat mereu pe navă că este foarte cald, acum publicul a simțit căldura și în tribune. Nu știu dacă a fost plăcut, dar a fost aceeași senzație. Multe mulțumiri pentru această primire magnifică.

Matei Vişniec: Câte limbi vorbești la fel de bine?

Lukasz Twarkowski: câteva: engleză, franceză, spaniolă, rusă.

Matei Vişniec: sunt multe piste de reflecție în acest spectacol, dar întâi câteva cuvinte despre acest tânăr creator. Ne propune un nou limbaj, transfrontalier. El este un scenograf, realizator de proiecte cinematografice, realizează aceste tehnologii cu care mare abilitate, cu mesaje neliniștitoare, își pune întrebări de ordine politic, moral. Este un autor care a explodat acum 13 ani, în 2011 devenind cu adevărat cunoscut, propunând spectacole uluitoare care propun multă tehnologie și finanțare. Perioada în care ai lucrat cu Krystian Lupa, pe care noi îl apreciem, ce ți-a adus ca experiență?

Lukasz Twarkowski: este adevărat că am avut o colabrare foarte lungă. Am început să lucrez cu Krystian Lupa de tânăr, în 2006, am fost asistentul lui în Rusia, când am lucrat la „Pescărușul” și ulterior am dezvoltat împreună peste 10 spectacole. Trebuie să spun că niciodată nu mi-am terminat studiile de teatru, am studiat regia un an și apoi m-am lăsat. Sunt recunoscător că a fost așa, pentru că teatrul meu ar fi fost altfel și nu aș fi vrut asta, pentru că academia te limitează. Această colaborare în sine a fost o școală incredibilă. Krystian Lupa este un artist total. Nu face niciun compromis. Cum vede el teatrul, ne duce mai departe, pentru a înțelege mai bine cum funcționează anumite lucruri și această idee e foarte înrădăcinată în mine acum.

Matei Vişniec: un bravo din toată inima tuturor celor care au colaborat cu tine la acest spectacol. Sunt artiști care vin din diferite zone. Colaboratorii tăi sunt cu totul și cu totul excepționali. Acest rezultat fiind dovada. Dar mai ales un cuvânt pentru actorii cu care ai lucrat. Noi îi iubim pe actorii polonezi de foarte mult timp. Ai lucrat cu actori care în interiorul acestei instalații au interpretat roluri precise, scoase dintr-o carte scrisă de o scriitoare daneză. Cartea a fost nominalizată în 2021 la International Booker Prize. Cum s-a transformat această carte în spectacol? Ți-a atras cineva atenția asupra ei?

Citiți interviul integral pe: https://blog.sibfest.ro/2024/06/24/conferinta-speciala-matei-visniec-in-dialog-cu-lukasz-twarkowski/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava