MOPAN Suceava

Evenimentul Semimaratonul din Iaşi a ajuns la cea de-a treia ediţie, iar anul acesta se desfăşoară pe 23 aprilie, când sunt aşteptate mii de persoane să iasă la mişcare pentru două cauze nobile.

Organizat de Cluburile Rotary, Semimaratonul din Iaşi a oferit în cadrul ediţiei din 2016 peste 10 burse în valoare de 8000 euro pentru copiii inteligenţi din mediul rural prin Asociaţia ProRuralis, dar şi 4000 de euro către proiectul “Căsuţa cu cireşe” prin Asociaţia Salvaţi Copiii, care-şi propune să ajute copiii defavorizaţi din cartierul Dacia, Iaşi.

Despre noul eveniment, Alexandru Condurache, past president Rotary Club Copou, declară: “Un copil învaţă să alerge în primii ani de viaţă. Cu fiecare an pierdut, el va deveni un alergător mai puţin antrenat. Cred că la fel stau lucrurile şi în ce priveşte educaţia. Fiecare vârstă are învăţătura ei. Mai târziu, costurile vor fi mai mari şi garanţia reuşitei mult mai mică. Rotary şi Semimaraton Iaşi susţin în egală măsură, prin invitaţia la mişcare, accesul la educaţie şi excelenţă în universul şcolii”.

Împărţit în diferite tipuri de traseu, Semimaratonul  se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cel mai mic participant poate să aibă 6 ani, copiii având acces gratuit, iar taxele pentru adulţi pornesc de la 30 de lei până la 90, în funcţie de perioada de înscriere.

Înfiinţat în 2010, Rotary Club Iaşi Copou are ca misiune principală susţinerea proiectelor de valoare în comunitatea ieşeană, care investesc în creşterea calităţii în educaţie şi care promovează excelenţa şcolară.

Organizator: Clubul Rotary Iaşi Copou,Primăria Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Scolar Judeţean

Sponsori:

Gold –  United Business Centers, RCS-RDS

Silver –  Fitbit, Polirom Packaging, Mira Export, Heineken, Arcadia, Econt, Concept

Bronz –  BMW,  Coca Cola, Apa Vital, Mobilis, Eurotex Company

Parteneri media: DigiMobile, PRO FM, Ziarul de Iaşi, IasiFun şi Wink

Parteneri Caritabili: Rotary Iaşi, Rotary Iaşi 200, Rotary Iaşi Curtea Domneasca

Partneri Instituţionali: Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, I.S.U.J Iaşi.

Mai multe detalii despre înscriere, cauze nobile, taxe şi trasee aici: https://semimaratoniasi.ro/

Link video prezentare Semimaraton Iaşi: https://www.facebook.com/semimaratoniasi/videos/174034

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava