MOPAN Suceava

La sfârşitul săptămânii trecute, noul teren sintetic de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava a găzduit o competiţie de fotbal pentru copiii din clasele I-VIII, intitulată “Cupa Prieteniei”. La întrecerea organizată de LPS în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport au participat nu mai puţin de 55 de echipe, de la unităţi şcolare de pe tot cuprinsul judeţului. Pentru o triere echilibrată a formaţiilor combatante, turneul a fost structurat pe trei categorii de vârstă.
Întrecerea de la clasele I-IV s-a încheiat cu victoria Şcolii nr. 11 Suceava, care dispus în ultimul act cu scorul de 2-0 de Şcoala Udeşti. Locul al treilea a revenit Şcolii Zamostea, învingătoare tot cu 2-0, în finala mică, în faţa celor de la Şcoala Pătrăuţi. Deosebit de echilibrat a fost concursul de la clasele V-VI, acolo unde câştigătoarea, Şcoala Şerbăuţi, a fost cunoscută abia în urma loviturilor de departajare, după 7-6 cu LPS Suceava. Tot cu un scor strâns s-a terminat şi meciul pentru locurile 3-4, Şcoala Cajvana – Şcoala nr. 9 Suceava 2-1. La clasele VII-VIII cei mai în formă s-au dovedit a fi elevii de la Şcoala Dolhasca care au intrat în posesia trofeului după 2-1 cu Şcoala Mitoc, în meciul decisiv, în vreme ce finala mică s-a încheiat cu victoria Şcolii Ipoteşti, 1-0 cu Şcoala Udeşti.
„Au fost două zile pline de fotbal, prilej cu care am văzut sute de copii fericiţi că fac sport. Cu acest prilej am dorit să ne prezentăm noua bază sportivă şi să descoperim cât mai mulţi copii talentaţi, cu care să completăm grupele existente”, a declarat Ioan Radu, directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Iată numele tuturor unităţilor şcolare din judeţ care au participat cu echipe la Cupa Prieteniei: Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială Bosanci, Şcoala Gimnazială Ipoteşti, Şcoala Gimnazială Marginea, Şcoala Gimnazială Ciprian Porumbescu, Şcoala Gimnazială Zamostea, Şcoala Gimnazială nr. 11 Suceava, Şcoala Gimnazială Arbore, Şcoala Gimnazială Udeşti, Şcoala Gimnazială Fântânele, Şcoala Gimnazială Pătrăuţi, Şcoala Gimnazială Iaslovăţ, Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava, Şcoala Gimnazială Berchişeşti, Şcoala Gimnazială Gulia, Şcoala Gimnazială Probota, Şcoala Gimnazială Moara, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Şcoala Gimnazială Mitoc, Şcoala Gimnazială Şerbăuţi, Şcoala Gimnazială nr. 9 Suceava, Şcoala Gimnazială Cajvana, Şcoala Gimnazială Corocăieşti, Şcoala Gimnazială Văratic, Şcoala Gimnazială Gura Humorului, Şcoala Gimnazială Dolhasca, Şcoala Gimnazială Mălini, Şcoala Gimnazială Comăneşti, Şcoala Gimnazială Drăgoieşti, Şcoala Gimnazială Vereşti şi Şcoala Gimnazială Călineşti.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava