MOPAN Suceava

Proiectul unei autostrăzi Chişinău-Satu Mare care să treacă prin Iaşi şi Suceava, susţinută, la Suceava, şi de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti ar fi benefică pentru românii din trei ţări, consideră vicepreședintele PNL pentru regiunea de nord est, deputatul de Suceava Ioan Bălan. Liderul liberal a declarat marți că de la podul de flori este important să se treacă la proiecte curajoase, care să realizeze interconectarea românilor din nord-estul ţării, al celor din Republica Moldova şi al celor din nordul Bucovinei cu Europa. Proiectul autostrăzii Chișinău-Satu Mare, a spus Bălan, este prioritar pentru dezvoltarea acestei zone care are nevoie de un program complex de investiţii publice. „Liderii liberali din judeţele din regiunea nord-est au convenit că pentru judeţele din această zonă este nevoie de un program complex de dezvoltare în care construcţia de autostrăzi şi drumuri expres să fie o prioritate. Infrastructura de transporturi este motorul dezvoltării”, a declarat Ioan Bălan. El a arătat că actualul guvern PSD condus de Victor Ponta este lipsit de viziune în ceea ce priveşte dezvoltarea regiunii de nord est şi că tratează „cu prea multă uşurinţă şi superficialitate” viitorul a peste patru milioane de români din aceste şase judeţe, dar şi al românilor din Republica Moldova sau Ucraina. „Mai direct spus, pe Victor Ponta nu-l interesează această zonă unde nu vedem investiţii de când a venit la putere. PSD şi Victor Ponta îşi doresc ca în Moldova să fie cât mai mulţi asistaţi social pentru că aşa cred că îşi menţin electoratul, dar nu văd că sărăcia i-a împins pe cei mai mulţi să plece să lucreze în afara ţării, iar depopularea Moldovei va avea consecinţe negative”, a menționat vicepreşedintele liberal.

„Podul de flori e important ca simbol, dar trebuie să depăşim simbolistica şi să ne apucăm de treabă”

Ioan Bălan susţine că regiunea de nord-est are nevoie de un program de mari investiţii publice în special în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi conectarea ei cu reţeaua de autostrăzi din vestul Europei.
„Chiar discuţiile cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a fost la Suceava săptămâna trecută, au evidenţiat nevoia unei interconectări între Chişinău şi reţeaua de autostrăzi din vestul Europei care să treacă prin Iaşi şi Suceava”, a amintit Bălan. Parlamentarul liberal a spus că încă o dată se confirmă necesitatea finanţării autostrăzii nordului Satu Mare-Suceava-Chişinău care se va lega la autostrada M3 din Ungaria. „Podul de flori e important ca simbol, dar trebuie să depăşim simbolistica şi să ne apucăm de treabă. Salutăm iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova de a face parte din acest proiect pentru o autostradă Chişinău-Satu Mare. Această autostradă va scoate din izolare o zonă foarte mare formată din nordul şi estul României şi va genera creştere economică într-o perioadă scurtă de timp. O asemenea investiţie este benefică şi Republicii Moldova, dar şi românilor din nordul Bucovinei. Românii din Ucraina şi Republica Moldova vor fi mai aproape de Uniunea Europeană”, a spus Bălan. El consideră că este nevoie în politică de înţelepciune, dorinţă şi curaj prin asumarea unui proiect de această anvergură pe care liberalii îl asumă. „Nu poţi să vorbeşti de apropierea cu Republica Moldova fără să ai calea pe care să o faci. E nevoie de curaj, decizie şi consecvenţă. Ce am văzut la Guvernul Ponta sunt doar decizii, asumări prin demisie, lucruri care nu s-au întâmplat. Această autostradă nu e un capriciu nici al preşedintelui Nicolae Timofti, nici al liderilor politici şi administrativi din Republica Moldova şi din nordul şi nord-estul României, ci este o necesitate. E singura cale ce deschide această zonă geografică către vest, care înseamnă Europa, care înseamnă dezvoltare”, a spus Ioan Bălan.

Proiectul autostrăzii nordului este complementar proiectului autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş
Vicepreşedintele liberal a menţionat că proiectul autostrăzii nordului este complementar proiectului autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş şi că un program de investiţii în infrastructura rutieră în regiunea nord est va genera creşterea economică a întregii zone. „Investiţiile în infrastructura rutieră vor oferi oportunităţi economice atât directe, în cadrul construcţiei autostrăzii, cât şi indirecte, prin crearea unei infrastructuri competitive pentru atragerea de noi investitori în zonă”, a subliniat liderul liberal. Ioan Bălan a explicat că autostrada nordului a fost inclusă în proiectele guvernamentale din 1996 când prin Legea 71/1996 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, una din autostrăzile prevăzute era Cluj-Napoca – Dej – Bistriţa – Suceava – Botoşani – Ştefăneşti, iar în anul 2006 Guvernul a propus un nou plan aprobat prin Legea 363/ 2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea I – Reţele de transport în care se propune autostrada Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava. Această autostradă este inclusă şi în Strategia pentru transport durabil a Guvernului României, pe perioada 2007-2013 şi 2020, 2030 în tabelul de concordanţă privind proiectele prioritare în domeniul rutier, identificate de România împreună cu Uniunea Europeană, care urmează a fi realizate până în anul 2015 şi în continuare. „Din nefericire, actualul guvern, aşa cum ne-am obişnuit, nu ţine cont de ceea ce s-a aprobat până acum şi a eliminat din priorităţile infrastructurii rutiere această autostradă care este necesară milioanelor de români din această zonă”, a declarat Ioan Bălan adăugând că ”pentru PNL este o obligaţie asumarea ca prioritate a acestui proiect”.

Ioan Balan: Autostrada Chişinău-Satu Mare prin Iași și Suceava, o prioritate pentru PNL, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava