MOPAN Suceava

Stadionul “Unirea” din Suceava a fost gazda Cupei Sucevei, o competiţie care a avut ca principal scop formarea unei selecţionate din judeţ pentru participarea la cele patru turnee naţionale de minirugby la categoria sub 14 ani. Dacă în alţi ani acest turneu era dedicat tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv seniori și old-boys, de această dată competiţia a fost rezervată doar copiilor și juniorilor născuţi în 1999 și mai mici.

În prima parte au avut loc trei meciuri cu scop de selecţie între echipa CSȘ Gura Humorului, pregătită de Andrei Varvaroi, CSM Suceava, pregătită de Vasile Conache, și LPS Suceava, antrenată de Marcel Creţuleac și Codrin Prorociuc. În continuarea competiţiei s-au disputat meciuri de rugby în 7 între echipe cu jucători născuţi în 1999, 2000 și 2001, în competiţie aflându-se și echipa CSM Suceava, ce zilele trecute a ocupat locul 4 pe ţară la naţionalele sub 14 ani.
„Scopul principal al competiţiei a fost cel de selecţie și formare a unei selecţionate care să reprezinte judeţul Suceava la cele patru turnee naţionale de minirugby, ce se vor încheia cu o tabără naţională în care vor ajunge cei mai buni copii din ţară. După părerea mea a fost o acţiune reușită, în care copiii și-au dat interesul și au făcut destul de bine pasul de la rugby-ul în 7 la cel în 15, ce este organizat altfel. Mulţumim clubului CSM Suceava, DJST Suceava (Petrică Enache), AS Prietenii Rugby-ului din Bucovina și părinţilor”, a explicat antrenorul Vasile Conache.

De joi, reprezentativa judeţului va evolua la Mamaia, la primul turneu naţional under 14, acolo unde va avea loc și turneul internaţional de rugby pe plajă, Oval 5 Beach Rugby.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava