Concert pascal
MOPAN Suceava

“Ca să fim noi oameni, au fost alţi oameni, şi ca să fie alţi oameni , suntem noi oameni.”Nicolae Iorga

În 30 iunie 2016, ora 16, Asociația Învățătorilor din România invită cadrele didactice la Ziua Învățătorului și la a VIII-a ediție a Simpozionului Internațional ”Portrete de dascăli” care vor avea loc în sala de conferințe a Complexului universitar M al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (Str. Elena Drăgoi, Nr.2, în cartierul Micălaca, zona III).

Alături de cadre didactice din județul Arad și din țară vor participa și colegi din Serbia, R.Moldova și Ucraina.

Evenimentul este organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Inspectoratul Școlar al Județului Arad, Casa Corpului Didactic “Alexandru Gavra” Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia și Asociația Generală a Învățătorilor din România-filiala R.Moldova.

Colegii arădeni se pot întâlni cu oaspeții din țară și de peste hotare încă din seara de 29 iunie de la ora 20 la ”Gala Starurilor de Operă Arădene” la Teatrul de Vară din Arad (str. Gh. Barițiu, nr. 16), spectacol la care avem cu toții intrare gratuită prin grija Centrului Cultural Judeţean.

Ne-am bucura tare mult să vă avem alături de noi în 29 și 30 iunie!

https://invatatori.ro/2016/06/27/invitatie-la-ziua-invatatorului-arad-30-iunie/

 DESPRE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI

Cinstirea Apostolilor este atestată în Constituţiile Apostolice: ,,Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri.” Constituţiile Apostolice (gr. Αποςτολικαι Διαταγαι; lat. Constitutiones Apostolicae) sau Aşezămintele Sfinţilor Apostoli sunt o scriere creştină din secolul IV şi se prezintă ca aparţinând celor 12 apostoli. Biserica Ortodoxă le-a inclus printre cărţile ortodoxe. Primele 6 cărţi se bazează pe Didascalia Apostolilor (lat.Didascalia Apostolorum). Cuvântul apostol provine din grecescul αποστολος, însemnând „acela care este trimis”. În contextul creştin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc învăţătura.

Din primii ani ai creştinismului, în bisericile române ortodoxe (şi în cele române unite cu Roma) se sărbătoreşte în fiecare an de 30 iunie ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Redăm din canonul de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli: ,,Cei ce sunteţi între apostoli şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.” şi ,,Cu un glas pe dumnezeieştii ucenici şi Apostolii lui Hristos, care ne-au tunat nouă cereştile învăţături, grădinile credinţei, pe făcătorii de bine cei de obşte ai omenirii şi mântuitorii şi slujitorii Cuvântului, să-i lăudăm.”

Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor ţinut în Arad, învăţătorii au fost numiţi ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie,,.

Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dănuit la români în calendare atât timp. Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită încât şi regimul comunist a păstrat-o la 30 iunie trecând însă sub tăcere sau nedându-şi seama şi de semnificaţia ei creştină.

30 iunie a fost aleasă şi ca dată de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă aceasta a ales pentru autentificarea statutului său la tribunalul Ilfov chiar data de 30 iunie (1927). Se oficializa atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost ales în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14.

Cu multă consideraţie, Viorel Dolha, preşedinte AGIRo

0723259290, 0744195155

P.S. DEDICAȚII DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI

1.ÎNVĂŢĂTORUL MEU, interpretare, muzică şi versuri: Ion Popa

Trecea pe drum învăţătorul meu,

Bătrân de ani, cu trupu-mpuţinat,

Ducând pe umeri parcă cerul greu,

Am zis că umblă Dumnezeu prin sat! (bis)

 

Refren (bis):

Din cartea vieţii slovele-au fugit,

Învăţătorul meu doarme sub crini!

Har, liniştea în suflet şi-a găsit,

Că şi-a lăsat pecetele-n lumini! (bis)

 

Din vorba-i caldă izvora povaţă

Şi mă uitam la el ca la un soare!

Învăţătorul meu, primul din viaţă,

Era un fel de carte umblătoare! (bis)

 

Păstrez şi-acum condeiul care scrie

Cu literă măruntă şi-nţeleaptă,

Cum mă-nvăţase Domnul şi-o făclie

Îmi pâlpâie tăcut în mâna dreaptă! (bis)

https://www.youtube.com/watch?v=NIwgPrBtk_o

2.DRAGI ÎNVĂŢĂTORI, de Vitalie Dani
Răsfoim în cartea vieţii
Anii cei de şcoală plini
Preafrumos au scris poeţii
Profesorii sunt divini.
Au nins albe crizanteme
Peste chipul lor cel drag
Şi ne-toarcem iar din vreme
Să-i înveşnicim în veac

Refren:
Dragi învăţători
Bunii profesori
Ninge toamna cu iubire
Numai pentru voi
Dragi învăţători
Sfinte sărbători
Vă aducem azi in suflet
Cerul plin de flori
Ne-nchinăm de sănătate
Astăzi pentru voi

Au trecut neobservate
Toamnele de-atâtea ori
Revenim ca altădată
Lângă bunii profesori
Să le-aducem mulţumire
Pentru visul împlinit
Şi o stea în nemurire
Pentru somnul nedormit
Refren:

Înfloresc ca niciodată
Azi cuvintele în vers
Clopoţelul ritmic bate
Fuga clipelor din mers
Răsfoim în cartea vieţii
Anii cei de şcoală plini
Preafrumos au zis poeţii
Profesorii sunt divini.
Refren:

http://www.youtube.com/watch?v=0H-K_ObnTxs

3.Învăţătorul meu, înregistrare life de la seara de socializare la Congresul al XXXV-lea al AGIRo 2013, Slatina, 21-23 august 2013. http://www.youtube.com/watch?v=_JRUFDsSP_0

4.Secvență din Chișinău de la fostul Congres (al XXXVI-lea) al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo) care s-a desfăşurat în perioada 20 – 28 august 2014 la Suceava, Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud

https://www.youtube.com/watch?v=eVJC1QE8x80&sns=fb

5.Secvență din Suceava de la fostul Congres (al XXXVI-lea) al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo) care s-a desfăşurat în perioada 20 – 28 august 2014 la Suceava, Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud

https://www.youtube.com/watch?v=JITgMENToPU

6. IMNUL ÎNVĂŢĂTORILOR (cântat pentru prima dată în perioada interbelică), Versuri: Victor Bilciurescu Muzica: Al. Mihăilescu-Buşteni

Chemaţi de sfânta datorie
De-a lumina noi talpa ţării
Cu dor de muncă şi frăţie
Răspundem glasului chemării.

Semănători pe toată viaţa
De soare-n ‘naltul viitor
Luptăm din greu să topim gheaţa
Şi amorţeala bietului popor.

Dar lupta cere bărbăţie
Şi jertfă ca să biruim,
Puterea noastră stă-n frăţie,
Cu toţii dar să ne unim.

Ai noştri paşi călăuzeşte-i
Acel ce toate păstoreşti
Şi-n ligă trainică uneşte-i
Pe toţi apostolii să-i creşti.

Al nostru steag mult timp reverse
Simbolul trainicei uniri
Şi-n cuta lui să stea neşterse
Măreţe pilde, mari porniri.

Deci, puneţi minte lângă minte
Şi umăr lângă umăr tare,
Căci prea sunt năzuinţe sfinte
Şi prea ni-i idealul mare.

Şi strâns legaţi, prin dor de muncă
Pe-ntinsul ţării răspândiţi,
De sus s-avem sfânta poruncă:
„Nainte învăţători, uniţi”!.

Ai noştri paşi călăuzeşte-i
Acel ce toate păstoreşti
Şi-n ligă trainică uneşte-i.
Pe toţi apostolii să-i creşti.

https://invatatori.ro/2014/08/23/imnul-invatatorilor-3/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava