Inundațiile de la Liteni au drept cauză lipsa canalelor de colectare și scurgere a apei
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că una din cauzele producerii inundaţiilor de săptămîna trecută de la Liteni o reprezintă lipsa canalelor de colectare şi de scurgere a apelor pluviale. Primarul localităţii Tomiţă Onisii a confirmat acest lucru şi a spus că se vor lua măsuri pentru rezolvarea problemei. Din cauza ploilor torenţiale căzute pe 1 mai, timp de cîteva zeci de minute, la Liteni, au fost inundate 96 de gospodării, printre care 16 locuinţe. Apele au mai afectat 4 kilometri de drumuri judeţene, varianta de ocolire a podului Roşcani-Liteni, un pod şi 4 podeţe. De asemenea, au fost inundate 85 de hectare de terenuri agricole, iar 40 de găini au murit înecate. Primarul Onisii a spus că doar o treime din casele avariate sînt asigurate, iar Consiliul Local va încerca să găsească o soluţie pentru acordarea unor ajutoare financiare. Anterior, prefectul Sinescu afirmase că familiile din Liteni ale căror case au fost afectate de inundaţii nu vor beneficia de sprijin guvernamental pentru că în urma expertizelor s-a stabilit că structurile de rezistenţă ale imobilelor nu au avut de suferit.